Partidul Unitatii Natiunii Romane, alaturi de alte formatiuni politice si organizatii civice, si-a exprimat serioase rezerve fata de unele stipulatii ale Legi de revizuire a Constitutiei, aducand, la timpul potrivit, argumente suficiente.
Revizuirea fortata a Constitutiei – cu efecte inca nedeslusite pentru Istoria si viata politica a Romaniei – a fost acceptata tacit de catre cvasitotalitatea organizatiilor neguvernamentale – care se considera reprezentantele societatii (-civile-) si de catre unele partide din opozitie cu o atitudine duplicitara.
Modul in care s-a desfasurat Referendumul national, marcat de ilegalitati majore si inadmisibile si care au siderat opinia publica internationala, a fost relevat de cvasitotalitatea presei scrise si audiovizuale – cu exceptia celei obediente puterii.
Putem face abstractie de acestea, dar nu putem ignora faptul esential ca noua Constitutie a fost scoasa cu -forcepsul-, deoarece a fost atat de rapid modificata si -validata-, incat nici nu au fost observate contradictii si gafe inadmisibile, care compromit pana si ideea de Constitutie – chiar daca s-a plecat de la ideea generoasa a racordarii la legislatia Uniunii Europene.
Este un motiv suficient sa reluam dezbaterea si, in continuarea punctelor de vedere exprimate de PUNR in zilele premergatoare Referendumului, sa relevam, in completare, alte cateva, pentru a denunta viciile extrem de periculoase ale Constitutiei revizuite.
Partidul Unitatii Natiunii Romane saluta cu sinceritate toate prevederile moderne ce ne apropie de Uniunea Europeana, de Occident, si care pot face din drepturile cetateanului instrumente reale de lucru in termenii unei democratii reale.
Nu vom insista pe ratiunile abandonate ale modificarii Legii fundamentale, cum ar fi:
– introducerea votului uninominal;
– parlamentul monocameral sau substantial redus;
– interzicerea migratiei politice a parlamentarilor;
– independenta absoluta a justitiei;
– introducerea controlului averilor dobandite ilicit;
– eliminarea imunitatii penale a parlamentarilor,
ci ne vom opri la formularile de esenta, de maxima gravitate, in opinia noastra, care ne obliga sa le reluam public.
Partidul Unitatii Natiunii Romane s-a opus nu atat necesitatii de principiu a modificarii Constitutiei, cat modului -ocult- si pripit in care a fost elaborata Legea de revizuire si, mai ales, unor noi prevederi (stipulatii) care prejudiciaza existenta fiintei nationale si drepturile naturale ale natiunii.
Viciile Constitutiei revizuite nu sunt rezultatul unor negocieri dificile intr-un parlament paralizat de absenteism si lipsa de luciditate politica. Ele sunt rezultatul unor tehnici venale profesioniste, care, prin discretie de formulare, dispersie in masa textului si pluritate de sensuri interpretabile vor produce inevitabile consecinte grave.
Contradictii care submineaza noua Constitutie
Instrainarea teritoriului inalienabil
Art. 41. alin. (2), modificat, precizeaza ca -cetatenii straini si apatrizii pot dobandi dreptul de proprietate privata asupra terenurilor numai in conditiile rezultate din aderarea Romaniei la Uniunea Europeana si din alte tratate internationale la care Romania este parte, pe baza de reciprocitate, in conditiile prevazute prin lege organica, precum si prin mostenire legala-.
Am urmarit argumentele celor care sustin aceasta prevedere si ne-a surprins superficialitatea cu care trateaza sintaxa gramaticii limbii romane. Este evident ca fraza are cel putin doua propozitii distincte, cea de-a doua extragandu-se explicit, astfel: -cetatenii straini si apatrizii pot dobandi dreptul de proprietate privata asupra terenurilor (…) prin mostenire legala-.
Aceasta formulare, indiferent de ce ganduri paternale sau chiar fraterne au fost calauziti cei din comisie pe timpul dezbaterilor fara fond, intra grav in contradictie cu articolul 3 alin. (1) din Constitutie, in care se stipuleaza ca -Teritoriul Romaniei este inalienabil-.
