Hotii care striga -hotii!-

Cu siguranta, statul roman considera ca poporul este, prin definitie, pus pe furat. Motive ar putea sa existe, pentru ca, intr-adevar, numarul de infractiuni financiare si economice este, in tara noastra, atat de mare incat ni s-a dus buhul pana in cele mai indepartate colturi ale lumii. Pe de alta parte, aici este vorba despre o inversare a cauzei si efectului, pentru ca romanul nu fura de placere. Statul, vinovat de saracia care caracterizeaza viata cetatenilor, ii forteaza, implicit, sa gaseasca metode de a se fofila si, in definitiv, de a supravietui unei tranzitii care nu se mai termina. Romania este una dintre tarile unde impozitele, accizele si taxele sunt enorme, iar preturile – urmare a unei politici economice dezastruoase, pastorite cu precadere de guvernele social-democrate post-decembriste – s-au aliniat la nivelurile vest-europene cu mult inainte ca salariile sa fie, cat de cat, comparabile cu castigurile cetatenilor din Uniunea Europeana. Asadar, populatia a raspuns prin cresterea numarului de infractiuni economice la presiunea enorma venita din partea statului, care se dovedeste a fi cel mai prost manager al banului public, si nicidecum garantul onest, serios, al sumelor varsate la buget.

In acest context, arta de -a te descurca- a ajuns o virtute. Intr-o familie nevoiasa unde intra, cu chiu, cu vai, cateva milioane de lei pe luna, gestul tatalui de a fura benzina este salutar, din punctul de vedere al celor care asteapta paine, rechizite si haine. La fel, daca mama vine acasa cu mancare furata de la caminul de batrani unde lucreaza, copiii acesteia nu o considera drept o infractoare, ci ca pe o salvatoare. Valorile sunt inversate, furtul – fiind o metoda de supravietuire si de hranire a familiei – devine un gest onorabil, ba chiar ajunge sa fie celebrat la o bere, unde romanul are naravul sa povesteasca, plin de mandrie, cum -trage-n piept- statul, cum fura sau cum -se descurca- eludand legea. Care lege, daca ar fi aplicata just, in coordonare cu un efort serios al organelor de paza, cercetare si anchetare, ar provoca un colaps al societatii, pentru ca numarul celor arestati si bagati in puscarii l-ar depasi cu mult pe cel al persoanelor oneste, fara nici o pata.

Ca ne place sau nu, acesta este adevarul. La fel de adevarat este insa ca insusi statul roman nu respecta legea fundamentala a tarii, tinand prizonieri milioane de romani intr-o stare de subzistenta indecenta pentru standardele unei societati civilizate. Intr-o tara unde este clar ca lumina zilei ca liderii politici au furat si continua sa fure ca-n codru, nu este o surpriza ca legislatia conceputa tocmai de acesti lideri si justitia controlata, la fel de evident, de structurile politice, pedepseste disproportionat infractiunile de tip economic. Intr-o tara unde totul este de vanzare, cei care fura zeci sau sute de miliarde au acces nu numai la alte categorii de avocati, ci si la o alta justitie, mult mai amabila decat cea care judeca gainariile comise de nenorociti ai soartei. Din acest punct de vedere, intentia probabil onesta a fostului secretar de partid Ion Iliescu, care isi propunea in 1989 sa construiasca o tara a tuturor romanilor, a esuat penibil. Romania apartine celor care fura atat de mult incat pot cumpara orice, inclusiv libertatea. Aceia care se rezuma la a fura cateva sute de litri de benzina sau vreo 10 kile de sarmale, desi risca ani grei de puscarie, nu sunt altceva decat victimele unei societati strambe, sugrumate, violate si mutilate de gasca politica ce ne fura pe toti, in mod organizat. Statul roman isi considera propriii contribuabili drept potentiali hoti, desi acest stat este garantul libertatii celor mai mari infractori. Numele acestora le stiti fiecare dintre dumneavoastra.