Acasă Politic Pesediștii apasă din nou pedala populismului

Pesediștii apasă din nou pedala populismului

DISTRIBUIȚI

Social-democrații s-au reunit în ședința Biroului Permanent Național și au analizat prioritățile legislative din această vară, insistând asupra unor legi cu impact social care, în opinia lor,  au fost tergiversate. Purtătorul de cuvânt al PSD, Cristian Diaconescu, a criticat guvernul Tăriceanu: "Este inacceptabil ca guvernul liberal să blocheze creșterea salarială". Diaconescu s-a referit la amânarea Codului Fiscal, a proiectului pentru TVA diferențiat la alimente, dar și la promisiunea creșterii salariilor profesorilor.
Cristian Diaconescu a anunțat că partidul său va susține votarea până la sfârșitul sesiunii parlamentare a mai multor legi cu impact economic și social:
"Decizia Biroului Permanent Național al PSD în ce privește amânarea de către Guvern a majorării salariului minim de la 500 la 540 de lei este că acest lucru este inacceptabil, pentru că, pe fondul creșterii productivității muncii, există o așteptare normală a unui partid de stânga și a sindicatelor", a spus Diaconescu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.