Home Politic PDL sesizează CNCD împotriva Ecaterinei Andronescu și a lui Remus Pricopie

PDL sesizează CNCD împotriva Ecaterinei Andronescu și a lui Remus Pricopie

DISTRIBUIŢI

 

PDL va face sesizare la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) fostului ministru al educației Ecaterina Andronescu și actualului ministru, Remus Pricopie, pentru abuz în funcție și discriminare, referitor la cazul a 22.000 de cadre didactice care nu au beneficiat de echivalarea competențelor, se arată într-un comunicat semnat de deputatul democrat-liberal Raluca Turcan. Raluca Turcan, vicepreședinte PDL și ministru al Educației în Guvernul Alternativă, consideră că cei doi miniștri au încălcat drepturile a peste 22.000 de cadre didactice, prin nefinalizarea procedurii de echivalare a competențelor acestora.

 

„Aproximativ 22.000 de cadre didactice care ocupă funcțiile de educatori/educatoare, institutori/institutoare și învățători/învățătoare, respectiv de maistru-instructor și antrenor așteaptă și astăzi să le fie echivalate competențele și să devină profesori în învățământul preșcolar și primar, profesori de instruire practică sau profesor antrenor (conform art. 248, alin. (3) și (4) din Legea nr.1/2011 — Legea Educației Naționale)”, se arată în comunicat.

 

Potrivit aceluiași document, procedura, demarată în anul 2012 (conform calendarului prevăzut de OM nr. 6563/2011) și derulată fără niciun impediment, „s-a blocat în cabinetul doamnei Ecaterina Andronescu”. „Ordinul de Ministru privind aprobarea listelor cuprinzând personalul didactic din unități de învățământ preuniversitar, nominalizat pentru recunoașterea și echivalarea competențelor profesionale, care trebuia dat din noiembrie 2012, în timpul mandatului fostul Ministru al Educației, nu a fost semnat nici până astăzi”, a declarat Raluca Turcan.

 

Art. 248, alin. (3) din Legea Educației Naționale prevede pentru personalul didactic în cauză că educatorii, învățătorii, institutorii, instructorii, maiștrii și antrenorii care ocupă deja funcții în sistem și care „au dobândit formal, nonformal sau informal competențe profesionale până la intrarea în vigoare a prezentei legi, îndeplinesc condiția pentru ocuparea funcției didactice de profesor, în baza unei metodologii de recunoaștere și echivalare elaborate de Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului”.

 

„Pe de o parte, echivalarea competențelor și încadrarea în funcția de profesor pentru învățământul preșcolar, profesor pentru învățământul primar, profesor de instruire practică, respectiv profesor-antrenor aduce cu sine și o creștere semnificativă de salariu pentru toate aceste cadre didactice. Pe de altă parte, semnarea și intrarea în vigoare a respectivului Ordin de Ministru ar fi scos persoanele în cauză de sub incidența OUG nr. 92/2012 care impune condiția ca educatorii/educatoarele și învățătorii/învățătoarele să își continue activitatea în funcțiile didactice pe care le ocupă, ‘cu condiția absolvirii studiilor universitare de licență, în profilul postului, în cel mult 6 ani de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență'”, a explicat deputatul PDL.

 

Conform Metodologiei de recunoaștere și echivalare a competențelor profesionale dobândite formal, nonformal sau informal de către cadrele didactice care ocupă funcții de educatori/educatoare, institutori/institutoare, învățători/învățătoare, maistru-instructor, antrenor, un cadru didactic trebuia să fi obținut minimum 90 de credite profesionale transferabile în ultimii 5 ani, în vederea ocupării funcției didactice de profesor pentru învățământul preșcolar, profesor pentru învățământul primar, profesor de instruire practică, respectiv profesor-antrenor în cluburile sportive școlare, palatele și cluburile copiilor.

 

„În cazul acestor cadre didactice care au obținut punctajul necesar pentru echivalare, Ministerul Educației, prin doamna Ecaterina Andronescu, trebuia să semneze, începând cu 1 noiembrie 2012, un Ordin de Ministru pentru eliberarea atestatelor de echivalare, în baza listelor provenite de la fiecare inspectorat școlar județean. Ordinul de Ministru nu a mai fost eliberat, împiedicând inclusiv măririle salariale care li s-ar fi cuvenit acestora prin lege. Drept urmare, PDL a depus astăzi la CNCD o sesizare privind abuzul în funcție comis de doamna Ecaterina Andronescu și, respectiv, de actualul Ministru al Educației, domnul Remus Pricopie”, a concluzionat Raluca Turcan.

 

„Luând în considerare toate cele expuse anterior, considerăm că drepturile celor 22.000 de cadre didactice au fost încălcate în mod flagrant prin nefinalizarea procedurii de echivalare legal derulate de către Minister, prin abuzul în funcție al miniștrilor Ecaterina Andronescu și Remus Pricopie”, se încheie comunicatul.

 

 

 

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.