Acasă Economic-Financiar Ministerul de Finanțe recunoaște că nu a recuperat nicio cheltuială de judecată...

Ministerul de Finanțe recunoaște că nu a recuperat nicio cheltuială de judecată de la foștii angajați condamnați

DISTRIBUIȚI
Potrivit datelor Direcției Naționale Anticorupție, în ultimii ani dosarele instrumentate de procurori, având în majoritate covârșitoare ca făptuitori angajați ai statului român, s-au finalizat cu 1.883 de condamnări definitive, astfel:
  • 2018 – 584 de condamnări
  • 2019 – 422 de condamnări
  • 2020 – 450 de condamnări
  • 2021 – 427 de condamnări
În 2019, un președinte al ANAF a fost condamnat la 5 ani de închisoare pentru trafic de influență în legătură cu primirea unui comision de 20% într-o procedură de achiziții publice. Și el, la fel ca mulți alții, se încadrează în prevederile unui ordin al Ministerului Finanțelor Publice – 50/2011 – care s-a dovedit a fi păgubos pentru statul român în cei 11 ani de când se află în vigoare.

Potrivit Ordinului, persoanele care ocupă sau au ocupat funcții de demnitate publică, înalți funcționari publici, funcționari publici și personal contractual în cadrul Ministerului Finanțelor Publice, al Agenției Naționale de Administrare Fiscală și al unităților aflate în subordinea acesteia au dreptul să le fie plătite cheltuielile de judecată în dosarele în care sunt implicate. În cazul unei condamnări, Ministerul trebuie să recupereze aceste cheltuieli de la persoana condamnată, iar dacă este vorba despre o achitare, de la persoana sau instituția care  adus acuzații nefondate.

La solicitarea expresă făcută de FACIAS, Ministerul de Finanțelor Publice a explicat că până acum nu a fost niciun caz în care statul să recupereze sumele plătite.

Vorbim despre o discriminare pozitivă care se dovedește a fi, însă, un privilegiu pe care doar anumite categorii de funcționari publici îl au. Mai mult, aceste dispoziții legale se aplică nu doar funcționarilor publici din  Ministerului Finanțelor Publice, al Agenției Naționale de Administrare Fiscală și al unităților aflate în subordinea acesteia, ci și personalului contractual. În esență, tuturor angajaților acestor instituții.

Considerăm că utilizarea acestor instrumente legale care conferă un statut privilegiat nejustificat unora este contrară unor principii democratice fundamentale.

FACIAS, conform scopului statutar, dar și prin activitatea sa constantă din ultimii 14 ani, apără drepturile cetățenilor și urmărește asigurarea transparenței în funcționarea instituțiilor statului, ca principiu al democrației și statului de drept.

2 COMENTARII

  1. ASTA INSEAMNA CA ROMANIA ESTE ……….O TARA FARA ROST……………O TARA MAFIOTIZATA…..O TARA PRABUSITA…………….O TARA CE URMEAZA SA DISPARA DE PE HARTA LUMII……….
    Dupa 1989 s-a instalat IN ROMANIA; ANARHIA, HOTIA, TRADAEA, MAFIOTISMUL, CURVASARIA, HAIDUCIA ,ETC……….

  2. Si parlamentari partidului dumneavoastra impreuna cu ceilalti parlamentari ai partidelor din coalitia guvernamentalab nu pot corecta legea asta proasta domnule ministru sau nu vor ?.
    Deci la fel ca si dumneavoastra domnule ministru si ceilalti aliati de la guvernare daca nu au stiut lucrul asta l-au aflat acum de la dumneavoastra si coalitia de la guvernare are voturi destule pentru ca sa indrepte o lege paguboasa pentru statul Roman;dar daca parlamentari coalitiei nu dau o noua lege care sa anuleaza legea asta favorabila infractorilor cu gulere albe atunci nu mai este nimic de zis despre parlamentari care pot sa corecteze o nedreptate dar nu vor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.