Home Politic Orasul Alb de pe Insula Serpilor

Orasul Alb de pe Insula Serpilor

DISTRIBUIŢI

Nu, nu e titlul unui roman de SF! Este o noua tentativa a autoritatilor de la Kiev de a convinge opinia publica de pretutindeni ca acel petec de uscat de numai 20 de hectare, o stanca, practic, poate fi locuita in conditii normale.


Imaginatia ucrainenilor pare fara de limite. Pentru ca, dupa ce au montat telefon public, au deschis o curatatorie chimica, o filiala de banca si s-au gandit sa faca din Insula Serpilor un rai al vacantelor de vara, vecinii nostri planuiesc acum sa ridice aici un oras. O localitate pentru 100 de oameni. Asezare care se va numi Orasul Alb. Daca autoritatile administratiei regionale Odessa nu se lauda, documentatia necesara este deja gata, nemaifiind nevoie decat de cateva semnaturi. -Fleacuri-, a fost raspunsul mai-marilor locali. Proiectul, spun aceiasi responsabili, va costa peste 77 milioane de grivne, din care 11,6 milioane vor fi folosite pentru consolidarea malurilor. Laudabila perseverenta ucrainenilor. Chiar demna de invidiat. Numai ca toate aceste demersuri sunt, de fapt, tot atatea dovezi de disperare. Desigur, nu e rau ca pe Insula se construieste. In ultima instanta, e teritoriul lor. Teama ucrainenilor este ca vor pierde procesul de la Haga intentat de Romania la Curtea Internationala de Justitie pentru delimitarea platoului continental si a zonelor economice exclusive din Marea Neagra. Si, odata cu procesul, Ucraina va pierde inclusiv accesul la zacamintele de petrol si gaze naturale din zona. La un moment dat, presa de la Kiev a vorbit despre o solutie de compromis – exploatare in comun a acestor bogatii de Romania si Ucraina, dar sub patronaj international. E raul cel mai putin rau, dar o varianta nici pe departe capabila sa-i multumeasca pe ucrainenii care se doresc mare putere energetica, o forta in stare sa impuna politici, sa dicteze altora. Un oras? E minunat, dar cum ramane cu lipsa apei potabile, cu gunoaiele care, potrivit tot presei de la Kiev, sunt pretutindeni, si de multe alte -flecustete-, dar fara de care viata nu e viata, ci un adevarat cosmar, o pedeapsa, un chin?

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.