Vicepresedintele Senatului, pesedistul Alexandru Athanasiu, a declarat ieri, dupa sedinta Delegatiei permanente a partidului de guvernamant, ca parlamentarii social-democrati care sunt tentati sa voteze motiunea de cenzura a PNL-PD-PRM, depusa dupa asumarea raspunderii executivului pe legile anticoruptie, ar trebui, in prealabil, sa-si dea demisia din PSD. -Ei au intrat in parlament pe o lista de partid, nu pe vot uninominal-, a precizat Athanasiu, adaugand ca alesii pesedisti pot sa aleaga fie libertatea de a vota cum doresc, fie constrangerile activarii intr-un grup parlamentar. Seful Consiliului National al PSD a spus ca parlamentarilor social-democrati nu li s-a transmis acest mesaj oficial; in schimb, Delegatia PSD a decis infiintarea unui -grup de lucru- care sa monitorizeze aplicarea legii anticoruptie in formatiunea de guvernamant. Noua comisie este o structura care face, intr-o oarecare masura, concurenta institutiilor statului abilitate sa verifice respectarea actului normativ in discutie.
Cine confunda -bilele- poate sa plece
-Ar fi absolut de neinteles ca pe un set legislativ anticoruptie sa cada un guvern. Ar fi foarte trist-, a inceput Alexandru Athanasiu, explicand de ce parlamentarii PSD nu au voie sa voteze motiunea opozitiei. Chiar daca printre alesii social-democrati exista multe nemultumiri legate de indepartarea din afaceri, partidul este convins ca trupele pesediste vor sanctiona demersul PNL-PD-PRM, a sugerat Athanasiu. El si-a exprimat increderea in -responsabilitatea- parlamentarilor PSD si in capacitatea lor de a respecta disciplina de partid. Seful pesedist a adaugat, totusi, ca spera ca tovarasii sai din legislativ sa nu incurce -bila alba cu cea neagra-, votand alaturi de opozitie dintr-o frustrare personala. Daca nu sunt de acord cu legea anticoruptie, o pot sanctiona din afara PSD: -Exista o disciplina de partid. Pot sa demisioneze din partid si apoi pot sa aiba orice fel de libertate, pot sa voteze cum vor-.
Autorii Armaghedonului au vrut sa fisureze monolitul puterii
Alexandru Athanasiu este de parere ca in ultimul timp au existat incercari ale unor adversari ai PSD de a sparge unitatea parlamentarilor puterii si de a crea o aripa de nemultumiti care sa faca jocul opozitiei la motiunea de cenzura. Vicele Senatului este convins ca acesta a fost rolul ultimului raport Armaghedon, care prezenta o lista de parlamentari social-democrati, propusi de -Nastase si Gusa- sa nu mai prinda viitoarea legislatura. Athanasiu este convins ca, in ciuda unei -iritari de moment-, alesii PSD nu au dobandit -convingerea de durata- ca sunt indezirabili.
Comisie pentru numararea incompatibililor
Delegatia permanenta a luat hotararea de a face o comisie interna a PSD, condusa de ministrul justitiei, Rodica Stanoiu, care sa monitorizeze aplicarea legii anticoruptie in partidul de guvernamant. Aceasta structura trebuie sa verifice persoanele aflate in conflict de interese si va centraliza cati reprezentanti ai partidului aflat la putere vor ramane in politica dupa aparitia legii. In ceea ce-i priveste pe parlamentarii care vor alege afacerile, acestia vor fi foarte putini, a estimat Athanasiu. Crearea acestei comisii PSD vine oarecum contra unei declaratii facute saptamana trecuta, la BEX-ul partidului, de Adrian Nastase, care spusese ca dupa aparitia pachetului pe care guvernul si-a asumat raspunderea, lupta anticoruptie nu va mai privi partidul, ci politia, justitia si PNA. Alexandru Athansiu spune ca -grupul de lucru- din Kiseleff va verifica -parlamentari si documente- si nu va astepta ca oficialii social-democrati sa-si gaseasca eventuale conflicte de interese: -Am depasit faza maieuticii socratice. E placuta, dar tine mult, pentru ca adevarul este un copil nelegitim care iese greu la suprafata- (!?).
PSD ameninta opozitia
PSD va folosi arma santajului in lupta cu opozitia pe tema motiunii de cenzura. Desi nu recunosc ca si-au facut o strategie zdrobitoare pentru a-si salva guvernul, pesedistii ii vor ataca nominal pe reprezentantii opozitiei daca acestia ar renunta la vot. Ideea a fost insinuata ieri de vicepresedintele PSD Ion Solcanu care si-a exprimat convingerea ca PNL, PD si PRM -nu vor avea nici macar atatea voturi cate semnaturi au strans-. Motivul acestei relaxari in fata pericolului motiunii de cenzura a fost dezvaluit printr-o insinuare: -Au si ei probleme si au timp sa se gandeasca-. Intrebat daca PSD va apela la procedura clasica a santajului, Ion Solcanu a negat, surazand insa cu subinteles, dupa ce in prealabil a aratat ca nu va da in vileag tehnica de joc a partidului de guvernamant inainte de momentul confruntarii.
Liderul grupului PSD din Senat a mai afirmat ieri ca nu s-a dat nici o directiva de la partid privind decapitarea -tradatorilor- – adica a parlamentarilor pesedisti care se vor ralia motiunii, dar si-a exprimat convingerea ca acestea nu vor vota textul. -Ca dovada, nu se regasesc printre semnaturi-, a explicat Solcanu, care a mai facut ulterior inca o insinuare privind opozantii vizati: deputatii PD.
Patru senatori pe lista neagra a PSD
Patru senatori -incompatibili- au fost dezvaluiti ieri de liderul grupului PSD din Camera Superioara: Ion Solcanu, considerat de acesta -notoriu-, Trita Fanita, Constantin Toma, Tudor Munteanu, Doru Laurian Badulescu. Cazul celui din urma a fost dezvoltat de vicele PSD cu mentiunea ca Doru Badulescu se afla si in structura Ministerului Industriilor, ca ?
Ion Solcanu a declarat insa cu mana pe inima ca nu stie ce altceva mai contine -lista neagra- a senatorilor implicati in afaceri. -Va dau cuvantul meu ca as ? acea lista daca as avea-o!-, a aratat el. De altfel, aceasta va fi tema grupului operativ condus de ministrul justitiei, Rodica Stanoiu, care ii va inventaria pe parlamentarii implicati in afaceri, pentru ca partidul sa aplice legea cat mai grabnic si sa-si primeasca efectivul in legislativ.
Motiunea de cenzura, in prima zi a saptamanii
Motiunea de cenzura depusa de PRM, PD si PNL, ca raspuns la asumarea raspunderii guvernului pe pachetul legislativ anticoruptie, se va dezbate abia luni dupa-amiaza. Secretarul Biroului Permanent al Camerei Deputatilor, Tudor Mohora (PSD), a declarat ieri ca textul motiunii se va citi, conform Regulamentului, joi, in sedinta comuna a celor doua Camere. In prima zi a saptamanii viitoare, la dezbaterea motiunii de cenzura, guvernul va avea o ora pentru a demonta acuzatiile opozitiei. Potrivit -timpilor de antena- stabiliti de conducerile celor doua Camere, PSD va avea la dispozitie 76 de minute, PRM – 37, PD – 12, PNL – 14, UDMR – 13, minoritatile nationale – 6, iar parlamentarii fara apartenenta politica – doua minute in total.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















