
Consilierul prezidențial Sebastian Lăzăroiu a declarat ieri la postul de radio RFI că votul de respingere a extinderii urmăririi penale a Monicăi Iacob Ridzi e „catastrofal“ pentru PDL, întrucât va pune într-o lumină proastă România în viitorul raport pe Justiție al Comisiei Europene. „Este evident catastrofal pentru PDL, pentru că PDL și-a făcut un stindard din lupta împotriva corupției, a pledat, când era în Opoziție, de-atâtea ori pentru ridicarea necondiționată a imunității. Sigur, e vorba de o imunitate la cercetarea penală“, a spus Lăzăroiu. Potrivit acestuia, gestul aleșilor de la votul în cazul Ridzi se va vedea în evaluările CE din ianuarie. „Raportul de țară va fi mai puțin plăcut pentru România“, a adăugat Lăzăroiu. Pe de altă parte, acesta a mai arătat faptul că „PDL pierde un important ascendent moral, situându-se în linie cu PSD, care a făcut scut în jurul lui Năstase“. La rândul său, deputatul Monica Iacob-Ridzi a luat poziție împotriva criticilor dure ale Monicăi Macovei, precizând că reacția acesteia reprezintă o nesocotire a rolului Parlamentului în a se pronunța referitor la solicitările procurorilor în ceea ce-i privește pe parlamentari.
„Votul Comisiei juridice și cel de ieri al plenului Camerei Deputaților dau expresie principiilor esențiale ale unui stat de drept; funcționarea credibilă a structurilor statului nu este dată de convenabilitatea unei decizii a Parlamentului, ci de mecanismul funcționării eficiente a acestora într-un stat de drept“, a afirmat Ridzi.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info





















