Home Politic PNL si UFD – gata sa bata palma

PNL si UFD – gata sa bata palma

DISTRIBUIŢI

Armata Dreptei isi strange randurile la inceput de an. Astfel, negocierile dintre PNL si UFD au intrat in faza tehnica, echipa lui Varujan Vosganian urmand sa fie absorbita de plutonul lui Stolojan. O data cu aceasta fuziune, liberalii spera sa scape de complexele -stangiste- de care au fost acuzati prin -infierea- aperistilor, ufedistii fiind recunoscuti ca -dreptaci- autentici.

Departe de a aduce un beneficiu de audienta substantial (cota UFD fiind de 0,2% in acest moment), mariajul PNL-UFD, care va fi transat in cateva luni, va reduce si sansele Actiunii Populare – miscare civico-politica pe zona Dreptei, catalizata in jurul fostului presedinte Emil Constantinescu. In lipsa UFD, Actiunea Populara nu va mai avea schela politica pe care sa se construiasca, date fiind refuzul taranistilor de a marsa pe idee si totala lipsa de audienta in lumea liberala.

La mijlocul acestei luni, PNL si UFD vor incepe discutiile tehnice, dupa ce Theodor Stolojan a avut deja intalniri cu mai-marii ufedisti, Varujan Vosganian si Adrian Iorgulescu. Daca in teritoriu liberalii si ufedistii s-au imprietenit deja prin protocoale locale (ultimele exemple fiind Valcea si Vaslui), la centru se mai poarta discutii inaintea congresului de fuziune. UFD aspira la doua locuri in Biroul Executiv Central si la mai multe pozitii eligibile pe listele parlamentare. Mai circumspecti fata de largirea staff-ului PNL – restrans dupa congres la numai 10 locuri -, liberalii prefera sa concentreze discutiile pe listele pentru legislativ. Pentru aceasta, PNL va trebui sa faca o mica modificare a statutului, care in faza actuala da puteri absolute filialelor la alcatuirea listelor.

Fuziunea cu UFD este vazuta de vicele liberal Paul Pacuraru ca o misiune conferita de congresul din august. -La congres am hotarat ca vom coagula Dreapta politica reunind toate curentele – liberal, conservator, popular. Or, UFD este apropiat de viziunea conservatoare-. Apreciind ca 30-50 de specialisti ufedisti in materie de finante, banci si piete de capital vor fi absorbiti de Comisiile de specialitate liberale (guvernul din umbra al PNL), Pacuraru exclude orice alta combinatie politica in afara fuziunii. Pentru reusita actiunii, liberalii lucreaza in aceste zile la modificarea regulamentului – o garantie ca adoptia UFD este pe cale sa se produca.

UFD se imparte in doua

Varianta fuziunii cu PNL a inceput sa prinda contur si in UFD. -Factiunea- Varujan Vosganian – Adrian Ciocanea, minoritara numai in forurile de conducere ale partidului si din care mai face parte Horia Ene, Septimiu Stoica, Cristian Oana, Mircea Maniu si Florin Alexe, este hotarata sa bata palma cu liberalii. Cealalta grupare, reprezentata de presedintele formatiunii, Adrian Iorgulescu, ex-taranistul Mihai Gheorghiu, Octavian Bot si Gabriel Sandu, se opune cu vehementa unei fuziuni prin absorbtie cu PNL, optand pentru propriul proiect politic de inghitire a unor partide minore de dreapta si de colaborare cu Emil Constantinescu si PNTCD in vederea unei constructii crestin-populare. Fostul vicepresedinte al UFD si cel care a impus partidului doctrina conservatoare, Adrian Ciocanea, spune ca, impreuna cu Vosganian, va incerca vineri, la Biroul National al partidului, sa-i convinga pe Iorgulescu & Co. de viabilitatea fuziunii cu PNL. El este convins ca alipirea UFD ar da liberalilor un puternic impuls de dreapta, de factura conservatoare, pentru a echilibra balanta doctrinara a PNL, inclinata spre stanga dupa inghitirea ApR. Ciocanea nu exclude ca, in cazul in care Iorgulescu si adeptii sai nu vor accepta, partidul sa se rupa. -Daca nu se poate, vom pleca-, a afirmat acesta. De notat ca si alte personalitati ale partidului, fostii senatori UFD Emil Tocaci si Paul Ghitiu, care s-au retras din prim-planul activitatii politice pentru ca nu au agreat proiectul popular al lui Iorgulescu, ar fi tentati sa urmeze destinatia gruparii Vosganian – Ciocanea.

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.