Acasă Sănătate Iarna, cele mai frecvente fracturi sunt de pumn

Iarna, cele mai frecvente fracturi sunt de pumn

DISTRIBUIȚI

Iarna, când pe străzi este ghețuș, majoritatea fracturilor cu care pacienții ajung la spitale sunt cele de pumn. „Când alunecă, omul are tendința să se sprijine în mână. În aceste condiții, tot corpul se sprijină pe mână. De aici și fractura sau entorsele de pumn. În funcție de gravitatea fracturii de pumn, pacientul trebuie să stea cu porțiunea respectivă în ghips o lună sau chiar o lună și jumătate. În cazuri foarte grave, se poate ajunge și la operație. În ceea ce privește entorsele de pumn, acestea sunt mai rare“, a declarat, pentru „Curentul“, dr. Romulus Dan Șerban, ortoped la Spitalul de Urgență Floreasca din Capitală. După ce scapă de ghips, pacientul care a suferit o fractură de pumn poate face recuperare medicală. „Mulți dintre cei care au avut fractură de pumn nu recurg, însă, la recuperare medicală. De altfel, aceasta nici nu este obligatorie, căci pacientul poate face și singur, acasă, recuperarea. Încet-încet, în limitele suportabilității durerii, rotește palma sus-jos și lateral, stânga-dreapta. Mai există și o modalitate de recuperare băbească. Într-un vas cu apă călduță se pun tărâțe. În apă se mișcă palma, tot așa, sus-jos și stânga-dreapta. Dar după ce pacientul scapă de ghips este recomandat să se ungă cu creme antiinflamatorii“, spune Romulus Dan Șerban. Cât despre recuperarea medicală, pacientul care a avut fractură de pumn poate face diadinamice, și îndrumat de un asistent rotește palma, în limita suportabilității durerii. Mai mult decât atât, se poate recurge la masaj cu creme antiinflamatorii. „Cel mai bine este ca în momentul în care alunecă, omul să evite să se sprijine în mână. Să încerce să cadă în lateral, adică să se «arunce» într-o parte precum portarii. Astfel, va scăpa cu câteva vânătăi, căci dislocarea de șold se face greu deoarece acesta este solid“, recomandă ortopedul. În cazul fracturii de umăr se recurge fie la bandaj timp de trei săptămâni, fie, în cazuri grave, la intervenție chirurgicală. Recuperarea medicală după fractura la umăr se face cu un aparat cu greutăți care ajută la refacerea musculaturii. „În cazul fracturilor obișnuite cu deplasarea fragmentelor osoase, pacientul stă cu ghipsul cam o lună și jumătate. În cazul fracturilor fără deplasarea fragmentelor osoase, pacientul stă cu ghipsul cam trei-patru săptămâni. În cazul entorselor, indicate sunt masajele ușoare cu creme antiinflamatorii“, a explicat Romulus Dan Șerban.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.