De doi ani, Radu Alina Mirabela trece printr-un adevărat coșmar. Copilul său, care s-a născut pe 14 ianuarie 2006, a fost diagnosticat cu tetrapareză spastică. Alina îi acuză pe medici și asistente că nu i-au acordat nici măcar atenție la naștere.
În urmă cu doi ani, Alina s-a internat la spitalul Cantacuzino la ora 13.00 cu dilatație de doi centimetri. Din nefericire, doctorul care i-a verificat starea de sănătate în timpul sarcinii nu era în spital. Așa că, pacienta s-a văzut nevoită să aștepte până la ora 17.30, fără să i se facă nici măcar o injecție. Într-un final, i s-a adminstrat calciu, spune ea. "Până la ora 19:30 când mi s-a rupt apa, a stat pe hol și își vedea de treaba ei cu doctori și asistentele. Chiar și după ce mi s-a rupt apa, doar moașa mă controla, doctorița stătea de vorbă pe celălalt pat de treburile de acasă că doar am deranjat-o într-o sâmbătă", povestește Alina. La ora 21.50, din cauza unor complicații, i s-a făcut cezariană. Nou-născutul a fost dus apoi la reanimare unde a stat două săptămâni, timp în care i s-a administrat fenobarbital. "Toate astea i-au afectat creierașul. La insistențele mele mi l-a dat să îl învăț să mănânce cu biberonul ca să putem pleca cât mai repede din acel spital de criminali", afirmă Alina. Însă coșmarul ei abia începuse. După o lună, părinții au mers cu copilul la mai multe clinici pentru investigații și într-un final a fost diagnosticat cu tetrapareză spastică. Părinții au descoperit că micuțul are mai multe șanse de vindecare la o clinică din Ucraina, unde i-ar costa tratamentul 3949 de euro plus transportul, 200 de euro. Pentru orice sfat și ajutor o puteți contacta la adresa de mail: [email protected] sau la telefon: 0768. 92. 91. 40 sau 0724. 42. 63. 02. Donații se pot face la Piraeus Bank Sucursala Lacul Tei, Cont Iban: RO29 PIRB 4216 2766 3700 1000-RON sau RO58 PIRB 4216 2766 3700 3000-EURO.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















