Home Politic Penalii din PSD se strâng uniți în jurul grupului infracțional Plumb, Shhaideh...

Penalii din PSD se strâng uniți în jurul grupului infracțional Plumb, Shhaideh și alții

DISTRIBUIŢI

Conducerea Partidului Social Democrat se va reuni luni în Biroul Permanent Național pentru a discuta problema celor doi miniștri social-democrați vizați de ancheta penală privind lacul Belina: vicepremierul Sevil Shhaideh și ministrul fondurilor europene, Rovana Plumb.

“Privim cu îngrijorare. Luni vom avea o discuţie la partid, în cadrul Biroului Permanent, în care vom analiza cu atenţie absolut toate datele”, a spus Președintele Executiv al PSD, Niculae Bădălău, vizat și el de un dosar al DNA, într-un interviu acordat RFI.

Întrebat de moderator dacă s-ar impune demisia celor doi miniştri, Bădălău a precizat: „Decizia este una politică şi se va lua în cadrul Biroului Permanent. Vom avea toate datele. Deocamdată nu avem toate datele şi în urma unei discuţii, pentru că suntem un partid democratic, vom lua decizia, dar în acelaşi timp, aşa cum le cunosc eu şi pe doamna ministru Plumb şi pe doamna vicepremier Shhaideh, sunt nişte oameni, nişte miniştri extrem de serioşi, cu putere de muncă şi care au făcut extrem de multe lucruri bune. Asta-i şi cauza pentru care mă miră această acţiune, am rămas total surprins, fiind unul din miniştrii cei mai buni ai Cabinetului, cu o experienţă îndelungată. (…) Asta-i şi cauza pentru care am îndoieli vizavi de un act administrativ, pentru că am înţeles că despre asta-i vorba, că ar fi făcut greşeli pe un act administrativ. Discuţia este pe două acte administrative, întocmite acum patru ani. La experienţa dânselor, eu sunt convins că au avut motivare şi au respectat procedurile corecte, pentru că sunt doi miniştri foarte buni, cu experienţă vastă. Nu cred că cineva s-a hazardat într-un act administrativ, într-o Hotărâre de Guvern, să o dea total în contradicţie cu legea. (…) Eu nu pot să spun dacă sunt vinovate sau nevinovate, dar ţinând cont de experienţa dânselor, am convingerea că dânsele n-au întocmit… dacă era un ministru la primul mandat, care n-avea experienţă, gândeam, dar ţinând cont de experienţa dânselor, sunt convins că documentele au fost întocmite corect. E părerea mea. Acum, nimeni nu poate să spună <<vinovat>> sau <<nevinovat>> decât un judecător”, a mai spus Bădălău.
Un alt senator PSD cu dosar penal, baronul Paul Stănescu, liderul organizaţiei judeţene Olt, a declarat, vineri, că situaţia vicepremierului Sevil Shhaideh, pusă sub acuzare de DNA, va fi analizată luni în partid, el menţionând că va susţine ca aceasta să nu demisioneze, întrucât beneficiază de prezumţia de nevinovăţie.

Și penala din fruntea Ministerului Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, a declarat, vineri seara, referitor la începerea urmăririi penale pe numele lui Sevil Shhaideh şi al Rovanei Plumb, că acestea nu ar trebui să demisioneze, precizând chiar că „ţinta este Liviu Dragnea”.
„Din punct de vedere legal, nu există niciun fel de hotărâre de Guvern că se adoptă transferuri de proprietate între administraţii. Mai mult decât atât, nu s-a înstrăinat această proprietate, adică ea a rămas tot a statului. Este în patrimoniului Consiliului Judeţean, nu a fugit nimeni cu lacul, nu l-a mutat de acolo, nu l-a dat altcuiva. (…) Bineînţeles că ţinta este Liviu Dragnea”, a spus Vasilescu la RTV.
Știe ea ce știe!

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.