Acasă Sănătate Fertilizarea in vitro este chiar gratuită în multe alte țări

Fertilizarea in vitro este chiar gratuită în multe alte țări

DISTRIBUIȚI

Un document care interzice inseminarea artificială este un abuz, pentru că nu face decât să îngrădească dreptul la procreare al cuplurilor care nu pot să aibă altfel copii, susțin reprezentanții clinicilor de reproducere umană, referindu-se la ordinul fostului ministru al Sănătății, Ion Bazac, privind oprirea realizării contra cost a procedurilor de fertilizare in vitro și a celor de inseminare artificială reprezintă un abuz, întrucât dreptul la procreare este un drept fundamental.
Cei mai mulți reprezentanți ai clinicilor de reproducere umană au afirmat că nu știau despre ordinul emis în 23 septembrie de către fostul ministru al Sănătății sau că au aflat despre actul ministerial din mass-media, însă nu l-au citit încă. Împotriva acestei decizii sunt și medici din spitalele de stat care au aflat despre existența ordinului și care susțin că astfel de proceduri sunt prea scumpe pentru a fi decontate de către Casa de Asigurări de Sănătate. „O astfel de măsură mi se pare total abuzivă pentru că toate aceste proceduri se plăteau. Nu văd care e problema atâta timp cât ele se realizează cu acordul ambelor părți. Casa de Asigurări nu ar avea bani să le deconteze“, a declarat un medic specialist de la Compartimentul de medicină Materno-Fetală, din cadrul Spitalului Județean Ilfov „Sfinții Împărați Constantin și Elena“, citat de Mediafax. La rândul lui, medicul Chadi Muheidli, de la Dacia Medical Center, a declarat că nu a văzut ordinul, dar crede că de fapt fostul ministru ar fi dorit să aducă o reglementare în acest domeniu. „Probabil dorește o reglementare. Nu pot să cred că există o țară în lume care ar interzice dreptul pacientului de a avea acces la reproducere umană asistată. Bănuiesc că se încearcă o reglementare, pentru că peste tot în Uniunea Europeană aceste proceduri sunt permise cu anumite reglementări. Dreptul la procreare este esențial și nu poate fi îngrădit“, a afirmat Chadi Muheidli. Potrivit acestuia, sunt țări în care aceste servicii sunt plătite de către casa de asigurări. „Dacă și la noi vor fi asigurate resursele pentru plata consumabilelor pentru una, două sau trei proceduri în cazul fiecărui cuplu, ar fi foarte bine. Noi milităm pentru acest lucru“, a mai spus reprezentantul Dacia Medical Center.

„SOS Infertilitatea“ amenință cu proteste

Asociația „SOS Infertilitatea“, organism care reunește persoane cu probleme de fertilitate care, în regim de voluntariat, desfășoară campania „Infertilitatea este o boală. A avea un copil nu trebuie să fie un lux“, susține că va protesta oficial pe lângă Ministerul Sănătății, cerând anularea în regim de urgență a acestui ordin. Potrivit asociației, în cele mai multe dintre țări ale UE există politici publice coerente privind infertilitatea, iar procedurile medicale care ajută cuplurile infertile să poată avea copii sunt finanțate din bugetul asigurărilor sociale. În schimb, în România, cuplurile infertile, cărora oricum statul român nu le oferea niciun ajutor, acum li se blochează accesul la aceste proceduri chiar și în clinicile la care erau dispuși să plătească. Conducerea asociației este convinsă că, dacă nu se va reveni pentru modificarea ordinului, cuplurile care își doresc un copil vor apela la clinicile din străinătate pentru fertilizare. Astfel, salariile și creditele bancare ale cuplurilor infertile din România vor constitui profitul clinicilor din străinătate, de pildă, în Ungaria, unde, de altfel, cetățenii maghiari beneficiază de cinci tentative de fertilizare in vitro gratuite, plătite de către asigurările de sănătate la care cotizează.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.