Acasă Reportaj „Cămașa de soacră”, probă practică pentru t?â?Ñnăra care va deveni nevastă

„Cămașa de soacră”, probă practică pentru t?â?Ñnăra care va deveni nevastă

DISTRIBUIȚI

Muzeul Țăranului Romån deține o colecție impresionantă de costume populare romånești, care are o însemnătate deosebită atåt prin numărul mare de piese care o alcătuiesc, cåt și prin faptul că acestea reflectă echilibrat toate zonele etnografice ale țării. Astfel, atåt vizitatorii, cåt și specialiștii au posibilitatea de a obține o imagine completă a portului țărănesc romånesc. Colecția Muzeului Țăranului Romån numără peste 20.000 de obiecte. Puțini dintre vizitatorii muzeului știu că piesa de bază a costumului nostru popular este cămașa albă. „Există o cămașă de muncă, croită din pånză de cânepă sau bumbac gros, și o cămașă a sărbătorilor, brodată cu mătase colorată sau cu fir de aur și argint, o cămașă a mortului și o cămașă a ciumei, cămașa fecioriei și cea a văduviei, ca și cămășile care marchează roluri și statute – a nașei, a soacrei, a preotesei“, spune Georgeta Roșu, director Muzeografie în cadrul Muzeului Țăranului Romån. Potrivit acesteia, Junii Brașovului, obicei de primăvară, readuc în prim plan costumul militar-popular, care reprezenta în trecut o modalitate originală de afirmare a identității naționale. „Cămașa unui astfel de costum era lucrată de patru femei timp de patru luni pentru ca produsul finit să fie brodat cu 40.000 de paiete și să cântărească 9,700 kg“, explică Georgeta Roșu.
Cele aproape 3.500 de cămăși brodate din Moldova, Muntenia și Oltenia alcătuiesc un patrimoniu de interes deosebit. O notă aparte conferă colecției, de exemplu, costumul vechi al femeilor din Vrancea, cu cămașă cu mâneca răsucită, continuând probabil moda costumului feudal de secol XVII. În colecția Muzeului Țăranului Român sunt 20 de piese de acest gen.

Cămășoaiele, purtate doar de bătrânele satului

Costumul bărbătesc din zona subcarpatică – Muscel, Argeș, Prahova – este alcătuit din cămașa până la genunchi, cu mâneci largi, lucrată din pânză cu vărgi portocalii, roșii, galbene, vișinii, prinsă în talie cu un brâu foarte lat. Pantalonii sunt strâmți, asemănători cu ițarii moldovenești. În zona de câmpie – Vlașca, Teleorman, Ilfov – cămașa femeiască este mult mai lungă, uneori ajunge până la glezne. Georgeta Roșu povestește că „impresionante sunt cămășoaiele, piese purtate numai de femeile bătrâne sau cămășile brodate cu mărgele și paiete, lucrate de femeile din sat pentru preoteasa, învățătoarea sau nevasta primarului“.
Peste cămașă, femeile poartă, în funcție de zonă, unul sau două șorțuri – catrințe ori fote drepte sau crețe cu care se înfășoară. Acestea sunt susținute în talie cu un brâu țesut în război ori împletit sau cu cordoane metalice ori cu mărgele.
Potrivit obiceiului, femeile măritate își acoperă capul cu marame țesute din borangic, ștergare țesute din bumbac sau lână, baticuri cumpărate din prăvălii și bonete denumite, în funcție de zonă, cepse sau conciuri. Fetele își prind flori în cozi și umblă cu capul descoperit până la măritiș. Costumul bărbătesc este alcătuit din cămașă dreaptă, pantaloni, brâu, curea sau chimir, pălărie sau căciulă din blană, opinci sau cizme în picioare. În funcție de anotimp, atât femeile, cât și bărbații poartă peste cămăși pieptare, cojoace și haine mari de dimie sau de blană.
În colecțiile Muzeului Țăranului Romån se păstrează piese de costum specifice practicării unor ocupații. „Astfel, păstorii poartă mai ales cojoacele lungi, cu mâneci supradimensionate, după cum tot ei apelează frecvent la haina-glugă. Au existat și costume profesionale cu totul specializate cum a fost cel de surugiu, din care s-au păstrat ipingelele multicolore din sudul României. Există un costum de lucru al pescarilor, alcătuit din piese specifice, cum ar fi ciorapii lungi de piele, bluzele impermeabilizate, pelerinele din foi de cort“, explică Georgeta Roșu.

Batistele de nuntă simbolizează unirea tinerilor

Obiect de recuzită al ceremonialului nunții tradiționale, dar și element de decor al interiorului țărănesc, batista de mire sau năframa de mire era lucrată din bumbac sau amestec de in cu bumbac. Denumirile locale ale batistei de nuntă, diferite de la o zonă la alta, fiind legate de funcția ei ceremonială: „năframă de schimb“, „năframă de credință“, „năframă de ginere“, „năframă de mireasă“, „batistă de bărbierit“, „năframă de vătăjel“, „cârpă de vornicel“, ‘năframă de închinat la nuntă“.  Destinată în special mirilor, dar și prietenilor acestora care făceau și invitațiile la nuntă, batista era întrebuințată, în cadrul nunții, în diferite feluri. Prietenii mirilor o purtau la brâu, cu colțurile atârnând pe șoldul stâng, pe umărul stâng sau pe partea stângă a pieptului sau legată deasupra cotului stâng, o atârnau la bățul de „vornicel“ sau la ploscă. În Moldova, spre exemplu, mirii o purtau la cingătoare, ca un mic șorț, desfăcută sau pliată. În zona Rădăuților, sâmbăta seara, la logodnă, mirele aducea miresei voalul și pantofii –  „schimburile“ – iar mireasa îi dăruia o cămașă, o pereche de ițari, o batistă – „năframă de schimb“ – și floarea pe care băiatul trebuia să o poarte la căciulă. Duminică, înainte de cununie, la „iertăciune“, mireasa își punea o batistă la brâu cu care lega mâna ei dreaptă de mâna stângă a mirelui și așa mergeau la cununie, la biserică. În zona Bran, soacra mică era aceea care dădea mirelui batista, ca semn că îi încredințează fiica. Batistele de nuntă simbolizează unirea tinerilor, pecetluirea „pactului“ căsătoriei. „Cuplul păstra batista de la nuntă la icoană, până la moartea soțului sau a soției. Atunci batista era tăiată în două bucăți, cu marginile neregulate. O bucată se punea în sicriul celui decedat, iar cealaltă bucată era așezată iarăși la icoană unde rămânea până la decesul celuilalt…“, explică Georgeta Roșu. Potrivit acesteia, în zilele noastre batista de nuntă a devenit element de decor al interiorului casei.
„Cămașa de soacră“ este socotită o probă practică de pricepere, de hărnicie, pe care o dă tånăra care va deveni nevastă. „Pånza poate fi țesută în casă sau cumpărată din tårg. Croitul este spectaculos pentru că are månecile foarte lungi. Broderia, foarte distinsă, este făcută pe un singur fir, astfel că ornamentele sunt foarte delicat. Șirurile de ornamente sunt foarte dispuse pe piept, pe spate, de-a lungul månecilor și pe marginea acestora. Måneca se face puțin mai lungă pentru că se poartă «întoarsă» ca un volan. Cămașa aceasta conferă multă strălucire costumelor de femeie din zona Sibiului“, spune Georgeta Roșu, director Muzeografie în cadrul Muzeului Țăranului Romån.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.