Tinte in miscare

Guvernul si sarpele de dudau

Saptamana trecuta, odata cu numirea lui Radu Berceanu in pozitia de ministru al transporturilor, s-a incheiat perioada de gratie a -dizidentilor- sau a -opozitiei- PD in Coalitia de guvernamant. Democratii au gresit sau au inceput sa atace, fatis, reduta intaietatii la Putere?

Pana acum, PD-ul a purtat, atat cu partenerii de guvernare cat si cu Opozitia, reprezentata de PSD, un razboi imagologic, mergand pe cartea asocierii cu mesaje clare: fosta guvernare a fost cea mai -corupta-, a periclitat integrarea Romaniei in UE, PNL este un partid slab, a ajuns la putere datorita faptului ca liderul de-atunci al PD, de-acum informal, Traian Basescu, a castigat, pe cont propriu, lupta pentru prezidentiale, seful PNL nu se bucura de sustinerea neconditionata a intregului partid etc. Acest razboi de gherila a dat rezultate in sondaje: ca partid, PD-ul ocupa pozitia fruntasa.

Lupta democratilor a reusit si datorita sustinerii din partea mediului in care se duce razboiul, adica presa. Or, saptamana trecuta, am contabilizat critici dure la adresa lui Radu Berceanu, acuzatiile de coruptie, legaturile cu persoane controversate si neregularitatile financiare fiind de natura sa consolideze parerea ca societatea civila incepe sa devina verticala sau, macar, sa-si schimbe orientarea catre o critica intemeiata la adresa Puterii. Radu Berceanu a fost catalogat ca un scandalagiu, considerandu-se ca atributul sau cel mai valoros este ca are gura bogata in injurii si poate astfel sa atace, din interiorul arcului guvernamental, pozitia lui Tariceanu. Pe langa faptul ca ar fi -tata-, Berceanu pare a ocupa pozitia de -lup moralist-, nestiindu-se inca daca va sta pe scaunul de langa premier, vizata fiind declaratia sa ca acolo s-ar fi mutat coruptia. Pe langa aceste lucruri, este considerent important faptul ca PD a incalcat, cu buna-stiinta, una din promisiunile din campania electorala de a nu implica in guvernul revolutiei portocalii pe nici unul dintre ministrii CDR ai perioadei 1996-2000. Pare a fi o replica grobiana: PD arata ca poate sa-si incordeze muschii ca si PNL-ul, o aluzie si la -vocalul- Nicolaescu, dar si la implicarea in structurile de conducere ale liberalilor a re-re-recuperatului Decebal Traian Remes. Dar, tot prin numirea lui Berceanu, PD-ul se asociaza direct cu guvernarea CDR, dezastruoasa pentru Romania, iar daca memoria ajuta opinia publica, tot PD-ul este cel care a subrezit echilibrul de atunci prin amenintarile de retragere de la guvernare. Radu Berceanu este marca, tranzitorie in timp, a acelor vremuri.

Numirea lui Berceanu se decripteaza prin tendintele belicoase ale PD. Odata cu ultimele sondaje, democratii par sa se fi decis pentru alegerile anticipate. Toate incercarile lor de a-l indeparta pe Tariceanu au fost sortite esecului, necesare fiind acum masurile extreme. Berceanu va fi greu de suportat, previzbil datorita atacurilor in flancul conservator, stiute fiind problemele lui Dan Voiculescu cu CNSAS-ul. Cu alte cuvinte, un element destabilizator pentru guvern si actuala ordine politica, mai mult decat au fost aviara, criza ostaticilor sau inundatiile. O alta idee vehiculata este aceea ca Berceanu l-a inlocuit pe Dobre datorita lipsei de vizibilitate, de charisma si de performanta a celui din urma. Motivatia s-ar putea constitui intr-o actiune mai subtila, stiut fiind ca exista, din punctul de vedere al guvernarii, doua tipuri de ministere: care produc bani si care se instituie ca probleme. Or, Ministerul Transporturilor lucreaza cu sume foarte mari, ideea fiind ca PD-ul are nevoie de bani pentru campania electorala, iar Radu Berceanu se potriveste de minune fisei postului, fiind capabil sa -gestioneze- foarte bine banii statului in dezvoltarea infrastructurii de drumuri si sosele romanesti.

Pe tusa, PSD-ul isi freaca palmele, se pregateste de anticipate, vrea sa profite de sciziunea siamezilor din 2004, iar Radu Berceanu pare a le face jocul.

