
Primarul Capitalei, Gabriela Firea, a anunțat de ziua națională că îi înmânează Cheia orașului București și Diplomă de Excelență „pentru întreaga activitate în slujba poporului român”, și care „ne-a umplut inimile de mândrie”, lui Constantin Bălăceanu Stolnici.
Prin decizia 2371/28.08.2007, CNSAS l-a declarat pe Constantin Bălăceanu –Stolnici colaborator al poliției politice comuniste. Decizia a rămas definitivă și irevocabilă prin necontestare.
Până în 1989, neurologul s-a numit tov. Bălăceanu Constantin. După Revoluție, „tovarășul” s-a preschimbat în „domn” și și-a lungit numele precum boierii de viță nobilă zicându-și, de atunci și până acum, Constantin Bălăceanu-Stolnici.
Înainte de 1989, tov. Bălăceanu a călătorit foarte mult în Occident, la fiecare ieșire primind de la Securitate o listă cu cei pe care trebuia să-i spioneze. Tov. Bălăceanu a plecat prima oară în Occident în vara anului 1966, după ce fusese recrutat pe 3 iunie 1965, „în problema T.N.L. (n.red. Tineretul Național Liberal) și foști exploatatori”, sub numele de cod Ionescu Paul. Ulterior a mai primit și numele de cod „Laurențiu”.
Ani la rând Bălăceanu a dat note informative sub cele două nume despre foștii politicieni și oameni de cultură din exil. Un „Raport privind întâlnirea cu sursa //Laurențiu// din 31.05.1978“, menționează, referitor la „Europa liberă“ că informatorul urma să discute cu unul dintre șefii secției române despre „problema difuzării unor știri despre România, în mod eronat, atrăgându-i atenția că, în felul acesta, postul de radio va pierde orice influență în rândul ascultătorilor“. Motiv pentru care el oferea și soluții: „Difuzând știri realiste despre țara noastră, despre personalități din țară, /…./ postul de radio s-ar face mai ascultat și mai apreciat în rândul ascultătorilor din România“.
Tot sursa Laurențiu a întocmit la întoarcerea în țară a unei schițe detaliate a casei celebrului Vlad Georgescu, directorul postului Europa Liberă.
De-a lungul anilor, tov. Bălăceanu a turnat tot ce se putea turna: rude, colegi de serviciu, prieteni, oameni care l-au primit în casa lor sau pacienți care au crezut în el. Pentru turnătoriile sale prime bani și aprobare să viziteze țările din vest: Franța, Elveția, RFG, Belgia, Spania, Anglia, SUA și Canada. Primii bani pe care i-a primit au fost: 288 de lei, primiți pe chitanță pe 8.02.1966, „pentru relațiile furnizate“. Spre comparație un medic avea atunci în jude 1000 de lei salariul net. Tot de la Securitate primea bani și pentru vizite. Se regăsesc la dosar: pe 29.08.1969, a semnat chitanță pentru 125 de lei, ,,contravaloarea vizelor de pașaport pentru plecarea la Londra“, pe 7.09.1967, Bălăceanu a primit 1000 de lei, „pentru efectuarea unei deplasări în străinătate, pentru sarcini cu caracter contrainformativ“, pe 29.04.1968, „informatorul //Ionescu Paul// primea alți 2000 de lei‚pentru o deplasare în Elveția și Spania, pentru organele noastre“. Alți 2000 de lei i-a primit după încă un an, pe 22.05.1969, răsplată pentru „informații furnizate, deplasare în străinătate“. Chiar și valută primea de la Securitate: „Deplasarea lui //Laurențiu// în țările occidentale menționate o va face cu trenul, împreună cu soția sa și propunem ca jumătate din costul biletului să fie suportat de organele noastre, respectiv suma de 3000 lei. De asemenea propunem ca pentru mici cheltuieli în valută, să i se aprobe suma de 100 dolari SUA. Ambele sume din fondul CIS al UM 0920 F-100“. Altă valută, tot mărunțiș a primit-o pe 28 august 1968, căci: „În drum spre Londra, informatorul se va opri la Geneva, din indicația noastră. Întrucât este necesar a face această întrerupere, este nevoit să cheltuiască 60 de dolari, contravaloarea transportului de la Geneva la Londra. Pentru acoperirea cheltuielilor necesare rezolvării sarcinilor ce le are din partea organelor noastre propun să se aprobe suma de 60 de dolari SUA care să fie înmânați informatorului //Laurențiu//.“
