Acasă Politic USR a solicitat urgentarea procesului legislativ în privinţa iniţiativei cetăţeneşti „Fără penali...

USR a solicitat urgentarea procesului legislativ în privinţa iniţiativei cetăţeneşti „Fără penali în funcţii publice”

DISTRIBUIȚI

Senatorul Radu Mihail, liderul Grupului USR din Senat, a adresat, astăzi, Biroului Permanent al Senatului – în numele Grupului Parlamentar USR – o cerere de urgentare a procesului legislativ în cazul iniţiativei cetăţeneşti de revizuire a Constituţiei cunoscută şi sub denumirea de „Fără penali în funcţii publice”.

În adresă, Radu Mihail arată că propunerea legislativă L447/2020, reprezentând iniţiativa cetăţenească de revizuire a Constituţiei cunoscută sub denumirea „Fără penali în funcţii publice” este blocată nejustificat. Asta în ciuda faptului că termenul de adoptare a raportului în Comisia de constituţionalitate şi în Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări era 29 iulie 2020, raportul este încă neadoptat din cauza amânărilor succesive din cele două comisii.

„Parlamentul României are obligaţia de a respecta şi duce la îndeplinire în cel mai scurt timp voinţa cetăţenilor, exprimată prin iniţiativa de revizuire a Constituţiei. Tolerarea oricărei tergiversări în îndeplinirea acestei obligaţii nu ar putea fi interpretată altfel decât ca un refuz nejustificat de a dezbate şi supune votului o iniţiativă cetăţenească perfect legitimă de revizuire a Constituţiei”, se mai precizează în adresă.

Radu Mihail: „Cazul Barangă a evidenţiat încă o dată, dacă mai era nevoie, necesitatea de a curăţa politica românească de infractori şi impostori. Nu putem sta nepăsători când peste un milion de români spun răspicat ‘Ajunge, nu mai vrem oameni fără morală şi fără lege în funcţii publice!’. Vocea lor trebuie să se facă auzită şi transformată în lege, o lege pentru toţi. Nu putem amâna la nesfârşit aplicarea unui minim standard de moralitate în viaţa publică, anume acela de a nu permite celor care au încălcat legea să facă sau să aplice legi.”

Liderul Grupului USR din Senat atrage atenţia că în condiţiile în care această propunere legislativă reprezintă o preocupare publică majoră a cetăţenilor români, grupul USR din Senat solicită Biroului Permanent să pună în vedere celor două comisii raportoare să urgenteze adoptarea raportului asupra propunerii legislative L447/2020 de revizuire a Constituţiei României, astfel încât aceasta să îşi poată urma cursul, în spiritul respectului faţă de cei 1 milion de cetăţeni români semnatari ai iniţiativei.

Grupul parlamentar USR consideră că în contextul crizei sanitare provocate de pandemia COVID-19, este cu atât mai importantă urgentarea parcursului legislativ al acestei iniţiative, cu cât momentul cel mai potrivit pentru organizarea referendumului ar fi la data alegerilor parlamentare (6 decembrie 2020). Considerăm că stabilirea unui calendar care ţine cont de aceste considerente şi care ar evita multiplicarea evenimentelor electorale în condiţii de pandemie ar fi o dovadă de responsabilitate politică.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.