Caci, ce este altceva teritoriul Romaniei decat totalitatea -terenurilor- la care fac trimitere articolele referitoare la proprietate?!
Pe de alta parte, orice -mostenire legala- face trimitere la lantul de succesiune si va fi invocat dreptul ereditar (-de jure ereditarae-), mergand inapoi pana la prima atestare scrisa a intabularii!!!
Ca asa s-a intamplat si pana acum, fara temei constitutional, ne stau marturie faptele, trecute cu complicitate sub tacere! Dar, din fericire, presa este atenta: in ziua de 5 noiembrie a.c., releva ca -peste 80% din terenurile agricole din vestul tarii au fost cumparate de firme cu capital strain, inregistrate in Romania. (…) Interesul este manifestat, in principal, de firme cu actionari din spatiul UE, care, dupa integrarea Romaniei, pot trece terenurile in proprietatea persoanelor fizice actionari. Unele firme cumpara teren pentru a-l revinde altor societati straine-.
Pana acum, aceasta instrainare s-a facut din cauza saracirii accelerate a taranilor, care au fost, astfel, nevoiti sa isi vanda proprietatile unor firme paravan, care le-au oferit preturi atractive (ca la Rosia Montana). De acum, instrainarea se va face constitutional.
Pericolul unui precedent: cazul Zabala. Dupa evenimentele din 1990, multi dintre descendentii Coroanei austriece, ai grofilor din Ardeal, sau diferite biserici – altele decat cea ortodoxa romana – si-au revendicat proprietatile si, ca urmare a coruptiei din justitie, au avut castig de cauza. Astfel, Sanatoriul de la Zabala, din judetul Covasna, care apartinea Ministerului Apararii Nationale, a fost revendicat de mostenitoarea unui grof si, in mod inexplicabil, i-a fost restituit, desi nu mai avea acest drept. Periculozitatea acestui caz rezida in faptul ca s-a creat un precedent de restituire fara temei legal si ca, totodata, o unitate militara a MApN a fost scoasa din zona, etnicii maghiari repurtand o victorie asupra -armatei de ocupatie romanesti- – caci asa considera ei Armata Romaniei!
S-a ajuns cu samavolnicia si cu impertinenta pana acolo, incat, asa cum s-a relevat in presa, unii calugari maghiari ai unui Ordin catolic au revendicat Baile Felix, pentru ca ar fi avut ei un act de pe la anul 1300, care ii indica drept proprietari. Intre timp, alti asemenea pretendenti au revendicat parti intregi de orase din Romania!
Prin modificarea comisa acum, cetatenii straini de diferite etnii vor intenta zeci de mii de procese de mostenire, invocand, conform art. 41 revizuit, -interesul legitim-.
Din aceste motive, consideram ca art. 48 revizuit vizeaza temeinic sustinerea articolului 41 prin inserarea sintagmei -ori intr-un interes legitim-.
Dupa cum va este bine cunoscut, drepturile unei persoane sunt subiect de drept administrativ, penal, constitutional sau international, descrise, definite, masurabile, comparabile, regasite in legi, norme, instructiuni si chiar cutume.
Dar cine poate da masura asa-zisului -interes legitim-?
-Interesul legitim- poate fi invocat subiectiv si aleatoriu de orice persoana, formulat cel mai adesea in termeni greu de solutionat, asupra carora trebuie sa intervina justitia. Recunoasterea si validarea -interesului legitim- se face automat in mod reparatoriu, daca solutionarea legala intra in termenul de decadere. Cu alte cuvinte, daca in termen de 30 de zile nu s-a dat solutia, -paraciosii- isi intra in drepturi! Pronosticam sufocarea Justitiei Romane cu tot atatea procese pe -interes legitim-, cati cetateni neloiali are tara, sau cati straini -descendenti-mostenitori- vor aparea de aici incolo!
