Acasă Politic Și totuși mămăliga explodează…

Și totuși mămăliga explodează…

DISTRIBUIȚI

La 6 martie 1945, în timp ce România era ocupată de trupele sovietice, trimisul Moscovei  Andrei Vişinschi, a impus Regelui Mihai numirea ca prim ministru, a lui Petru Groza, care a format primul guvern comunist din România.
Noii guvernanţi au trecut rapid la „epurarea” armatei şi la înlocuirea funcţionarilor de carieră din ministere, prefecturi şi celelalte instituţii ale statului, a rectorilor universităţilor din ţară  şi a directorilor liceelor şi a altor şcoli.  Aceasta era situaţia din ţară, în toamna anului 1945. La 8 noiembrie, sărbătoarea Arhanghelilor Mihail şi Gavril, tineretul din Bucureşti, precum şi membrii partidelor istorice, au organizat prima mare manifestaţie anticomunistă din ţările Est Europene, ocupate de sovietici.
Defilând pe marile bulevarde ale Bucureştiului şi aclamaţi de populaţie, peste 150.000 de patrioţi au ocupat Piaţa Palatului Regal, manifestând pentru libertate, democraţie şi Regele  Mihai. Comuniştii au încercat să disperseze mulţimea din piaţă cu ajutorul câtorva camioane pline de bătăuşi, dar manifestanţii i-au oprit şi au răsturnat maşinile. Teohari Georgescu, ministrul comunist de interne, şi-a scos atunci agenţii din clădirea ministerului ( fosta clădire a CC ), care au început să lovească manifestanţii, arestându-i la întămplare, pe cei din apropierea ministerului. Nici aşa manifestaţia nu a putut fi oprită şi comuniştii au deschis focul la întâmplare . Manifestanţii au trebuit să părăsească Piaţa Palatului, după ce au fost împuşcaţi mortal 10 oameni, culmea ironiei, chiar dintre comuniştii infiltraţi printre manifestanţi.
Agenţii lui Teohari Georgescu au arestat câteva zeci de tineri manifestanţi, pe care apoi i-au torturat înspăimântător, unii din aceştia fiind judecaţi şi condamnaţi  la ani grei de închisoare.
O altă manifestaţie anticomunistă, de mai mică amploare, a avut loc în ziua de 10 mai 1946, în Piaţa Palatului şi apoi la Statuia Aviatorilor.
Comuniştii au trecut şi la persecutarea preoţlor şi erarhilor BOR, precum şi a celor catolici şi greco-catolici. Guvernul comunist a făcut presiuni împotriva Patriarhului Nicodim Munteanu , spre a-l determina să  se pensioneze, ceeace era împotriva statutului bisericii.  Bătrânul şi cuviosul Patriarh Nicodim şi-a dus cucernica misiune până la capăt, trecând la cele sfinte în februarie 1948, după abdicarea Regelui Mihai. În locul lui, la îmceputul anului 1948, a fost „ales” ( de fapt impus ) Patriarhul Justinian Marina, fost preot simplu la Râmnicul Vâlcea, unde în august 1944, l-a găzduit pe Gheorghe Gheorghiu Dej, evadat din lagărul de la Tg. Jiu.
După „câştigarea” prin fraudă a alegerilor din toamna anului 1946, comuniştii au înfiinţat securitatea, care a trecut la aplicarea terorii în masă. Sute de mii de patrioţi, în majoritate tineri, au fost aruncaţi în temniţe, terorizaţi, apoi din ordinul lui Stalin, trimişi să construiască canalul Dunăre- Marea Neagră.
Regimul de exterminare din zecile de închisori politice şi lagăre de muncă, a curmat zeci de mii de vieţi, printre care şi cele ale fruntaşilor vieţii politico-culturale din ţara noastră. Lupta patriotică a românilor nu a încetat nici o clipă, mii de luptători partizani organizând rezistenţa armată în munţii ţării. Luptătorii din munţi au dat mult de furcă  trupelor de securitate, acţiunile lor desfăşurându-se până în anul 1962 .
Eroica luptă a partizanilor români a reprezentat, exceptând revoluţia maghiară din 1956, singura rezistenţă armată anticomunistă din ţările comuniste  Est- Europene.
Teroarea, propaganda minciunoasă, prezenţa trupelor sovietice în ţară până în anul 1958, precum şi sărăcia generalizată au marcat profund întreaga societate românească , făcând imposibile acţiunile anticomuniste deschise .
