TINTE IN MISCARE

Simptomele ciudate ale stabilitatii politice

Armatele care marsaluiesc galagios nu sunt pregatite de atacuri decisive, iar linistea pe timp de razboi prevesteste o batalie iminenta. Privind politica ultimilor ani, se poate spune ca exact la fel se intampla si in spatiul public romanesc. Momentele de cumpana sunt precedate de mimarea consensului, iar injuraturile reciproce prolifereaza atunci cand niciuna dintre tabere nu se confrunta cu amenintari reale.

Scandalul retragerii trupelor din Irak se inscrie perfect in tiparul spasmelor fara dureri, pe care puterea le traieste de mai bine de un an de zile. Avem, pe de-o parte, un premier care a trecut cu bine de cateva motiuni simple si de o motiune de cenzura care ar fi putut duce la un apus lipsit de glorie. De partea cealalta, avem un presedinte incorsetat de litera Constitutiei si care, cel putin o data pe luna, constata dureros ca este legat de maini si de picioare in relatia cu premierul. Pe fundal, PD si PNL isi dau picioare pe sub masa, cu scurte perioade de pauza in care armistitiul este sigura solutie pentru a evita criza capitala.

Lansata in momentul in care jurnalistii se pregateau de vacanta, propunerea retragerii trupelor din Irak este, paradoxal, inca un semnal ca pe scena politica nu se va intampla nimic pana in toamna. Tocmai pentru ca vara nu anunta surprize, premierul si-a permis sa se aventureze in demersuri agasante pentru Traian Basescu. Absenta de la discursul presedintelui din parlament, momentul Tarlisua si propunerea de retragere a trupelor nu sunt deloc grenade ofensive ale premierului, ci cel mult petarde de presa. Calin Popescu Tariceanu a inteles foarte clar ca razboiul dintre palate este unul de uzura si ca nu va lua aspectul unui asalt final decat cel mai devreme dupa septembrie. Obisnuit cu acuzatiile dure ale sefului statului, pe care oricum le-a ignorat cu nonsalanta, premierul a ajuns la concluzia ca hartuirea lui Traian Basescu nu este pana la urma un gest atat de riscant. Iar asta, cu atat mai mult, cu cat ultimii doi ani au aratat ca un conflict cu presedintele nu poate fi evitat sub nicio forma. Strategia recenta a premierului, care va continua, probabil, si pe durata verii, este una doar aparent ofensiva: Calin Popescu Tariceanu ataca, dar nu pentru a castiga, ci pentru a echilibra raportul de forte in perspectiva confruntarii finale.

Pana acum, Traian Basescu nu a intrat in jocul premierului. Atat dupa discursul din parlament, cat si dupa intalnirea de la Tarlisua, presedintele a evitat sa-i raspunda sefului guvernului. Joi seara insa, Traian Basescu s-a dezlantuit si i-a aruncat lui Calin Popescu Tariceanu toate acuzatiile reprimate in ultimele luni, plus cele deja cunoscute publicului. Vizita la spital, grupurile de interese, refuzul de a reforma institutiile si de a grabi descentralizarea, absenta de la discursul din parlament, regretul numirii in functie si, mai ales, problema retragerii din Irak au fost invocate nervos si haotic de catre Traian Basescu. In mod paradoxal, cel care a avut de castigat de pe urma atacului prezidential a fost tocmai cel care trebuia sa-i cada victima, adica primul-ministru. Calin Popescu Tariceanu a pierdut poate la imagine, dar a castigat la nivel politic, demonstrand indirect cum loviturile lui Traian Basescu nu pot zgudui decat cel mult ecranul televizoarelor, dar in niciun caz scaunul premierului.

Nu ar fi exclus ca liberalii sa deschida intr-un mod ostentativ si alte subiecte cel putin delicate pentru seful statului. Urmatorul episod ar putea fi legat de legile sigurantei nationale, aflate deocamdata la mana premierului. De asemenea, ideea anticipatelor fortate de PNL, luata in gluma acum, se poate transforma intr-o sperietoare din ce in ce mai eficienta pentru partenerii democrati, in conditiile in care PSD nu este inca un aliat oportun pentru PD.