Prin aceasta revizuire, care este cea mai periculoasa prin consecintele sale, noua Constitutie intra in contradictie cu dreptul cutumiar romanesc, cu intreaga traditie si Istorie a Romaniei. Aceasta singura revizuire o face complet inacceptabila chiar daca am admite, prin reducere la absurd, ca toate cele circa 80 de modificari de fond ar fi excelente. Dar multe dintre modificari, chiar daca par favorabile si ii incanta pe unii, sunt doar populiste: au avut menirea sa ii pacaleasca pe oameni, care au fost neinformati sau, mai rau, dezinformati in modul cel mai grosier.
Prin vanzarea pamantului catre straini s-a instituit posibilitatea instrainarii de sine a statului roman.
Noul alineat 3 (1) introdus la articolul 41 -legalizeaza-, in opinia noastra, tot ceea ce s-a hotit in aceasta tara. Sub paravanul pompos al interzicerii -nationalizarii-, se ataseaza urmatoarea formulare: -(…) orice alte masuri de trecere silita in proprietatea publica a unor bunuri pe baza apartenentei sociale, etnice, religioase, politice sau de alta natura discriminatorie a titularilor-.
Noi atragem atentia ca, fara definirea registrului discriminarii, a naturii acestora, formularea devine permisiva pentru invocarea oricarui fel de discriminare, inclusiv al -interesului legitim-. Aceasta formulare poate invalida inclusiv alineatul (8) al aceluiasi articol, facand inoperanta actiunea de confiscare a averilor ilicite, intrucat confiscarea, cum este si firesc, nu este ea insasi o -trecere silita in proprietatea publica-?!
Paragraful nou introdus nu face referire explicita asupra bunurilor legal dobandite sau constituite si nu credem ca a fost o simpla scapare!
Ramanand in sfera domeniului proprietatii, a bunurilor si a bogatiilor, facem trimitere la art. 135 modificat.
In alineatul (3), intr-o exprimare foarte laconica si, de aceea, obscura, se formuleaza ca bogatiile care fac -obiectul exclusiv al proprietatii publice- sunt stabilite prin lege organica. In continuarea aceluiasi rationament, rezulta ca exista bogatii ale solului, subsolului – precum apele, plajele, resursele naturale si altele – care pot ramane, prin lege, evident, in afara interesului public si, cum este si firesc, pot fi privatizate, nemaifiind inalienabile.
La alineatul (4), ultima propozitie da masura definitiva a relei intentii ascunse: (…) -de asemenea, ele (bunurile proprietate publica – n.n.) pot fi date in folosinta gratuita institutiilor de utilitate publica-.
Cine sunt si cum se fabrica institutiile de utilitate publica?
Ei bine, toate fundatiile sau asociatiile foarte -neguvernamentale-, -nepartinice-, -apolitice- si -nonprofit- care, dupa numai trei ani de functionare, capata, gratie unei hotarari de guvern, statutul de -utilitate publica-. Si, ca -prime- pentru utilitatea dovedita, acestea vor primi gratuit, intr-un mod cu totul dezinteresat si filantropic, parti din -bunurile proprietate publica- cum ar fi: lacuri, paduri, sosele, plaje si, de ce nu?!, aeroporturi -dezafectate-, mine -ruinate-, sonde -neproductive-, terenuri petrolifere -nerentabile- s.a.m.d.
-Minoritate nationala-: o contradictie in termeni
Cu privire la minoritatile din Romania, se pastreaza, din pacate, expresia de -minoritate nationala-, despre care PUNR propusese sa fie scoasa din uz.
Consfintirea prin lege organica a -statutului minoritatilor nationale- din Romania, conform art. 72, alin. (3) paragraf -r-, este ilogica, antinationala si imorala. Definitia minoritatii este data de toate dictionarele moderne si explica existenta unei mase numerice mai mica, in comparatia dintre doua parti ale aceluiasi intreg. Pe de alta parte, in acceptul sensului sociologic, termenul se asociaza unor grupuri de indivizi, diferentiati prin adjectivul sau atributul care explica o anume identitate. Astfel, putem vorbi de minoritate etnica, lingvistica, confesionala, culturala, sexuala si altele, dar nicidecum nationala. Ce anume da caracterul national unei anume entitati daca nu functia sa atotcuprinzatoare, integratoare?