În alte ţări „socialiste”, unde asuprirea comunistă era mai puţin dură, au apărut in deceniul 8, mişcări paşnice de dizidenţă. ( Carta 77- Cehoslovacia, Sindicatul „Solidaritatea”,1980 –  în Polonia, Gdansc ) . Acţiuni de dizidenţă au existat şi la noi :  ( Paul Goma, Sindicatul Liber – Cană Braşoveanul, Paraschiv ).
„Mămăliga” romănească a explodat din nou cu putere în anul 1977, în Valea Jiului, unde mii de muncitori s-au răsculat împotriva sărăciei şi terorii comuniste.  Minerii l-au sfidat chiar pe Ceauşescu, prezent la faţa locului pentru a „rezolva” răzmeriţa. Condiţiile nu erau însă coapte pentru o revoltă masivă şi cumplita represiune comunistă a înăbuşit violent protestele. În plină degringoladă politico- economică, cu o veritabilă foamete naţională impusă de dictatura Ceauşistă, cu frigul din case şi numai 2 ore de program TV, la care apărea cu predilecţie cuplul prezidenţial, în noiembrie 1987 la Braşov, mămăliga a explodat din nou.  Muncitorii exasperaţi de condiţiile inumane de viaţă, ies în stradă, strigând lozinci anticomuniste şi sunt pe punctul de a ocupa clădirea Primăriei. Intervin trupele speciale de securitate, care arestează, bat, torturează şi cu greu, înăbuşe mişcarea. Sute de oameni condamnaţi sau deportaţi, au readus liniştea de mormânt în oraşul Braşov.
Liviu Babeş, un tânăr muncitor care era şi pictor de talent, nu mai poate suporta această „linişte” şi în martie1989, îşi  dă foc pe pârtia de schi din Poiana Braşov.
Semnalul dat de muncitorii braşoveni răsculaţi şi apoi de tânărul martir Liviu Babeş a fost însă ignorat de partid, după cum a fost ignorată căderea zidului Berlinului şi începerea dezgheţului politic în URSS. ( Gorbaciov) şi celelalte ţări comuniste europene. Şi atunci a urmat marea explozie a mămăligii româneşti : revoluţia din decembrie 1989.
Evenimentele de atunci sunt încă relativ recente şi cei de bună credinţă îşi amintesc că sute de mii de oameni s-au răsculat împotriva ticăloşiei comuniste la Timişoara, Iaşi, Cluj şi în final, la Bucureşti. Securişti nemernici au deschis focul la Timişoara în zilele de 16-17 decembrie şi apoi la Bucureşti, în ziua de 21 decembrie şi noaptea ce a urmat, fiind ucişi sau schilodiţi peste 300 de oameni.
Ceauşescu şi consoarta lui au fugit hoţeşte, fiind apoi prinşi şi executaţi, în urma unui simulacru de proces. Revoluţia a fost însă furată de un grup de comunişti deghizaţi în revoluţionari, conduşi de Ion Iliescu, Silviu Brucan, Virgil Măgureanu şi Petre Roman. Aceştia, pentru a-şi justifica preluarea puterii , au simulat o „contrarevoluţie a teroriştilor”. S-a deschis focul în mod haotic în Bucureşti, au fost ucişi peste 1200 de oameni, cei mai mulţi dintre ei, revoluţionari veritabili, sau ostaşi ce executau ordine voit contradictorii. Nici până astăzi, nimeni nu a plătit pentru oribila crimă  a noilor nomenclaturişti, deşi există dosare penale „în curs  de rezolvare”. Preluând puterea, Iliescu şi complicii săi au înfiinţat un aşa zis Front al Salvării Naţionale ( FSN) pentru a stopa reorganizarea partidelor istorice renăscute din propria cenuşă ( PNŢ – Coposu, PNL – Câmpeanu şi PSD – Cunescu ).
    În luna aprilie 1990 , reacţionând la dictatura  cripto-comunistă care se instala, mii de tineri patrioţi au organizat o amplă manifestaţie anticomunistă în Piaţa Universităţii. O nouă explozie a „mămăligii”  noastre, încheiată tragic prin aducerea minerilor la Bucureşti ( 13-15 iunie 1990 ) cu înăbuşirea violentă a demonstraţiei paşnice. ( zeci de morţi şi răniţi, sute de tineri arestaţi şi torturaţi).  
Nici această crimă nu a fost încă pedepsită, dar un număr de căpetenii cripto-comuniste sunt pe cale de a fi judecate. ( Iliescu, Roman, Măgureanu, Voican Voiculescu şi alţii ).
