Home Economic-Financiar Mucibabici, specialistul lui Vintu la Gelsor, a ajuns finantist-sef la BCIT

Mucibabici, specialistul lui Vintu la Gelsor, a ajuns finantist-sef la BCIT

DISTRIBUIŢI

Numirea lui George Toma Mucibabici in fruntea Bancii Comerciale Ion Tiriac poate fi considerata drept o mutare nu tocmai inspirata a actionarilor acestei societati bancare (cel putin din punct de vedere al imaginii acesteia) daca tinem cont de asimilararea numelui acestui finantist de cel al lui SOV si Gelsor, entitate implicata in spalarea de bani de la FNI si in scandalul BRS. Mucibabici, cunoscut pe piata ca fiind un finantist de marca (a activat in perioada 1990-1999 in cadrul BNR, ca director al Directiei generale de operatiuni monetare, valutare si de credit si in cadrul FMI) a fost numit din 10 octombrie 2001 prim-vicepresedinte al BCIT, la scurt timp dupa ce si-a dat demisia din functia de prim-vicepresedinte al Grupului Gelsor (pozitie din care a participat la lansarea Fondului Valutar Gelsor – fond de investitii lansat in scopul atragerii economiilor populatiei, ale carui cresteri au coincis cu perioada cat a -trait- FNI) si din cea de membru al CA al BRS.

Contactat pentru a-si exprima punctul de vedere vizavi de problemele de imagine cu care se poate confrunta BCIT o data cu numirea sa in functia de presedinte al acestei societati bancare (n.r. – vezi cazul Balli – generalul Stanculescu), dar si vizavi de alte chestiuni legate de activitatea sa publica (n.r. – daca sunt adevarate informatiile referitoare la faptul ca pe vremea cand activa la Gelsor isi primea salariul intr-un cont din Cipru sau aceea ca este finul guvernatorului BNR, Mugur Isarescu), George Mucibabici nu a fost de gasit. In lipsa acestuia ne-a fost recomandat sa luam legatura cu Ioana Biro – directorul de imagine al BCIT, insa nici aceasta nu l-a putut contacta pe noul presedinte al BCIT. Nici consilierul BNR Adrian Vasilescu nu ne-a putut lamuri vizavi de pozitia conducerii BNR privind numirea lui Mucibabici in fruntea BCIT, atata vreme cat dosarele penale privind fraudele FNI si BRS nu au fost finalizate si astfel implicarea sau neimplicarea acestuia in operatiunile acestor entitati nu a fost inca stabilita de organele de cercetare penala.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.