Daca admitem formularea de -minoritate nationala-, atunci devine usor de acceptat ca ar putea exista – cum insinueaza unii – o minoritate bucovineana, o minoritate olteana, o alta minoritate dobrogeana, de ce nu o minoritate oseneasca, moteasca si, mai nou, una -secuiasca-!!! In consecinta, natiunea romana ar fi o suma dezarticulata de minoritati nationale, iar statul roman, nici mai mult si nici mai putin, devine stat multiminoritar.
In acest sens, amintim ca, in 25 octombrie 1992, UDMR lansase -Declaratia de autonomie de la Cluj-Napoca- – cu care surprinsese autoritatile statului roman. Acum, la 26 octombrie 2003, liderii de la nivelul al doilea, impreuna cu presedintele Uniunii Mondiale a Ungurilor (!), Miclos Patrubany, au infiintat asa-zisul -Consiliu National Secuiesc-, cu care, la fel, au -surprins- autoritatile, desi demersul a fost facut public, inca din septembrie a.c., prin manifestele difuzate de Miclos Patrubany! Aceasta -surprindere- este cu atat mai inexplicabila cu cat actualii lideri ai statului roman sunt aceiasi care fusesera si in 1992; apoi, asupra nocivitatii acestui -Consiliu- inclusiv PUNR avertizase in repetate randuri autoritatile statului si presa. Intre aceste doua date, autoritatile romanesti au fost parca hipnotizate, iar politica -pasilor marunti- aplicata de catre UDMR in consecinta, desi exista si rapoartele parlamentare -Har-Cov-, in acest areal poate aparea o zona de tipul Nagorno-Karabah, cu consecintele cunoscute!
Ce va urma? Dupa calendarul UDMR, la 15 martie 2004, se intentioneaza declararea autonomiei -Tinutului Secuiesc-, desi ultimul recensamant atesta ca nu mai exista secui in Romania. Adica, in anul intrarii Romaniei in NATO, maghiarii condusi de Miclos Patrubany, la care vin in vizita particulara conducatorii Ungariei, vor provoca alte pretexte pentru a pretinde ca in Romania sunt probleme etnice.
Limba oficiala – Limba romana. Pana cand?!
Art. 119 ne trimite la -unitatile administrativ-teritoriale in care cetatenii apartinand unei minoritati nationale au o pondere semnificativa-. Aici -se asigura folosirea limbii minoritatii nationale respective in scris si oral in relatiile cu autoritatile administratiei publice locale si cu serviciile publice deconcentrate, in conditiile prevazute de legea organica-.
In primul rand, ce se intelege prin -pondere semnificativa-? In virtutea -dreptului legitim- (art. 48), se poate aprecia ca si cuantumul de 5% este semnificativ, atat timp cat procentajul este chiar prag electoral. Limba nationala este atacata cu perfidie si, astfel, sunt in curs de lansare pe piata publica europeana limba moldoveneasca, limba transilvana, limba vlaha si limba aromana! Urmeaza, probabil, si altele. Pana la reinventarea Babilonului nu mai este mult!
Mai departe! -Cetatenii romani apartinand minoritatilor nationale au dreptul sa se exprime in limba materna in fata instantelor de judecata, in conditiile legii organice- (art. 127, alin. 2 modificat).
Cu toate ca juristii nostri de profesie ne trimit la alineatul (1), vreau sa atrag atentia ca alin. (2) face trimitere la un drept al minoritarului si, drept urmare, legea organica, prin continutul sau derivat, nu il poate suprima!
Daca mai punem in discutie si conditionarea folosirii interpretilor si traducatorilor de evitarea cheltuielilor suplimentare si buna administrare a justitiei, ajungem la o singura concluzie: orice minoritar lingvistic (dintre cele 23 de limbi recenzate si vorbite in Romania) implicat intr-un proces de orice natura poate invoca lipsa de procedura pe temei lingvistic!
-Autocefalia justitiei-
Partidul Unitatii Natiunii Romane a sustinut si sustine in continuare independenta totala si reala a institutiilor justitiei fata de orice ingerinta politica sau administrativa.
In acest sens, a cerut expres introducerea termenului de -autocefalia justitiei-.
