Home Politic PSD-PNL-UDMR creează noi sinecuri la stat

PSD-PNL-UDMR creează noi sinecuri la stat

DISTRIBUIŢI

În plenul Camerei Deputaţilor, PSD-PNL-UDMR, alături de minorităţi, au decis ca numărul membrilor Colegiului director al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării să se măreească cu doi noi membri.

USR nu consideră oportună această cheltuială din bani publici pentru crearea unor noi sinecuri la stat în condiţiile în care facturile la gaze, curent electric, combustibil şi alimente au explodat, iar statul trebuie să reducă risipa, nu să o mărească.

„Tot respectul pentru colegii noştri reprezentanţi ai minorităţilor naţionale, dar, într-un moment în care, în primul rând, am respins un proiect de lege având acelaşi obiect, acum insistăm, îl avem a doua oară pe ordinea de zi, dar într-un moment în care cresc facturile la energie, la gaz, creşte preţul la combustibil, la alimente, la toate produsele nu este deloc oportun mesajul pentru cetăţeni să creştem numărul de posturi de la 9 la 11 la stat, să mai cheltuim din bani publici când, dimpotrivă, ar trebui să avem grijă să reducem toate aceste cheltuieli. USR nu susţine aceste demersuri, cu tot respectul pentru colegii noştri din grupul minorităţilor naţionale, şi USR susţine depolitizarea”, a declarat deputata USR Oana Murariu.

La rândul său, deputatul USR Claudiu Năsui a subliniat faptul că acest proiect nu este despre discriminare, ci despre sinecuri şi creşterea numărului de posturi la stat.

„Atenţie, s-a formulat argumentul că dacă facem parte dintr-un for, nu avem voie să fim contra creşterii acelui for, nu e adevărat. Putem să fim exact ca şi în Parlament, prezenţi la datorie, votăm, mergem în comisii şi ne facem treaba, dar susţinem un Parlament de 300 de parlamentari, de exemplu. Exact la fel susţinem şi aici că nu ar trebui să crească numărul acesta din consiliile care conduc instituţiile de stat, nu ar trebui să mai creştem aceste instituţii de stat. Dimpotrivă, ar trebui să mai tăiem din ele, să le mai comasăm şi să le reducem organigramele”, a subliniat deputatul Claudiu Năsui.

2 ARII

  1. PSD + PNL + UDMR = F E S N : CINE FACE PROIECTE SĂ S I F O N E Z E – 80.000.000.000 € INSTANT SĂ PUNĂ ȚARA – N PICIOARE …

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.