Președintele Traian Băsescu a declarat ieri că are ca obiectiv la Bruxelles obținerea unei poziționări cât mai bune a României în Comisia Europeană. „Merg la Bruxelles cu obiectivul de a obține o poziționare cât mai bună a României în interiorul Uniunii Europene, în interiorul noii Comisii Europene“, a spus șeful statului. Pe de altă parte, acesta a adăugat că pe masa de lucru a Consiliului se mai află desemnarea înaltului reprezentant pentru politică externă, care va avea în subordine întregul mecanism diplomatic de politică externă și de securitate al Uniunii. Șeful statului a afirmat că va mai avea o întrunire cu secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen, unde va aborda noua strategie a Alianței cu privire la scutul antirachetă.
Afganistanul, subiectul fierbinte de la masa NATO
„Ne interesează viziunea secretarului general asupra relației cu țările din Balcani, zonă de mare interes de securitate pentru România, și în ceea ce privește noul concept al strategiei NATO pentru garantarea securității membrilor Alianței, avem punctele de vedere românești care, în principal, se așază pe ideea capacității de descurajare a NATO în ceea ce privește orice risc de securitate la adresa vreunui stat membru al Alianței“, a declarat Băsescu. În privința angajamentelor Alianței din Afganistan, președintele a accentuat necesitatea accelerării procesului de pregătire a armatei afgane pentru degrevarea trupelor străine de misiunile de pe teritoriul afgan.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















