Acasă Politic La insistențele PNL, PSD a renunțat la concedierea în masă din Învățământ

La insistențele PNL, PSD a renunțat la concedierea în masă din Învățământ

DISTRIBUIȚI

După ce PNL a prezentat public Ordinul nr. 4884, prin care directorii de școli erau obligați să reducă numărul angajaților din sistem, PSD a recunoscut existența acestuia și l-a abrogat în ședința de Guvern de astăzi.

„Solicit în mod public Ministerului Educației să fie publicat și distribuit inspectoratelor actul prin care se abrogă ordinul de concediere în masă. 4300 de cadre didactice au fost deocamdată salvate de concedierile pregătite de PSD.

Până în această dimineață, Inspectoratele Școlare din Timiș, Maramureș, Arad, Mehedinți, Argeș, Bacău, Neamț, Bistrița-Năsăud, Sălaj, Olt și București au fost somate să refacă statele de plată și să diminueze cheltuielile salariale cu 15%, pentru a se încadra în bugetul construit greșit de PSD-ALDE. În alte județe, precum Vrancea sau Sibiu, s-au făcut presiuni ca să se reducă numărul de posturi. Altfel, directorii de școli erau șantajați că niciun profesor nu va primi banii pentru luna muncită.
Solicit în mod public, să fie publicat și distribuit inspectoratelor actul prin care se abrogă ordinul de concediere în masă. Inspectoratele Școlare să retragă notele prin care solicitau ștergerea din statul de funcții a unor posturi, iar la a doua rectificare bugetară, Guvernul să prevadă fonduri suficiente pentru plata salariilor și angajarea personalului lipsă din sistem.
În plus, solicit asigurări că profesorilor nu li se vor tăia din sporuri și că nu vor pierde niciun leu la plata salariilor.”, scrie Raluca Turcan astăzi pe contul său de Facebook.

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.