Home Social 100.000 de bugetari vor îngroșa r?â?Ñndurile șomerilor

100.000 de bugetari vor îngroșa r?â?Ñndurile șomerilor

DISTRIBUIŢI

O veste neașteptată, și în același timp de coșmar, pentru bugetari. Ministrul Finanțelor, Sebastian Vlădescu, a anunțat, ieri, că există un program de circa 100.000 de disponibilizări, iar fiecare instituție din sectorul bugetar îl va aplica. Acesta nu a dat prea multe detalii despre acest program spunånd că, la ora actuală, „grija“ sa cea mare este de a găsi soluții pentru crearea de locuri de muncă. „Grija mea, în momentul de față, cea mai mare este cum să găsim soluții, mai ales în condițiile crizei financiare, de a disponibiliza cåt mai multe resurse bugetare pentru a investi, în condițiile în care avem aceste cheltuieli obligatorii cu pensii și salarii“, a adăugat Vlădescu.
Cåt despre proiectul de act normativ privind reducerea a 17.000 de posturi din administrația publică locală, ministrul Vlădescu nu a comentat nimic. Referitor la acest proiect, ministrul Administrației și Internelor, Vasile Blaga, a declarat că „este un proiect de lege propus de Ministerul Finanțelor Publice, e trimis și spre ministerul nostru, noi îl vom analiza cu toată atenția. Deci, nu e vorba de Ministerul Administrației și Internelor (MAI). Nu se spune clar, sub nicio formă, de structurile MAI, ci de unitățile administrativ-teritoriale“. Acesta a adăugat că, anul trecut, a avut loc o întålnire între ministrul de Finanțe de atunci, Gheorghe Pogea, și structurile asociative, care „au propus împreună normative de personal pe unitățile administrativ-teritoriale și, conform acestor normative, au ajuns la concluzia că sunt în plus în structuri în jur de 17.000 de oameni“.  Cert este că, anul acesta, 100.000 de salariați din educație, asistență socială, administrație publică locală și alte sectoare bugetare vor îngroșa råndurile șomerilor.

Vești proaste de la început de an

La sfårșitul anului trecut, rata șomajului era de 7,8%, numărul total al șomerilor fiind de 709.383. Acest an nu a început deloc bine. Dascălii, odată ce au intrat în sălile de clasă, au aflat că Guvernul a aprobat o ordonanță de urgență privind reducerea cu 15.000 a posturilor din învățămånt, în acest an. Cele trei federații din învățămåntul preuniversitar – Federația Educației Naționale, Federația Sindicatelor Libere din Învățămånt, Federația „Spiru Haret“ – poartă negocieri cu ministrul Educației, Daniel Funeriu, privind disponibilizările din învățămånt. Cert este că dascălii nici nu vor să audă de o asemenea cifră. După cadrele didactice, angajații din asistența socială au fost anunțați că și în sectorul lor vor avea loc concedieri. Un număr de 3.000 de posturi din asistența socială trebuie „eliberate“. Ministerul Muncii a precizat, însă, că disponibilizările în acest caz vor viza personalul administrativ, nu pe cel de specialitate. Și angajații din sectorul feroviar vor avea de suferit. Ministerul Transporturilor a anunțat că peste 10.000 de feroviari, de la 13 companii, urmează a fi concediați. Cei mai mulți salariați vor fi disponibilizați de la CFR Marfă – 6.700 și CFR Călători – 1.032. La CFR Marfă au început deja „mișcările“. Cel mai tårziu de la 1 martie, un număr de 6.380 feroviari vor rămåne fără locuri de muncă. Și aici spiritele sunt „aprinse“. CFR Marfă nu are bani pentru a acorda plăți compensatorii concediaților. Potrivit declarațiilor din urmă cu două zile ale președintelui Federației Mecanicilor de Locomotivă, Iulian Măntescu, „sindicaliștii sunt în tratative cu Ministerul Muncii, fiind unele promisiuni că se va promova o ordonanță de urgență sau simplă privind veniturile în completare pentru cei care vor fi dați afară“. În ceea ce privește administrația publică locală, 16.742 de angajați vor rămåne fără job. În acest caz, potrivit proiectului de lege privind aceste disponibilizări, lista concediaților va fi deschisă de cei cu vårstă de pensionare și cei fără copii.

Pregătiți de proteste!

În aproximativ două săptămåni, partenerii sociali vor discuta pe marginea proiectului de lege care prevede reducerea a 17.000 de posturi din administrația publică locală, a declarat, ieri, președintele Alianței „Sed Lex“, Vasile Marica. Potrivit acestuia, „nu este neapărat vorba despre disponibilizări, fiind nevoie de o analiză în fiecare localitate în parte“. La råndul său, președintele Federației Naționale a Sindicatelor din Administrație, Romel Neagu, a afirmat: „Codul Muncii prevede ca în cazul unor disponibilizări să aibă loc niște negocieri, niște discuții între organizațiile sindicale și angajator. Dacă acestea nu vor avea loc se încalcă drepturile salariaților din administrația publică locală și vom declanșa greva. Dacă se va aplica legea, serviciile la nivelul autorităților locale vor fi mult mai proaste decåt pånă acum“. Pe de altă parte, liderul „Cartel Alfa“ Bogdan Hossu a afirmat că proiectele de legi privind disponibilizări în administrație publică, educație și asistență socială sunt inițiate de Ministerul Finanțelor, care „privește pur contabilicește și financiar problema, fără să aibă de-a face cu creșterea eficienței“. Acesta a anunțat că federațiile din întreaga țară au început să strångă semnături pentru declanșarea protestelor cel mai tårziu la sfårșitul lunii ianuarie. Federația Educației Naționale (FEN) solicită ca dascălii care vor fi concediați să primească salarii compensatorii, dar și venituri garantate la nivelul salariului mediu net pe economie pentru cel puțin doi ani. În caz contrar, FEN amenință cu declanșarea protestelor.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.