Art. 132, modificat, face din Consiliul Superior al Magistraturii -garantul independentei justitiei-. Noi afirmam ca exista suficienta doza de fals in constructia acestui articol. Astfel, din cei 19 membri componenti, noua sunt judecatori si cinci procurori, alesi de adunarile generale ale magistratilor si validati de Senat. Trei functii sunt ocupate de persoane numite pe criterii politice: ministrul justitiei, procurorul general al Parchetului de pe langa inalta Curte de Casatie si Justitie si presedintele inaltei Curti de Casatie si Justitie.
Administrativ, judecatorii si procurorii raman in subordinea ministrului justitiei si, respectiv, a procurorului general, chiar daca numirea lor se face de catre presedintele Romaniei. Propunerile de numire tot de la cei doi pleaca. Iar sanctiunile, chiar daca se exclud voturile celor trei, se fac tot la propunerea lor!
-Falsa punere sub acuzare-
Presedintele Romaniei se poate face vinovat -pentru inalta tradare- (art. 95 (1)). Insa actualul Cod penal, la art. 155, prevede doar infractiunea de tradare si nu face nici o stratificare a acesteia: inalta, medie sau joasa! Sintagma -inalta tradare- este fie pompoasa si lipsita de semnificatie – tradarea neavand grade de comparatie -, fie perversa, pentru incriminarea probabila a vreunui presedinte care urmeaza.
Mai grav este faptul ca alineatele (3) si (4) vin in conflict cu art. 95 de baza, in care alineatul (3) prevede -organizarea referendumului in cel mult 30 de zile- de la suspendarea presedintelui, pentru ca acesta sa poata fi demis. Deci, demitere prin referendum! Conform actualei Constitutii, de la data punerii sub acuzare pana la data demiterii, presedintele este suspendat de drept.
Demiterea presedintelui se face numai dupa ramanerea definitiva a hotararii de condamnare! Deci, demitere fara referendum! Intrebarea este: chiar va fi luata aceasta hotarare in termenul celor 30 de zile?! Cine garanteaza ca procesul, cum este si firesc, nu va dura sase luni, un an, sau chiar mai mult?! Ce vom face: ramanem cu un presedinte -suspendat de drept- pe toata durata unui proces prelungit?! Aceasta este o alta hiba, rod al lucrului de mantuiala, strecurata ca urmare a lipsei de logica structurala si a lipsei de anticipare a consecintelor.
Producerea unor asemenea deficiente conceptuale si de redactare este inadmisibila, tinand cont de pretentiile de competenta pe care le etaleaza, chiar cu obstinatie, somitatile care le-au confectionat si le-au inserat in Constitutia Romaniei!
Din aceste motive am lasat spre final unele aspecte tehnice, de specific profesional, dar nu mai putin grave. Astfel, in diferite articole (art. 73 alin. 3, paragrafele -f- si -i-; art. 60 alin. 1) s-a introdus expresia -stare de mobilizare-. Nu stim cine a facut aceasta gafa monumentala, dar trebuie sa precizam ca in teoria militara si in orice strategie moderna exista numai trei stari: de pace, de criza si de razboi; pe timpul starii de criza pot fi instituite, gradual, starea de urgenta si de asediu. Mobilizarea nu este o stare. Ea este un procedeu strategic de trecere a fortelor armate si economiei de la organizarea de pace la cea de criza sau razboi, corespunzator capacitatii de lupta preconizate si decise de factorul politico-militar. Constitutia revizuita are -meritul- de a introduce stiinta si practica militara intr-o mare confuzie!
O alta confuzie se produce la art. 52 alin. (3): -Cetatenii pot fi incorporati de la varsta de 20 de ani pana la varsta de 35 de ani, cu exceptia voluntarilor, in conditiile legii organice-. Aici, asistam la o mare contradictie in termeni!
Intr-adevar, daca tot nu mai este serviciu militar obligatoriu, de ce se mai face trimitere la incorporare? Sau s-a mintit cu buna stiinta? Daca, totusi, incorporarea se refera la militarii voluntari, de unde exceptia voluntarilor? Exceptia de varsta face trimitere la voluntari? Ar fi culmea jurisdictiei! In cazul acesta, un voluntar poate sa intre in armata sub varsta de 20 de ani si peste cea de 35 de ani! Nimic mai fals!
