Acasă Politic Raport despre situaţia copiilor instituţionalizaţi: 21 de propuneri şi recomandări înaintate premierului

Raport despre situaţia copiilor instituţionalizaţi: 21 de propuneri şi recomandări înaintate premierului

DISTRIBUIȚI

După o documentare amplă în centrele de plasament din România şi o analiză atentă a sistemului de protecţie a copilului în ansamblul său, documentare efectuată pe parcursul a mai bine de un an, senatorul USR Vlad Alexandrescu publică Raportul cu privire la situaţia copiilor instituţionalizaţi. Totodată, Vlad Alexandrescu formulează, într-o scrisoare adresată premierului României, 21 de recomandări şi propuneri născute din nevoia urgentă a unei reforme profunde a sistemului de protecţie a copiilor.

Raportul este publicat sub forma unei cărţi intitulate „Copiii lui Irod. Raport moral asupra copiilor lăsaţi în grija statului” şi lansate, marţi, la Librăria Editurii Humanitas. Toate veniturile obţinute din vânzarea acestei cărţi vor fi donate unei organizaţii a cărei misiune este să ajute şi să protejeze copiii şi tinerii aflaţi în dificultate.

Raportul descrie în amănunt centrele de plasament şi spitalele de psihiatrie pentru copii vizitate de senatorul USR Vlad Alexandrescu în perioada ianuarie 2018 – aprilie 2019, dar şi numeroasele discuţii cu tineri şi copii aflaţi sub diferite măsuri de protecţie specială.

„Raportul conţine analiza pe care am realizat-o şi concluziile la care am ajuns cu privire la ce se întâmplă, în fapt, cu cele 53.393 de vieţi aflate sub măsura protecţiei speciale la nivel naţional. Raportul este, totodată, o mărturie despre realitatea nevăzută şi necunoscută a copiilor crescuţi în instituţii de protecţie, realitate pe care doresc să o aduc, spre conştientizare, în atenţia societăţii civile şi a instituţiilor abilitate ale statului român”, declară senatorul USR Vlad Alexandrescu.

Deoarece se impun măsuri urgente pentru reformarea sistemului de protecţie a copiilor, senatorul USR îi solicită premierului României să constituie un comitet interministerial care să analizeze toate aspectele semnalate în raport şi să identifice instrumentele viabile prin care sistemul să-şi atingă menirea esenţială, aceea de a asigura copiilor din grija sa suportul afectiv-emoţional, ocrotirea sănătăţii şi educaţia adecvată.

Câteva din recomandările şi propunerile cuprinse în raport:

– Instituţiile care au în grijă copii ar trebui să iasă din logica birocratizării şi s‑o înfrângă, să fie pentru copil o şansă şi un garant, totodată, la o dezvoltare normală. Repoziţionarea copilului ca individ şi centru în acest sistem, şi nu tratarea lui laolaltă cu toţi ceilalţi, ca o simplă unitate într-o statistică, ar fi demersul fundamental, pornind de la care ar trebui gândită remodelarea integrală a creşterii şi protecţiei copilului încredinţat statului în România. Acest lucru ar presupune reevaluarea situaţiei fiecărui copil din sistem şi trasarea unui parcurs nebirocratic, nestandardizat, creativ şi lipsit de prejudecăţi, potrivit căruia dezvoltarea capacităţilor, aptitudinilor, temperamentului şi identităţii fiecărui copil să fie mereu privită ca un obiectiv în sine care să fie verificat periodic.

– Organizaţiilor societăţii civile şi altor persoane care justifică un interes ar trebui să li se permită accesul inopinat şi anunţat în centrele de plasament. Un asemenea acces, în baza unui regulament aplicabil la nivel naţional, ar duce la diminuarea semnificativă a abuzurilor care se petrec în aceste centre şi la îmbunătăţirea respectării drepturilor acestor copii.

– Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie, Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu Dizabilităţi, Ministerul Educaţiei Naţionale, Ministerul Muncii şi Ministerul Sănătăţii ar trebui să colecteze şi să publice permanent date despre copiii şi tinerii din sistemul rezidenţial, dar şi familial, pentru fiecare judeţ: vârste, tipuri de dizabilităţi, probleme de sănătate mintală, unităţile de învăţământ în care sunt şcolarizaţi etc.

