Acasă Politic Marko Bela vrea să-i oblige pe români să învețe maghiara

Marko Bela vrea să-i oblige pe români să învețe maghiara

DISTRIBUIȚI

Președintele UDMR, Marko Bela, a reluat, la Târgu-Mureș, ideea lansată în urmă cu o săptămână legată de obligativitatea învățării de către copiii români a limbii maghiare în zonele unde trăiesc maghiari și a spus că va iniția "la momentul potrivit" un proiect de lege în acest sens.
"Încet-încet vom considera ca necesar ca toată lumea să învețe limba engleză. Pentru că este principala limbă de comunicare în UE și ne vom bucura dacă copiii noștri vor fi obligați să învețe limba engleză fără să ne revoltăm. Și atunci mă întreb de ce nu este la fel de firesc ca aici, la Târgu-Mureș, Miercurea-Ciuc sau Sfântu Gheorghe și toate localitățile cu populație mixtă, cu populație maghiară însemnată, ca reciproc copiii să învețe limba celuilalt. Ce s-ar întâmpla dacă copilul român ar învăța limba maghiară?", a întrebat retoric președintele UDMR.
El a adăugat că "pentru că suntem în România, nu vrem să instituim o astfel de regulă pentru toată țara". Ar fi fost culmea!
Liderul unional consideră că limba maghiară trebuie introdusă în curricula școlară, dar nu și la grădiniță.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.