Home Politic Plenul, suspendat din lipsa de cvorum

Plenul, suspendat din lipsa de cvorum

DISTRIBUIŢI

Desi pe ordinea de zi se aflau proiecte importante de lege: cererea de reexaminare a presedintelui Romaniei referitoare la Codul de procedura civila, proiectul legii privind spalarea banilor si un proiect privind Curtea de Conturi, senatorii nu au dorit sa onoreze cu prezenta sedinta de ieri a acestui for legislativ. Adunarea Senatului de ieri s-a incheiat inainte de finalizarea ordinii de zi, din cauza numeroaselor absente, in sala fiind prezenti doar 40 din cei 137 de parlamentari, transmite Mediafax. Presedintele sesiunii, Teodor Melescanu (Alianta D.A.), a propus suspendarea lucrarilor, dupa ce a constatat ca in Sala Omnia mai ramasesera doar 40 de senatori. PSD a avut initiativa de a verifica prezenta celor a aproape 90 de senatori cati s-au anuntat la inceputul lucrarilor si, constatandu-se absenteismul masiv, s-a luat decizia intreruperii sedintei cu o ora inainte de termenul stabilit, respectiv ora 13.00.

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.