Garantarea stabilitatii tocmai prin demonstrarea neputintei prezidentiale este deocamdata o solutie utila pentru PNL si pentru Calin Popescu Tariceanu. Daca tot nu poate fi evitat, conflictul dintre palate are toate sansele sa fie banalizat, cearta sa fie transformata in normalitate tolerata de electorat, iar consensul in exceptie. Marian Trifu

Cozmin Gusa si -suplul- urs carpatin

La o scurta privire in presa scrisa de la inceputul saptamanii trecute, un amanunt iesea rapid in evidenta: mediatizarea neasteptat de consistenta a lui Cozmin Gusa. Practic, pe subiectul zilei – reactiile la congresul PC – Cozmin Gusa era mai vizibil decat reprezentantii principalului partid de opozitie, PSD. In plus, liderul PIN era prezent in presa si prin atacuri la adresa lui Traian Basescu si a lui Emil Boc, respectiv, cu relatari privind vizita in Rusia a unei delegatii a partidului.

Cozmin Gusa este beneficiarul conflictului dintre PNL si PD. In acest razboi de pozitii, fiecare partener cunoaste potentialul adversarului, astfel ca oponentii si-au dezvoltat strategii de neutralizare reciproca. Desigur, mai sunt posibile lovituri neasteptate, cum a fost cazul anuntului premierului privind o posibila retragere a trupelor romanesti din Irak. Dar si aceste sarje se domolesc relativ repede, lasand loc atacurilor de uzura. Oricat ar parea de active, PC si UDMR sunt prizoniere pe campul de lupta. Ele pot sa braveze, amenintand cu retragerea de la guvernare, dar toata lumea stie deja ca principalul lor scop este conservarea actualei coalitii. Pe margine, PSD pare a juca o piesa separata, al carei scop se pastreaza unul obscur.

In acest razboi de uzura, sunt avantajati actorii politici care pot sa descifreze pentru opinia publica in mod simplu, dar sugestiv, ceea ce se intampla in -transee-, respectiv, actorii care nu au determinari vizibile si care pot -inviora- scena politica.

Dintre politicienii de acum, Cozmin Gusa se potriveste cel mai bine acestui profil. In primul rand, liderul PIN si-a construit imaginea de politician care a trecut prin toate taberele si stie cel mai bine cum gandesc si actioneaza liderii acestora. Aceasta imagine da credibilitate discursului sau. In al doilea rand, presa speculeaza si va specula asupra faptului ca seful PIN cunoaste vulnerabilitatile liderilor PD, respectiv, -calcaiul lui Ahile- prezidential. Cozmin Gusa stie foarte bine sa potenteze aceste perceptii deja existente, prin plasarea sa in opozitie permanenta cu Traian Basescu si PD. Daca Traian Basescu ii ia peste picior pe diplomatii din Rusia, Cozmin Gusa face o vizita-surpriza si pledeaza pentru imbunatatirea relatiilor cu aceasta putere, daca Traian Basescu vorbeste despre grupuri de interese, Cozmin Gusa arata spre grupurile de interese din PD s.a.m.d. In situatia in care PSD pare sa fi abandonat orice pozitionare adversa fata de PD/Traian Basescu, Cozmin Gusa are garantata pozitia de adversar politic al presedintelui (Calin Popescu Tariceanu este adversarul institutional al lui Traian Basescu).

Jocul acesta este posibil si pentru ca PIN este un partid mic, fara notorietate (pentru a nu vorbi despre intentia de vot) semnificativa, deci un adversar care poate, deocamdata, sa fie neglijat de principalii actori politici. Liderii PD stiu ca, daca ar raspunde la provocarile venite din zona PIN, nu ar face decat sa ii legitimeze demersurile. Pierderile de imagine sunt oricum neglijabile, in comparatie cu pierderile survenite in urma atacurilor venite din partea liberalilor. Cea mai buna strategie de a neutraliza atacurile lui Cozmin Gusa, folosita de altfel, este de a lansa zvonuri despre trecerea PIN -cu arme si bagaje- intr-o parte sau alta a baricadei.

Marea problema a lui Cozmin Gusa este ca are toate atuurile pentru a exploata nisa de care beneficiaza el, dar prea putine atuuri pentru a identifica o nisa promitatoare pentru PIN. Pana acum, partidul nu a dovedit ca poate sa se transforme, dintr-un urs -suplu-, intr-un adevarat urs carpatin. PIN nici nu are atuurile traditionale care pot asigura ascensiunea unui partid, adica fondurile unui partid ca PC sau electoratul stabil al unui partid cu traditie, cum este PNL.