    Alegerile libere din 20 mai 1990, au confirmat preluarea abuzivă a puterii de către neocomunişti, care au guvernat necontenit, până în 1996.
Românii însă se treziseră şi în anii următori, conduşi de lideri ai Societăţii Civile   ( Ana Blandiana, Ticu Dumitrescu şi alţii ) şi de marele om politic Corneliu Coposu, au organizat numeroase manifestări anticomuniste cu zeci de mii de participanţi .
    Această stare de spirit nu putea să nu aibă efect şi în 1996, când a fost ales Emil Constantinescu Preşedinte, cu un guvern hibrid, alcătuit din Convenţia Democratică ( CDR , PNŢ, PNL şi organizaţii ale Societăţii Civile, plus Partidul Democrat – PD  condus de Petre Roman ).  Guvernarea CD + PD, nu a fost o reuşită, drept consecinţă la finele anului 2000, Ion Iliescu a fost ales Preşedinte încă 5 ani, cu prim ministru , Adrian Năstase.
Perioada 2005-2015 a coincis cu severa criză economică mondială, iar noul Preşedinte Traian Băsescu, s-a confruntat cu mari dificultăţi economice şi politice.
Două evenimente importante pentru ţara noastră au marcat deceniile 1 şi 2 ale noului mileniu : admiterea româniei în NATO şi în UE. Apartenenţa la NATO, a însemnat pentru ţara noastră asigurarea unor condiţii de securitate internaţională, cum nu mai cunoscuse după 1940, iar UE a oferit României unele avantaje materiale şi o bogată expertiză în problemele drepturilor omului. În toamna anului 2015, a fost ales Preşedinte al României, Klaus Iohannis, care l-a învins detaşat pe Victor Ponta, candidatul PSD. Anii de după 2015 sunt marcaţi de turbulenţe politice majore. În 2016 a devenit Prim Ministru Dacian Cioloş, care a format un guvern de tehnocraţi, care au încercat să facă faţă dificultăţilor economice şi în special celor politice provocate de PSD.
La alegerile parlamentare din toamna anului 2016, PSD condus de un grup de activişti, unii cu probleme penale, în frunte cu Liviu Dragnea, a obţinut în alianţa cu ALDE ( Tăriceanu), majoritatea parlamentară, după o campanie electorală populistă.
Obligat de rezultatul alegerilor, Preşedintele Klaus Iohannis a aprobat formarea unui guvern gigant ( 27 de miniştri ), format din adepţi slugarnici ai lui Dragnea, în mare parte neprofesionişti. .
    Imediat după investire, guvernul condus de Grindeanu, a promovat OUG nr.13, cu scopul de  a „albi” dosarele penale ale lui :Dragnea, Voiculescu şi a altor PSD-işti din închisoare şi atunci a explodat din nou mămăliga  !
 Zile la rând au ieşit în Piaţa Victoriei, în faţa guvernului, zeci de mii , sau chiar sute de mii de tineri care şi-au exprimat indignarea, cerând demisia guvernului. Manifestaţii similare au avut loc la: Cluj. Sibiu. Timişoara, Iaşi, Braşov şi în multe alte oraşe.
Cu tot gerul din zilele lunii februarie, au fost zile în care în ţară au ieşit în stradă 600.000 de patrioţi. 
Guvernul a făcut un pas înapoi, abrogând OUG -13 şi obligându-l pe dl.Florin. Iordache, ministrul Justiţiei să demisioneze. Nimic nu este sigur în acest moment, Dragnea şi complicii săi încercând în mod evident să tragă de timp.

Concluzia celor de mai sus este evidentă : împotriva unor afirmaţii răuvoitoare, mămăliga noastră a explodat de mulţi ani, dealungul a 70 de ani de regim comunist şi neocomunist, dovedind că poporul român, în ciuda condiţiilor istorice şi geopolitice cumplit de vitrege, ştie să-şi exprime dragostea de ţară, libertate şi democraţie.
Şi până la urmă, va învinge în lupta împotriva politicienilor corupţi, care vor fi sancţionaţi de istorie.
  Şi poate, nu numai de istorie  ….

                         

             Dr. Gh. Boldur-Latescu este  profesor universitar emerit și fost detinut politic anticomunist          

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.