Cristian Calugaru

Am fregata mea, sunt offshore-ez!

Aparitia, pe deja prea previzibila scena politica interna, a unui scandal de coruptie cu staif britanic si pungasi romani enigmatici cu conturi in -insule- – visul de veacuri al poporului roman – a avut darul sa zgandareasca brusc orgoliile celor care nu stiau ca se pot lua comisioane de un asemenea nivel.

Mass-media se zbatea intr-un marasm pre-estival, nevoita sa se mute din strada Zambaccian in plictisitorul plen parlamentar, cu nepotele care se -defenestrau- de buna voie si nu impinse de obscuri legionari cu steaguri verzi, ca in 13 iunie 1990. Realitatea devenise lalaie, cu mici imbrancituri intre membrii Aliantei, cu un presedinte convalescent si tacut si cu un PSD scapat de polii grijii. Monica Macovei ducea dorul termopanelor de-antart si isi uza mantia de superwoman in plicticoase discutii despre drepturile omului – altul decat Basescu! – vizibil iritata de pretentia celorlalti de a mai avea asa ceva. Pana si Gigi Becali isi pierduse sabia cu laser, stinsa in sampania campioanei.

In aceste conditii, cand nici aviara nu mai era ce-a fost odata, articolul din -The Guardian-, despre ceva matrapazlacuri la vanzarea a doua fregate catre glorioasa marina romana, a venit ca sarea in bucate.

Desi nu se pomenea despre Romania decat ca loc de destinatie a fregatelor, mass-media bastinase s-au grabit sa anunte din start cine e -criminalul-, stricand publicului larg placerea de a citi cartea pana la sfarsit.

Cresterea tumultuoasa a numarului articolelor din presa si reportajelor din jurnale, fara sa se bazeze pe informatii noi, ci speculand ca amatorii de telenovele in decriptarea viitoarelor episoade, dupa scenarii invatate pe de rost, a ajuns sa starneasca interesul opiniei publice si sa dea o buna ocazie unor anonimi sau personaje cu probleme de imagine sa isi dea cu parerea.

Dupa cateva momente de stupefactie aparenta, cand presa abia isi luase avant si politicienii probabil isi scormoneau de zor memoria pentru a-si aminti daca pot fi in vreun fel conectati la acest scandal, autoritatile au prins grai. Si nu orice fel de grai.

Ministrul apararii a devenit, din inexistent, sagalnic si subtil hermeneutic pe textul unei clauze numai de el stiutea, pentru ca, asa cum se intampla de obicei, contractele sunt confidentiale, ceea ce, tot ca de obicei, nu impiedica -sursele- sa citeze copios din ele sau macar sa simuleze ca o fac.

Presa speculeaza in sensul previzibil informatiile furnizate de oficiali, ceea ce indica pastrarea subiectului pentru un atac mediatic a carui tinta ramane inca de stabilit, in functie de derularea evenimentelor de pe scena politica, si mai putin in functie de concluziile anchetei.

Se creeaza astfel un orizont de asteptare confuz, in care se va putea arunca, la nivel de zvon, orice nume, indiferent de rezultatele anchetei.

De remarcat, prezenta furioasa a Noricai Nicolai, care foloseste cu usoara disperare acest pretext pentru a face uitat episodul -nepoatei-, simtind nevoia de a face gesturi spectaculoase, cum e cel anuntat privind -inspectarea parlamentara- a fregatelor, ironizata, pe drept cuvant, de Ion Cristoiu, care se indoia de capacitatea Noricai Nicolai de a estima corectitudinea preturilor pentru itemuri al caror nume nici nu il va putea pronunta corect fara repetitii prealabile.

Desi evenimente recente au mutat pentru o zi- doua reflectoarele de pe afacerea britanico – romana, subiectul are miez si, mai ales, are avantajul ca e abscons si exotic in acelasi timp.

Fregate, offshore, 7 milioane de euro, paradisuri fiscale, tot atatea motive pentru a zgandari in taciuni de cate ori opinia publica trebuie deturnata catre alte lucruri decat banalele medicamente sau scumpirile anuntate, dar inca nejustificate, de la 1 iulie.

In functie de interesele de moment, necrutatoarea presa romaneasca va infiera in continuare cand pe unul, cand pe altul, iar politicienii romani se vor ruga sa cada zarul, de data asta pe vecin, si sa nu se pomeneasca insula unde si-a ales offshore-ul, in acest context.

