Acasă Politic USR cere guvernului patriotism: să susțină candidatura lui Kovesi pentru postul de...

USR cere guvernului patriotism: să susțină candidatura lui Kovesi pentru postul de procuror european

DISTRIBUIȚI

Uniunea Salvaţi România va transmite europarlamentarilor şi grupurilor din Parlamentul European o scrisoare de susţinere a candidaturii Laurei Codruţa Kovesi pentru postul de procuror european.

Selecţia Laurei Codruţa Kovesi pe primul loc pe lista scurtă de trei nume pentru postul de procuror european care va ajunge la vot în Parlamentul European este o nouă dovadă că revocarea ei din fruntea DNA a fost o comandă politică din partea unor infractori, fără nicio bază juridică.

Laura Codruţa Kovesi a fost cel mai eficient procuror şef al DNA, judecând după rezultatele instituţiei şi după distincţiile primite în ultimii cinci ani. DNA a devenit o instituţie model în lupta anti-corupţie nu doar în România, dar şi în toată Europa.

Încrederea publicului în DNA a crescut proporţional cu rezultatele şi a scăzut după revocarea din funcţia de procuror şef a Laurei Codruţa Kovesi.

Uniunea Salvaţi România consideră că ministrul justiţiei Tudorel Toader şi coaliţia PSD-ALDE au forţat revocarea Laurei Codruţa Kovesi, fără avizul CSM, pe baza unui raport încropit din titluri de presă, fără nicio consistenţă juridică. De altfel, Laura Coduţa Kovesi a făcut o plângere la Curtea Europeană a Drepturilor Omului cu privire la revocare, iar miza procesului este foarte importantă astfel încât pe viitor niciun alt procuror să nu mai fie supus unui astfel de abuz.

Uniunea Salvaţi România cere Guvernului României să dea dovadă de patriotism aşa cum clamează şi să susţină o româncă pentru o poziţie atât de importantă la nivel european.

1 COMENTARIU

  1. Dar USR de ce nu a cerut sinistrei Monica Macovei sa dea dovada de patriotism si sa nu voteze rezolutii impotriva statului roman in Parlamentul European?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.