Firma lui Gyorgy Frunda este vizată de ancheta DIICOT care cercetează o fraudă ce 10 milioane de lei a fondurilor CNAS, spun surse apropiate anchetei.
Este vorba despre compania mureşeană Ortoprofil Prod SRL, în care Frunda deţine 64% din acţiuni, conform datelor de la Registrul Comerţului. Restul de 36% din pachetul de acţiuni este deţinut de Boga Ferenc Vilmos, care este şi administrator.
Firma a apărut constant în declaraţiile de avere ale liderului UDMR. Ea are ca obiect principal de activitate productia de dispozitive, aparate si instrumente medicale si de laborator. În 2016, a avut o cifră de afaceri de 11,68 milioane de euro şi un profit de 2.38 milioane de euro.
Procurorii din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciu Teritorial Tg. Mureș, împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul Direcției de Combatere a Criminalității Organizate Tg. Mureș au efectuat astăzi 68 de percheziții domiciliare în toate județele României, inclusiv în municipiul București într-o cauză penală în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de fals intelectual, uz de fals, înșelăciune, constituirea unui grup infracțional organizat, abuz în serviciu și fraudă informatică.
În fapt s-a reținut că începând cu anul 2013 mai multe persoane de pe teritoriul județului Mureș și nu numai, având calitatea de cadre medicale (medici de familie, medici de specialitate, asistenți medicali), au falsificat în mod repetat înscrisuri oficiale, respectiv bilete de trimitere, prescripții medicale și registre, prin care au atestat fapte și împrejurări necorespunzătoare adevărului (diagnostice fictive, efectuarea de consultații, dispozitive medicale recomandate fictiv). În concret, se recomanda a fi decontate de către Casa Națională de Asigurări de Sănătate dispozitive medicale identificate cu codul C05 — catetere urinare, dispozitive care nu erau necesare pacienților. Toate aceste fapte au fost comise în beneficiul a două societăți comerciale ambele cu sediul în Tg. Mureș, care în mod scriptic asigurau livrarea acestor produse către pacienți situați pe întreg teritoriul țării, fiind încasată astfel contravaloarea acestora în mod injust.
Reprezentanții societăților vizate în cauză, care s-au constituit într-un grup infracțional organizat, livrau pacienților în numele cărora decontau dispozitivele medicale cu codul C05 — catetere urinare, în general, doar scutece pentru adulți, produse de care aceștia aveau cu adevărat nevoie, dar care nu erau decontate de către C.N.A.S.
Din verificările efectuate până în acest moment se estimează prejudiciu de circa 10.000.000 lei, dar acesta va putea fi stabilit cu exactitate ulterior în urma administrării mijloacelor de probă specifice în cauză.
În continuare, la sediul DIICOT — ST Tg. Mureș, în primă fază, urmează a fi audiate circa 50 de persoane.
Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția de Operațiuni Speciale Tg. Mureș.
Acțiunea este efectuată cu sprijinul polițiștilor din cadrul Direcției de Combatere a Criminalității Organizate — I.G.P.R., precum și al Serviciului Județean Anticorupție Mureș și al Direcției Generale Antifraudă Fiscală — Direcția Regională Sibiu.
La activități participă polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Mureș și jandarmi din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Mureș.
Asa si? Credeti ca va mai fi cineva pedepsit pentru astfel de fapte?
Vor fi pedepsiti cei care vor indrazni sa devaluie sau acuza.