Daca Cozmin Gusa va reusi sa identifice o nisa pentru PIN si sa il intareasca, atunci va deveni un candidat cu sanse pentru urmatoarele alegeri prezidentiale din 2009. Daca nu, va redeveni unul dintre liderii marcanti ai unui partid cu pretentii la castigarea alegerilor. Desigur, ca urmare a unei aliante politice (a se citi fuziune). Timpul trece, alegerile anticipate se apropie, deci s-ar putea ca vara aceasta sa fie decisiva pentru Cozmin Gusa si pentru PIN. Bogdan Dospinescu

Efectele unei motiuni fara efect

Considerata de toti un exercitiu de retorica, motiunea de cenzura initiata de PSD are totusi rolul unui oracol, pentru ca ne poate arata strategiile partidelor din aceasta vara.

Pentru PNL, caderea motiunii a fost un balon de oxigen. Cel putin pana la toamna, liberalii vor avea parte de liniste. Nu mai exista teama ca loviturile la adresa locatarului de la Cotroceni vor coaliza ad-hoc PD cu opozitia, la un vot care sa decida eliberarea din functie a premierului.

Pentru prima data de la intrarea la guvernare, liberalii sunt liberi sa sara la atac. Deja propunerea vizand retragerea trupelor din Irak arata ca PNL loveste acolo unde il doare mai tare pe presedinte, in axa strategica, marele sau succes in plan extern. Este foarte posibil ca acesta sa fie doar primul atac la unul dintre principalii vectori de imagine ai presedintelui, strategia de politica externa.

In plus, nu trebuie ignorata o alta zona de atac: ministrii PD. Revolta pensionarilor democrati, care a tinut recent prima pagina a ziarelor, i-a facut pe liberali sa priveasca atenti la ministrul Barbu ca la o tinta atractiva. Educatia, desi scapata de sub dusul rece al unei motiuni, ramane un sac de box util premierului pentru a-si exersa autoritatea, pana la lovitura finala. Razboiul a ajuns deci in zona cea mai sensibila – acolo unde jucatorii fac plinul – iar democratii trebuie sa fie atenti la orice miscare.

PC, abia scapat din coltii presei, cu zgarda colaborarii cu securitatea agatata de gatul sefului sau, priveste atent in jur sa gaseasca aliati. Fara o intelegere de culise salvatoare, fara o alianta, fara un troc rapid facut, un test electoral ar fi fatal. Acest lucru il stiu si partenerii sai de guvernare. De aceea, PC nu a putut, in mod real, sa isi negocieze voturile la motiune. Va incerca aceste negocieri pe parcursul verii, cand obiectivul fiecarui partid din Alianta va fi sa-si intareasca pozitia in parlament, pentru a bloca miscarile celuilalt. Asadar, si pentru conservatori, vara se arata fierbinte, cu dezertari discrete si negocieri la doua capete cu cele doua palate.

UDMR este singurul peste care motiunea a trecut asa cum a venit. Fara emotii, fara implicatii. Indiferent de ce va fi pe scena politica, Uniunea va fi la guvernare, negociind la sange drepturile electoratului maghiar. Voturile si sustinerea UDMR vor fi oferite acelui guvern care promite ca adopta statutul minoritatilor.

PSD este partidul pe care motiunea s-a razbunat. Social-democratii au pierdut din nou acolo unde ii doare mai tare: la credibilitate. Excesul verbal al liderului social-democrat nu a putut acoperi faptul ca a 18-a motiune promovata de PSD a picat la o diferenta zdrobitoare in favoarea puterii. PSD nu a reusit sa adune niciun vot din partea colegilor de opozitie. Si asta, dupa ce, cu o luna in urma, Mircea Geoana i-a speriat pe social-democratii europeni, anuntand negocieri cu PRM. Cu o identitate confuza, strivit de experimentele de imagine ale liderului sau, PSD merge in continuare in deriva, sperand sa ajunga la guvernare prin negocieri -secrete- cu PD.

Prin faptul ca s-a abtinut de la vot, PRM a facut opozitie opozitiei. PRM si-a atins astfel doua obiective. Pe de-o parte, l-a pedepsit pe Mircea Geoana pentru tradare. Pe de alta parte, peremistii arata din nou ca pot oferi oricand, la nevoie, un sprijin util la schimb cu puterea. In aceasta vara, PRM va incerca o intelegere pe sub masa cu unul dintre partidele de la putere. Daca, in toamna, odata cu apropierea anticipatelor, PRM va juca din nou cartea razboiului total, inseamna ca aceste negocieri au esuat. Angelin Ioan