Home Politic Patru procente, atat de putin pentru fericirea PSD

Patru procente, atat de putin pentru fericirea PSD

DISTRIBUIŢI

Dupa golul din stomac pe care i l-a lasat ultimul sondaj CURS (care-i dadea -doar- 43% si care a fost considerat de pesedisti neprofesionist si aservit politic), partidul de guvernamant si-a comandat un IMAS care sa-i linisteasca pofta de procente. Cu patru procente in plus (47% pentru formatiunea lui Nastase), PSD revine la forma obisnuita si isi permite sa priveasca mai calm plutonul celorlalte partide care, potrivit IMAS-ului pe luna august, aparut ieri, arata in felul urmator: PNL -19,6%, PRM – 16,3%, PD – 9,4%, UDMR – 5%, PUR – 1,3% si PNTCD – 0,9%. Oarecum surprinzator, liberalii ocupa in sondajul comandat de PSD locul doi cu un procent mai mare decat cel pe care i-l acorda barometrul CURS (18%) comandat chiar de PNL.

Barometrul cerut de partidul de guvernamant il promoveaza puternic pe ministrul de externe, Mircea Geoana, care reuseste sa domine clasamentul increderii, devansandu-i pe cei doi grei social-democrati, Ion Iliescu si Adrian Nastase. Iata cum se prezinta acest top: Geoana (45,2%), Iliescu (41,8%), Nastase (41,7%), Stolojan (38,7%), Basescu (35,8%), Vadim (22,3%), Musca (26,7%), Pascu (13,4%), Bela (10,4%), Voiculescu (8,5%) si Boc (7,8%). Cel mai cunoscut dintre romani ramane Ion Iliescu – 97,9% la notorietate, potrivit sondajului.

Chiar daca cei mai multi isi dau voturile PSD, romanii se tanguiesc ca o duc mai rau decat inainte. Cei care au fost invitati sa evalueze activitatea actualului guvern spun ca performanta cabinetului Nastase este mai proasta decat a celui anterior (22,5%) sau este la fel (43%); 29,8% din cei chestionati cred ca Executivul PSD se descurca mai bine decat cele de dinainte.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.