Acasă Politic Judecătorii au invalidat definitiv candidatura președintelui PSD Mureș la Consiliul Județean la...

Judecătorii au invalidat definitiv candidatura președintelui PSD Mureș la Consiliul Județean la solicitarea unui alegător

DISTRIBUIȚI

Update 18.08.2020: Judecătorii Curții de Apel Mureș au respins apelul declarat de președintele PSD Mureș, Vasile Gliga, la decizia de invalidare a candidaturii sale la Șefia Consiliului Județean luată la cererea unui alegător mureșean.

Drumul liderului PSD Mureș, Vasile Gliga (foto), către președinția Consiliului Județean (CJ) Mureș a fost oprit în urma contestației depuse de un alegător din județul Mureș la Tribunal. Pe portalul instanțelor a fost publicată soluția judecătorilor: „admite contestaţia formulată de contestatorul Brișcaru Cornel împotriva Hotărârii numărul 22 din data de 15.08.2020 a Biroului Electoral de Circumscripţie Judeţeană nr. 28 Mureş. Anulează Hotărârea numărul 22 din data de 15.08.2020 a Biroului Electoral de Circumscripţie Judeţeană nr. 28 Mureş privind admiterea şi înregistrarea candidaturii pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Mureş a domnului Gliga Vasile Ghiorghe propuse de Partidul Social Democrat depusă la BECJ nr. 28 Mureş. Respinge candidatura pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Mureş a domnului Gliga Vasile Ghiorghe, propusă de Partidul Social Democrat. Hotărârea nu se comunică, potrivit art. 54 alin. 5 teza a II-a din Legea nr. 115/2015. Cu drept de apel în termen de 24 de ore de la pronunţare la instanţa ierarhic superioară, cerere de apel care se depune la Curtea de Apel Târgu-Mureş, conform art. 54 alin. 4 din Legea nr. 115/2015. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanței, astăzi, 17.08.2020, ora 14.05.
Alegătorul care a contestat, Cornel Brișcaru, este consilier juridic al Administrației Bazinale Mureș și Președintele Sindicatului Mureșul din Apele Române – SMAR și a explicat de ce a depus această contestație:
„Astăzi am contestat la Tribunalul Mureș candidatura la președinția Consiliului județean Mureș a numitului Gliga Vasile Ghiorghe, președintele PSD Mureș.
– Pentru că a fost condamnat la închisoare pentru infracțiuni in legătură cu funcția publică exercitată,
-Pentru că are interdicție de a mai exercita o funcție sau demnitate publică,
-Pentru că astfel de oameni, împreună cu neamurile și găștile lor, insistă în a mai parazita spațiul politic și administrativ din această țară.”, explică Brișcaru.

Gliga nu are voie până pe 16 noiembrie 2020 să ocupe nicio funcție publică după ce Agenția Națională de Integritate a constatat existența stării de incompatibilitate în cazul său, fost Deputat în Parlamentul României (mandatul 2008 – 2012), întrucât, în perioada 19 decembrie 2008 – 13 mai 2010, a deținut, simultan, atât funcția de deputat, cât și calitatea de comerciant persoană fizică.

În iunie 2015, Deputatul PSD Vasile Ghiorghe Gliga a fost condamnat definitiv de judecatorii de la Inalta Curte de Casatie si Justitie la un an de inchisoare cu suspendare pentru savarsirea infractiunii de conflict de interese. Vasile Ghiorghe Gliga a fost trimis in judecata in ianuarie 2014 de procurorii Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, el fiind acuzat de conflict de interese, dupa ce si-a angajat sotia in cadrul biroului sau parlamentar, cu incalcarea prevederilor legale, după sesizarea ANI.

1 COMENTARIU

  1. asteptam invaldarea candidaturii lui traian- alias petrov alias cinzeaca , cel care se face vinovat de fals in declaratii si uz de fals si in fapt trebuie sa raspunda penal pentru aceste fapte !!! iar petre romaneste o alta puslama : sa te dai cu psd -ul , de fapt asa a fost acum s-a dat pe fata !!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.