Home Politic Ilieșiu – Rușinea luptei anticomuniste de după ’89

Ilieșiu – Rușinea luptei anticomuniste de după ’89

DISTRIBUIŢI

Sorin Ilieșiu, coautor al filmului Piața Universității și membru GDS până în 2012 (când a fost exclus) și-a anunțat înscrierea în PSD.
Explicația acestei decizii este una penibilă.

„Conducerea Partidului Social Democrat a răspuns favorabil solicitării mele de a susține propunerea legislativă ‘LEGE pentru condamnarea totalitarismului comunist și pentru cultivarea memoriei naționale antitotalitare’, pe care am înregistrat-o recent la Biroul Permanent al Senatului, spre a fi supusă dezbaterii și aprobării. Ca urmare, am decis să mă înscriu în Partidul Social Democrat, singurul partid care a decis să facă ceea ce trebuia făcut de un sfert de secol.” spune Ilieșiu într-un comunicat.

Firesc ar fi fost mai întâi să aștepte să-i și voteze PSD-iștii proiectul de lege nu să-i creadă pe cuvânt. Cine îi mai crede pe PSD-iști pe cuvânt?

Apoi Ilieșiu arată măsura neputinței sale de a înțelege politica românească. Ilieșiu îi mulțumește lui Ioan Chelaru, omul lui SOV din Senat, cel care a preluat firma GELSOR de la Vîntu după scandalul FNI și ne asigură că acesta este garantul corectitudinii morale a proiectului său legislativ. Săracul Ilieșiu!

„Țin să-i mulțumesc d-lui senator PSD Ioan Chelaru, vicepreședintele Senatului și președintele comisiei pentru revizuirea Constituției, pentru faptul că acest proiect legislativ beneficiază de competența juridică a domniei sale. Așadar, acest proiect legislativ este corect juridic, moral și politic. Adoptarea lui va reprezenta un moment de răscruce pentru reformarea morală și politică a României.”

La sfârșit Ilieșiu își amintește că e social-democrat din tată-n fiu. Mai jos de-atât chiar nu putea ajunge.

Iată un fragment din filmul Piața universității. Ce-a fost și ce-a ajuns unul din coautorii săi.

{youtube}amCW2-KPi2A{/youtube}

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.