Oricum, asteptam cu mare nerabdare concluziile mercuriale ale comisiei Nicolai, electorul roman ramanand in urma, in ultimul timp, cu pretul de piata al unui dispozitiv de ghidare antiracheta.

Mircea Gherbovet

Atac decisiv

Jucatorii amatori de sah folosesc pe langa expresia -sah- si expresia -garda la regina-, anuntandu-si adversarul ca regina se afla in pericolul de a fi capturata. Sahistul nostru pus in dificultate este intelegerea PNL-PC, regele pe tabla de sah fiind Calin Popescu Tariceanu, iar regina – Dan Voiculescu.

Maritisul pare sa se incheie odata cu scandalul iscat in jurul lui Dan Voiculescu, in perspectiva stampilarii acestuia ca fost colaborator activ al fostei Securitati. In imaginarul colectiv, Dan Voiculescu este liderul unui partid de buzunar, seful unui trust de presa cu o mare cota de piata si un redutabil om de afaceri. Acestei realitati presa i-a adaugat dimensiunea de delapidator al conturilor Securitatii si, implicit, de colaborator al organelor de represiune din perioada comunista. Dan Voiculescu a negat in repetate randuri ca ar fi avut de-a face cu Securitatea, a sustinut ca este curat, parand, pana acum, sa aiba un atu in maneca, carte castigatoare si fara posibilitate de greseala. Nu stim unde a dat gres planul lui Voiculescu, dar votul CNSAS a fost prea unanim ca sa existe indoieli.

Materializarea unui astfel de verdict va duce la damnarea politica si sociala a unuia dintre cei mai influenti oameni din Romania. Fara lider, e putin probabil ca partidul sa supravietuiasca. Cei care l-au luat in brate pe seful conservator ar trebui sa suporte si ei rigorile unei imagini sifonate. Pentru Tariceanu, avand in vedere si ghimpele din coasta reprezentat de numirea lui Berceanu ca ministru al transporturilor, lovitura ar fi puternica, pierzandu-si astfel nu numai majoritatea relativa in spatiul guvernamental, ci si un spatiu de manevra pe scena politica, spatiu de care liberalii au nevoie ca de aer.

Dan Voiculescu a declarat ca va ataca printr-un recurs in justitie un verdict al CNSAS care l-ar acuza. Problema cea mare este aceea ca lustratia provenita din oprobriul public o depaseste pe cea institutionala. Chiar daca Dan Voiculescu ar fi achitat de CNSAS, acum, dupa toata tevatura, tot n-ar putea schimba perceptia generala. Nu stim care a fost motivatia lui Dan Voiculescu de a cere sa i se mai verifice o data dosarele, dar cert este ca nu a prevazut ca -au aparut elemente noi-, brusc, dupa ani buni de functionare a insusi CNSAS-ului. Cineva, acolo sus, il iubeste pe D.V.!

Ce este greu de inteles, in aceasta faza, este mecanismul votului din CNSAS. Este un fel de dat cu parerea. Chestiunile ar trebui sa fie mult mai precise, iar cele de genul ca -x% cred ca a fost informator – si -y% cred ca nu- sa nu existe. Sansele sunt ca, in lipsa unanimitatii, cei x% sa fie mai multi decat y%, dar sa se insele. Or, un astfel de verdict n-ar trebui sa opereze cu jumatati de masura. Sistemul american al juriului spune ca, daca unul dintre jurati nu este de acord cu ceilalti, atunci nu se ia o decizie pana nu exista unanimitate. E greu de spus daca, in cazul particular al lui Dan Voiculescu, exista sau nu astfel de elemente, dar este interesant ca (in presa cel putin) nimeni nu porneste de la prezumtia de nevinovatie.

Capturarea reginei va fi un avantaj urias pentru PD, socul mediatic creat corelat cu o atitudine potrivita plasandu-i definitiv in fruntea cursei politice si dandu-le apa la moara pentru dorinta de anticipate. Faptul ca liderul PC a facut politie politica echivaleaza cu asasinarea lui Franz Ferdinand, adica pretextul pentru inceperea razboiului. Ce e mai important, legitimitatea acestui razboi se bazeaza pe -vizionarele cuvinte- ale presedintelui din ianuarie 2005 : conservatorii (pe atunci, umanisti) sunt o solutie imorala! Este un tip de legitimitate pe care, in fata opiniei publice, cealalta tabara nu il are!

Cristian Calugaru