Adresam rugamintea – cu toata deferenta – onoratei Comisii Constitutionale de a ne oferi un raspuns macar la aceasta monumentala gafa.
Si, nu in ultimul rand, ne vom referi la art. 52, modificat, alin. (2) litera (f), -aprobarea strategiei nationale de aparare a tarii-.
Este tulburator sa constati ca exista o lege prin care se elaboreaza Strategia de Securitate a Romaniei, document general valabil in forma si denumire pentru toate tarile membre NATO, cuprins in toate Planurile Nationale de Aderare de pana acum, dar care este ignorata.
Se vorbeste de o Strategie Colectiva de Securitate in interiorul careia adoptam o Strategie Nationala de Securitate (ce e drept, tot mai putin nationala, conform cerintelor imperative ale art. 43 din Noul Concept Operational NATO), iar acum se vine cu o -inventie- de mari proportii, nemaivorbind de tautologia termenilor -nationala- si -a tarii-.
S-a votat o Constitutie vulnerabila
Putem dezvolta in detaliu analiza pe textul constitutional nou adoptat, dar, deocamdata, ne limitam doar la aceste aspecte esentiale, intrucat Partidul Unitatii Natiunii Romane si-a spus punctul de vedere in diferite alte comunicate de presa. Evident, majoritatea covarsitoare a acestor comunicate au fost ignorate cu buna stiinta si trecute sub tacere.
Stilul de lucru ocult, inchis, conspirat al Comisiei Constitutionale, angajarea secventiala, fracturata a textului si introducerea incoerenta a diferitelor amendamente ca regula de satisfacere a unor orgolii de partid au facut sa produca un document vulnerabil, confuz si plin de prejudicii inevitabile pentru viata societatii romanesti.
Amendamentele pozitive la care s-au facut insidios trimiteri propagandistice nu pot contrabalansa aceste grave erori.
Faptul ca nu s-a reusit o reala separare a puterilor in stat, indeosebi intre cea executiva si cea legislativa, faptul ca 30% din Constitutie este mai mult un regulament de organizare si functionare a parlamentului, faptul ca primul-ministru este -inamovibil- in fata presedintelui ales al tarii sunt tot atatea grave neimpliniri, pe cat de grave sunt erorile analizate.
Iata, asadar, ce s-a votat cu adevarat la Referendumul Constitutional din 18-19 octombrie 2003!
In esenta, Constitutia trebuia revizuita dupa definitivarea Constitutiei Uniunii Europene. Dupa cum se vede, elaborarea acesteia este un lucru dificil si nu se stie cum va arata ea in final. Ca atare, in mod sigur, dupa promulgarea acesteia, Romania va trebui sa-si mai revizuiasca inca o data Constitutia spre a fi pusa in consens cu cea europeana. Dar, pentru a fi ridicolul mai mare, dupa aderarea la Uniunea Europeana, articolele respective din Constitutia revizuita vor trebui sterse si, de aceea, va fi nevoie de o noua revizuire si din nou referendumuri…! Vom ajunge primii in Europa nu numai la coruptie, morbiditate, TBC, numar de pensionari, numar de cersetori, de copii abandonati, ci si la numarul de referendumuri pe cincinal.
Iata de ce, stimati cititori, Partidul Unitatii Natiunii Romane ii face raspunzatori pe toti cei care, in nume de partid sau personal, condusi de interese absconse, au tratat cu superficialitate cartea de capatai a Statului National Roman.
Cu simt patriotic si constiinta civica, membrii Partidului Unitatii Natiunii Romane cer ca macar legile organice viitoare sa fie elaborate cu raspundere si grija fata de tara, pentru a putea aduce reparatiile cuvenite, in folosul Natiunii Romane. Altminteri, cumplitul blestem al pamantului instrainat cu perfidie se va abate asupra neamului nostru.
General (r.)
dr. Mircea Chelaru,
Presedintele Partidului Unitatii Natiunii Romane
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