Bălăceanu a spionat și Casa Regală
În „Raport cu sursa Laurențiu, din 31.05.1978“ se menționează: „La început Laurențiu a arătat că în țările prin care va trece va avea prilejul să contacteze o serie de cunoștințe și relații ale sale din rândul vechii emigrații române, printre care în Elveția pe fostul mareșal al Palatului Regal și prin intermediul lui și pe fostul Rege Mihai I, stabilit în Laussane. S-a arătat lui Laurențiu că e bine să poarte o discuție cu Mihai, să se intereseze de situația și preocupările lui actuale, de atitudinea pe care o nutrește față de țară și ce părere ar avea despre o eventuală vizită turistică a sa în România.“ Într-o altă notă informativă, semnată „Ionescu Paul“, boierul Bălăceanu îi anunța pe cei din Securitate că Regele Mihai I „Este sub o influență proastă de la Londra, exercitată de unele cercuri de acolo, o atitudine insuficient de laxă și lipsită de realism care este dictată de anumite foruri românești din exil, foruri care sunt insuficent de apte pentru a formula o politică intelgentă“.
Securitatea l-a recomandat și la Academie!
Într-un document al Securității stă scris: „Pentru a trece la colaborare pe o treaptă nouă, mai complexă și mai vastă, trebuie să se poată realiza contacte cu străinătatea mai intense, să se asigure o poziție mai prestigioasă. Realizarea unei poziții mai prestigioase ar însemna confirmarea titlului de Doctor Docent. (…) Faptul ar fi încurajator și pentru o promovare ulterioară posibilă în cadrul Academiei de Medicină și poate chiar a Academiei RSR, promovări care reprezintă doar titluri onorifice, fără avantaje de preț sau de remunerație“. Bălăceanu, pe atunci medic primar geriatru, șef de secție la Institutul Național de Geriatrie și Gerontologie era convins că ascensiunea profesională i-ar fi blocată de geniala Ana Aslan: „pentru stabilitatea de viitor a Institutului și a poziției doctorului Bălăceanu, ar trebui să se intervină energic să se schimbe atmosfera groaznică ce domnește în INGG, să se atribuie sarcini de protocol dr. Bălăceanu și să se admită principiul ca prof. /…/ (n.red. Ana Aslan) să circule însoțită, mai ales că sănătatea ei este șubredă“. „Astfel s-ar putea face un transfer al relațiilor prezente ale sale, la doctorul Bălăceanu, relații care s-ar pierde pentru țară în cazul în care prof. ar închide ochii. S-ar pregăti astfel terenul pentru succesorul ei. Nu există în INGGG, nici o personalitate care să îi ia locul în afară de C. Bălăceanu“. Colaborarea lui Bălăceanu cu ofițerii de la Securitate s-a încheiat în 1988 când s-a renunțat la el pentru că oamenii pe care îi spiona începuseră să-și dea seama cu ce se ocupă el în realitate și îl ocoleau toți de ceva vreme, tăindu-i-se accesul în locuințe.
Fostă jurnalistă, Gabriela Firea nu avea cum să nu știe că Bălăceanu a fost informator al Securității cu decizie definitivă dar desigur că pentru ea ăștia sunt oamenii care o fac mândră: turnătorii și infractorii. I-aș aminti lui Firea vorba românească, spune-mi cu cine te aduni ca să-și spun cine ești dar e prea lipsită de bun-simț ca să se rușineze!
După primirea diplomei, Bălăceanu i-a tras o lingușeală lui Firea: „Ca om de cultură, dar și ca boier al Bucureștilor — fiindcă neamul meu este în București de patru secole și a ctitorit aici biserici — vă mulțumesc că aveți grijă de Capitală și împingeți înainte puțintel spiritualitatea și cultura de care avem atâta nevoie”, i-a spus Bălăceanu Stolnici primarului general.
Acest individ pervers este o mare rusine atat pentru Academia Romana cat si pentru Romania democrata si beuro-atlantica .