Acasă Politic Modificări la Statutul Uniunii Salvaţi România

Modificări la Statutul Uniunii Salvaţi România

DISTRIBUIȚI

Congresul USR a aprobat, sâmbătă, o serie de modificări la Statutul partidului, printre care un amendament referitor la sistemul de alegere a presedintelui USR si altele menite să aducă mai multă transparenţă în organizarea si funcţionarea formaţiunii politice.

La propunerea presedintelui Dan Barna, Congresul USR a aprobat modificarea art. 55 din Statutul partidului, astfel încât presedintele USR să fie ales prin vot universal, egal, direct, secret si liber exprimat al membrilor USR. Alegerea presedintelui prin votul tuturor membrilor se va realiza prin intermediul unei platforme IT colaborative, iar rezultatul va fi validat de Congresul USR. Mandatul presedintelui este de maxim 4 ani, iar o persoană nu poate deţine funcţia de presedinte mai mult de 10 ani, indiferent dacă anii sunt consecutivi sau nu.

„Am propus Congresului USR, si Congresul a acceptat, ca presedintele partidului să fie ales prin votul direct, egal al tuturor membrilor, pentru că eu cred foarte mult în principiul ‘un om, un vot’. În acest fel, toţi membrii – si cei din filialele care au avut rezultate bune si foarte bune în alegeri, si cei din filialele cu rezultate mai puţin bune – vor simţi că au un cuvânt egal de spus în alegerea presedintelui si nimeni nu se va simţi descurajat, nu va avea impresia că votul său contează mai puţin decât votul unui coleg dintr-o filială înfiinţată într-un judeţ favorabil USR. Noul mecanism asigură o largă reprezentativitate în partid si întăreste democraţia internă”, a declarat presedintele USR, Dan Barna.

Amendamentul privind schimbarea sistemului de alegere a presedintelui USR a întrunit 247 de voturi „pentru”.

O altă modificare adusă Statutului USR priveste cresterea numărului de membri ai Biroului Naţional, de la 21 la 25, astfel încât să se asigure o mai bună reprezentare a opiniilor în cadrul executivului USR. Din cei 25 de membri ai Biroului Naţional, unul este presedintele USR, ales de toţi membrii partidului, iar ceilalţi 24 sunt alesi de Congresul USR, printr-un vot ponderat, adică se iau în calcul rezultatele obţinute de filiale la ultimele alegeri.

Pe acelasi principiu, Congresul a decis să crească de la 15 la 21 numărul maxim de membri ai birourilor filialelor judeţene.

Tot pentru o mai bună reprezentare a opiniilor, Congresul USR a aprobat schimbarea modului de alegeri pentru Biroul Naţional, în sensul introducerii votului preferenţial pe liste de candidaţi, astfel încât locurile din Biroul Naţional să fie repartizate în funcţie de numărul de voturi obţinute de fiecare listă.

Alte amendamente la Statut adoptate în Congresul USR vizează posibilitatea de înfiinţare a unei filiale comunale cu un număr de cinci membri USR, precum si dreptul filialelor de sector ale Municipiului Bucuresti de a-si alege delegaţii pentru congres, asemenea filialelor judeţene.

De asemenea, Congresul USR a aprobat un amendament referitor la reducerea numărului minim de semnături ale membrilor pe baza cărora poate fi declansat un referendum intern, în condiţiile în care USR este singurul partid politic din România în care decizii cu impact major se pot lua prin consultarea internă a tuturor membrilor.

Congresul USR a votat si un amendament care vizează majorarea fondurilor alocate filialelor locale. Concret, cel puţin 32% din banii proveniţi din subvenţia de la stat vor fi distribuiţi către filialele locale de sector, filialele judeţene, respectiv filiala Municipiului Bucuresti si Organizaţia Diaspora.

Nu în ultimul rând, în sedinţa de sâmbătă a Congresului s-a decis înfiinţarea organizaţiei USR Tineret, din care pot face parte toţi membrii USR cu vârsta până în 28 de ani.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.