Home Politic Puscas: UE da, nu baga si-n traista!

Puscas: UE da, nu baga si-n traista!

DISTRIBUIŢI

Social-democratul Vasile Puşcaş susţine că, dacă nu va organiza euroalegerile în acest an, Romania ar putea fi exclusă din unele organisme de decizie ale UE. Puşcaş, fost negociator-şef în relaţia cu Uniunea Europeană, a infirmat ieri speculaţiile lansate în mediile politico-jurnalistice potrivit cărora tergiversarea stabilirii unei date certe a alegerilor europene ar avea drept scop final amanarea scrutinului pentru anul viitor, cu acordul instituţiilor europene.

-Aşa ceva nu este posibil pentru că organizarea alegerilor în acest an este o prevedere a tratatului prin care Romania a aderat la Uniune. Nu este posibil nici ca acea prevedere din tratat să fie modificată pentru că avem de-a face cu un instrument internaţional juridic, ratificat de Parlamentele statelor membre. Nu avem de-a face cu un simplu acord tehnic între Uniune şi Romania, pentru ca el să poată fi amendat doar cu acordul instituţiilor de la Bruxelles-, a precizat pentru AM Press deputatul social-democrat. El a adăugat că, dacă Romania nu va organiza euroalegerile în acest an, decizia va fi considerată o încălcare a tratatului şi va fi penalizată ca atare. -Penalităţile pentru abateri de la tratat merg de la chemarea în instanţă şi pană la excluderea din anumite organisme decizionale ale Uniunii. În orice caz, dacă am amana alegerile am da un semnal extraordinar de prost, arătand că nu putem respecta tratatul nici măcar în privinţa prevederilor de natură politică-, a conchis Vasile Puşcaş.

Grevă pentru euroalegeri?

În ultimul timp, tot mai mulţi lideri politici au cerut guvernului Tăriceanu să stabilească data alegerilor parlamentare. În toată această perioadă, reprezentanţi de marcă ai PNL au dat asigurări că anul acesta vom merge totuşi la vot. Fie în toamnă, fie pană de Crăciun. Lavinia Şandru a cerut din partea PIN ca executivul să elaboreze urgent HG-ul pentru organizarea alegerilor. Theodor Stolojan i-a criticat frecvent pe liberali că aşteaptă întai momentul în care PNL va sta mai bine în sondaje, pentru a prinde şi ceva locuri în Parlamentul European. Conservatorii şi peremiştii şi-au făcut şi temele, şi listele. Ce mai aşteaptă Cabinetul Tăriceanu?

Toamna se numără euroaleşii!

La randu-i, PD a cerut imperativ Guvernului, la începutul acestei săptămani, demararea negocierilor cu partidele parlamentare, în vederea stabilirii datei alegerilor europarlamentare, precizand că, în ceea ce-i priveşte pe democraţi, finele lunii octombrie-începutul lunii noiembrie ar fi o perioadă propice organizării scrutinului. -Noi constatăm acum, la aproape şase luni de cand au fost amanate alegerile europarlamentare pe motivul lipsei de informare şi de preocupare a cetăţenilor, că acesta a fost un neadevăr din partea Guvernului, singura motivaţie fiind cea a sondajelor de opinie-, a afirmat Adriean Videanu, preşedintele executiv al PD.

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.