– Este necesară asigurarea de urgenţă a unor programe coerente procesului de formare profesională, faţă de persoanele interesate să asigure condiţii de îngrijire şi ocrotire în familia proprie, precum şi a salariaţilor din centrele rezidenţiale publice, pentru copiii aflaţi într‑o situaţie de abandon sau neglijare. Serviciile de specialitate privind formarea vocaţională profesională ar trebui asigurate în regim de externalizare, iar formarea profesională ar trebui obligatoriu completată de un stadiu de practică prin care să se urmărească nivelul abilităţilor şi deprinderilor de înţelegere a particularităţilor individuale ale copilului/tânărului instituţionalizat.

– Auditarea centrelor de plasament şi a asistenţilor maternali profesionişti ar trebui să constituie o prioritate pentru ANPDCA. Un audit extern ar trebui să vizeze accesul la sănătate asigurat copiilor din sistemul de protecţie specială, precum şi diagnosticele şi tratamentele primite de copiii cu handicap sau cu probleme cronice de sănătate şi tot un audit extern ar trebui să vizeze accesul la educaţie asigurat copiilor din sistemul de protecţie specială.

– Diversificarea hranei şi a îmbrăcămintei primite, precum şi o reconfigurare a spaţiilor de locuit astfel încât acestea să asigure nevoile copiilor de intimitate şi confidenţialitate sunt măsuri extrem de necesare pentru dezvoltarea armonioasă a copiilor.

– Organizarea, cu caracter permanent, prin personalul centrelor de plasament, de activităţi vocaţionale sau sportive sistematice.

– Instituirea unor mecanisme clare şi eficiente de monitorizare a evoluţiei post-instituţionalizare a tinerilor este urgentă şi necesară. Asemenea mecanisme ar trebui să poată releva şi analiza câţi tineri care părăsesc sistemul de protecţie specială se angajează după 18 ani, câţi îşi găsesc o locuinţă, câţi îţi întemeiază o familie sau, dimpotrivă, câţi ajung într-o stare de eşec socio-profesional, mai exact pe străzi sau în alte situaţii-limită de supravieţuire. De asemenea, este nevoie de mecanisme de formare, consiliere şi asistenţă financiară a acestor tineri pentru a le facilita integrarea în societate, consolidându-le deprinderile de viaţă independentă.

– Acordarea unei atenţii sporite copiilor mici în ce priveşte evaluarea, intervenţia terapeutică precoce cu obiective care să vizeze formarea unui ataşament cât mai securizant.

– Elaborarea de protocoale de îngrijire, stimulare cognitivă, susţinere terapeutică şi medicală, mai ales pentru categoriile mici de vârstă, atât prin activităţi individuale, cât şi prin activităţi de grup. Cu cât copilul provine dintr-o familie/situaţie de viaţă mai defavorizantă, cu atât intervenţia precoce va scădea riscul de a evolua spre dificultăţi/diagnostice grave mai târziu, precum şi necesitatea unor scheme medicamentoase multiple.

– Întocmirea şi adoptarea de către toate DGASPC-urile a unui protocol general de evaluare şi reevaluare periodică a copiilor;

– Existenţa unor protocoale terapeutice pe fiecare diagnostic (de prescriere şi de reevaluare). Reevaluarea de către medicii specialişti pedopsihiatri a tuturor cazurilor, mergând până la revizuirea eventuală a diagnosticului şi adaptarea periodică a schemelor terapeutice pe baza unor controale periodice efectuate la intervale regulate de timp.

– Creşterea nivelului de calificare/selectare a personalului de îngrijire printr-un program de evaluare psihologică premergător acceptării ca persoane de îngrijire pentru aceşti copii, cu protocol de evaluare periodică şi criterii de excludere. Acest personal ar trebui, de asemenea, să parcurgă un program de formare, evaluare şi susţinere specific nevoilor copiilor care cresc în lipsa unei familii organizate, abandonaţi sau expuşi unor traume precoce în timpul vieţii.

– Echipele din centrele de plasament ar trebui să primească o formare de bază în psihoterapie de grup. Ca urmare, echipa centrului ar introduce în practica ei discuţii săptămânale despre câte un copil, ca un fel de management de caz, din care să reiasă în mod specific trăsăturile distinctive ale fiecărei situaţii şi măsurile de intervenţie pe care echipa de monitorizare din centru le va lua, în fiecare săptămână, în beneficiul copilului. Asemenea echipe ar trebui să fie supervizate de un psiholog din afara centrului, cu formare în psihoterapie, iar la şedinţele săptămânale ar trebui să participe tot personalul centrului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.