Acasă Politic PSD pretinde ca PD va fi dat afara din Internationala Socialista

PSD pretinde ca PD va fi dat afara din Internationala Socialista

DISTRIBUIȚI

Votul negativ al pedistilor la Sao Paolo, de altfel singurul dat de partidele participante, la admiterea PSD cu drepturi depline in Internationala Socialista, i-a iritat peste masura pe liderii partidului de guvernamant, care au criticat vehement atitudinea -necolegiala- a PD. Mai nou, social-democratii lui Nastase incearca sa -detoneze o bomba-, chiar in curtea lui Basescu & Co. Vicepresedintele PSD Ghiorghi Prisacaru a afirmat ieri, la Suceava, ca statutul PD in Internationala Socialista -este supus unei noi evaluari care ar putea conduce fie la excluderea sa din organizatie, fie la o degradare-, ca urmare a politicii promovate de actuala conducere a democratilor de alianta cu PNL si de indepartare de la valorile si principiile social-democratiei. Prisacaru sustine ca PD s-a facut de ras la Congresul de la Sao Paolo, unde atitudinea adoptata la votul privind admiterea PSD in familia social-democratiei nu a trecut neobservata si a fost -apreciata- ca atare.

Potrivit vicepresedintelui PSD, democratii au manifestat o -opozitie furibunda- fata de primirea PSD in randul IS. -Am luat cunostinta de aceasta opozitie chiar din interiorul Internationalei. Ei ne spuneau ca PD nu numai ca se opune, dar ne prezinta in cele mai negre si defavorabile cuvinte-, a conchis senatorul PSD.

Democratii acuza PSD ca fabrica povesti

In replica, democratii sustin ca nu au nici un fel de probleme in interiorul IS si ca PSD -fabrica povesti- in contextul Raportului de tara pentru Romania, pe care ei il considera negativ. -Declaratiile dlui Prisacaru incearca sa abata atentia opiniei publice de la Raportul de tara care este negativ si care arata ca Romania nu are inca o economie de piata functionala-, ne-a declarat vicepresedintele PD pentru relatii externe, deputatul Sorin Frunzaverde. El spune ca pretextul invocat de Prisacaru legat de incheierea unei aliante cu liberalii nu s-a pus, cand poate ar fi fost firesc, in 1999, la Congresul de la Paris al Internationalei, atunci cand PD a devenit membru cu drepturi depline. -Noi eram aliati la guvernare cu PNL-, a amintit Frunzaverde. El a mai spus ca seful Internationalei, Antonio Gutteres, a declarat in primavara, la Bucuresti, ca IS va fi tot timpul la guvernare in Romania, prin cele doua partide social-democrate, PSD si PD. -In 2004, Internationala Socialista va fi reprezentata la guvernare in Romania de catre PD-, intuieste de pe acum liderul democrat. El crede ca problema reala a PSD nu este prezenta PD in IS, ci -saracia, guvernarea clientelara si promisiunile neonorate din campanie-.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.