Pesedistii au sarit, ieri, in apararea presedintelui Ion Iliescu, care a rostit un discurs partinitor in plenul parlamentului. Ei sustin ca alocutiunea celui care, in curand, le va deveni sef pe linie de partid a fost absolut normala la final de mandat prezidential. -A fost echilibrat si decent-, a declarat Mircea Geoana, persoana desemnata de Uniunea Nationala PSD+PUR pentru functia de prim-ministru, cu privire la discursul lui Iliescu. Geoana a apreciat ca a fost -un gest de normalitate si respect- din partea presedintelui sa tina o asemenea alocutiune avand in vedere ca acesta se afla la sfarsit de mandat. -A fost un fel de raport pentru natiune al activitatii si contributiei la viata politica pe care presedintele Iliescu a avut in ultimii 14 ani. A fost un discurs de bilant-, a adaugat liderul PSD. Mai mult decat atat, Mircea Geoana a amintit ca, de astazi, Ion Iliescu va deveni candidatul PSD pe listele de la Senat, subliniind in acelasi timp ca -presedintele Romaniei nu va abdica vreo secunda de la impartialitatea sa-. El nu a explicat insa cum va fi posibil acest lucru. A continuat in schimb cu mentiunea ca -presedintele statului va ramane presedintele statului pana in ziua predarii mandatului-.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















