Codul Zambaccian
Inspirat de -Codul lui Da Vinci-, liderul PSD Adrian Nastase isi va lansa luni, la Muzeul de Arta Contemporana, propriul cod, -Codul Zambaccian-. La lansarea cartii vor fi prezenti caricaturistul Vali Ivan si Valentin Nicolau, directorul Editurii Nemira.
Intoarcere
Presedintele Senatului, Nicolae Vacaroiu, i-a sugerat ministrului sanatatii, Eugen Nicolaescu, sa se intoarca la merceologie si sa se lase de minister. El a declarat ieri, la Pitesti, ca in special la Ministerul Sanatatii haosul este total si a spus ca ministrul Eugen Nicolaescu a reusit sa-i nemultumeasca pe toti angajatii din sistemul sanitar. -Ministrul Nicolaescu ar face mai bine sa se dea deoparte si sa se intoarca la el acolo, merceolog-, a afirmat Vacaroiu.
Dezinformare
Adrian Severin a acuzat-o pe Monica Macovei ieri, intr-o conferinta de presa, de dezinformare a opiniei publice. El a spus ca este inadmisibil ca ministrul justitiei sa afirme ca integrarea Romaniei in Uniunea Europeana depinde de Agentia pentru Integrare Europeana.
-Agentia nu e ceruta de UE. Ea apare pe <to do list> nu ca o cerinta a Uniunii, ci ca un proiect dorit si propus de Romania-, a tinut sa precizeze Severin.
El a adaugat faptul ca ii va cere comisarului pentru integrare europeana, Olli Rehn, sa confirme faptul ca Romania poate adera la 1 ianuarie 2007 si fara Agentia pentru Integrare.
El a precizat ca proiectele de lege trebuie bine analizate, pentru ca, in eventualitatea in care se face o lege proasta, -riscam sa platim-.
Recurs respins
Curtea de Onoare si Arbitraj a PNL a respins recursul inaintat de Sever Jurca impotriva sentintei de anulare a alegerilor din cadrul organizatiei judetene din Arad.
In aceste conditii, organizatia va fi condusa de un Birou Interimar, care va avea si sarcina de a reorganiza Conferinta Judeteana de alegeri. Presedinte interimar al organizatiei judetene a PNL Arad a fost numit Ioan Florea.
Imediat dupa aflarea verdictului dat de Curtea de Onoare si Arbitraj, Sever Jurca, cel care a castigat cursa pentru sefia organizatiei la alegerile din luna februarie, a spus ca sentinta este una nestatutara.
La randul sau, deputatul Mihai Calimente, cel care a contestat modul in care s-a desfasurat scrutinul din luna februarie, a spus ca sentinta Curtii de Onoare este una fireasca.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info





















