Acasă Social A existat „mâna a doua” la Sanador? A fost medic sau asistent?...

A existat „mâna a doua” la Sanador? A fost medic sau asistent? Declarația chirurgului din UMF-istan arată că aceasta a încălcat în mod repetat deontologia medicală

DISTRIBUIȚI

Laura Bălănescu, medicul primar de chirurgie pediatrică ce l-a operat pe copilul care a decedat în urma intervenției chirurgicale a făcut declarații surprinzătoare reprezentanților mass-media. Deși este cadru didactic la UMF și ar trebui să insufle și viitorilor medici principiile fundamentale ale exercitării profesiei de medic, doctorița Bălănescu a declarat că ea discriminează pacienții de sub un an operați la privat față de cei operați la stat deși Codul de deontologie medicală prevede la articolul 2, nediscriminarea, actul profesional şi întreaga activitate a medicului se vor exercita, respectiv desfăşura fără niciun fel de discriminare, inclusiv în ceea ce priveşte starea de sănătate sau şansele de vindecare ale pacientului, la articolul 6, independenţa profesională, medicul este dator să stăruie şi să îşi apere independenţa profesională, fiind interzisă orice determinare a actului medical ori a deciziei profesionale de raţiuni de rentabilitate economică sau de ordin administrativ, iar la articolul 8, obligaţia diligenţei de mijloace, medicul îşi va dedica întreaga ştiinţă şi pricepere interesului pacientului său şi va depune toată diligenţa pentru a se asigura că decizia luată este corectă, iar pacientul beneficiază de maximum de garanţii în raport cu condiţiile concrete, astfel încât starea sa de sănătate să nu aibă de suferit.
Cum respectă doamna Bălănescu aceste trei principii când declară că „Noi, la copiii sub un an, de regulă când operăm în privat, îi ducem și în terapie imediat post operator tocmai pentru a fi mult mai atenți aici decât suntem în spitalele de stat”?
Declarația nu poate fi desprinsă de veniturile încasate de Laura Bălănescu așa cum rezultă ele din declarația de avere depusă de soțul său, marele mason, șeful MLNR și director medical al Spitalului Grigore Alexandrescu. Potrivit declarației de avere depusă în mai 2018, Bălănescu câștigă pe an 126.074 lei ca șef al masonilor, peste 81.500 lei ca profesor universitar și încă 78.000 lei de la Spitalul Grigore Alexandrescu, iar soția, Laura Bălănescu (Topor), a încasat în 2017 de la Grigore Alexandrescu peste 109.000 de lei de la UMF Carol Davila peste 47.000 lei iar ca PFA cu care prestează servicii medicale peste 262.000 lei.
O altă nedumerire este lipsa declarațiilor medicului care a fost mâna a doua în operație, dacă acesta a existat. Așa cum scriau în Viața Medicală Prof. Dr. Mircea BEURAN, Dr. Rodica DUŢESCU-ZĂVOIANU , Prof. dr. Benone DUŢESCU , Psih. Sabina ZĂVOIANU-DUŢESCU, „în chirurgie, un rol esențial îl are lucrul în echipă. Actul chirurgical este unul cooperant, nu individual. Mâinile chirurgului nu trebuie doar să se coordoneze între ele și cu creierul și ochii, dar și cu mâinile, creierul și ochii celorlalți membri ai echipei. De fapt, participanții la actul chirurgical chiar se și numesc „mâna întâi”, „mâna a doua” etc.”
Standardele europene stabilesc pentru operații prezența a doi medici. Surse medicale din sistemul de stat ne-au declarat că în România, adesea, invocându-se lipsa de personal, „mâna a doua” este un asistent medical, care din păcate nu are pregătirea necesară. „Un nod făcut de un asistent medical nu prezintă garanția necesară. În plagă adesea poți să nu vezi un vas care sângerează din partea în care stai și de asta e necesară încă o pereche de ochi pe partea cealaltă. Cu tot respectul pentru asistenții care sunt încântați să facă treabă de doctor, aceștia nu au pregătirea necesară, fiind chiar penal să practici o meserie pentru care nu ești calificat. Ca să înțelegeți, asistenții nu își pot băga degetele în plagă. E adevărat însă și că în România protocoalele operatorii nu sunt standardizate și armonizate cu cele europene până la cel mai mic amănunt, ci diferă de la spital la spital.”
Până la ora publicării acestui articol, Spitalul Sanador nu a răspuns la întrebările noastre: dacă a existat mâna a doua la intervenția chirurgicală suferită de copil și dacă aceasta a fost medic sau asistent.

Nimeni nu pune la îndoială profesionalismul medicului Laura Bălănescu și faptul că aceasta a salvat mii de copii dar ar fi fost interesant dacă în fața presei s-ar fi prezentat și opinia medicului care a fost mâna a doua, dacă acesta a existat!

 

10 COMENTARII

    • Sa mori tu! :))))))
      „Umblă o vorbă prin târg cum că pronumele relativ care se referă la fiinţe şi ce se referă la lucruri. Cum e de fapt?
      Vorba umblă, da’ e incorectă.
      Ce se referă numai la lucruri atunci când e pronume interogativ, nu relativ:
      – Ce-ai făcut? / – La ce te gândeşti?
      Însă ca pronume relativ, ce este sinonim cu care, şi deci se poate referi şi la fiinţe. E drept că o structură de genul Toţi prietenii ce-au fost de faţă nu prea e folosită în limbajul curent, însă dacă înlocuieşti toţi prietenii cu cei, structura devine Cei ce-au fost de faţă. Unde ce se referă la cei, deci la toţi prietenii, deci la fiinţe. (Dintre structurile de genul ăsta, singura care nu acceptă ce în loc de care este cea care; nu se spune cea ce.)
      Bon, discuţia e mai lungă – când e adjectiv interogativ, ce se poate referi şi la persoane (- Ce vedete cunoşti?) etc. – dar n-are rost să intrăm în detalii aici.”
      Sursa https://diacritica.wordpress.com/tag/care-vs-ce/

    • Adică jurnalista ar fi trebuit să scrie „pediatrică care l-a operat”? După părerea dumneavoastră doar așa ar fi fost corect gramatical?
      În acest caz, „ce” și „care” sunt sinonime. Este corect ce scrie pe blogul diacritica.

  1. Ai auzit de rolul delegat al asistentului medical?, dacă acesta e delegat de către medic are dreptul să facă orice, imi pare rau ca vorbiti fără să cunoașteți niciun gram de medicina!

    • Bai laba, tre sa stii medicina ca sa stii ca mana a doua tre sa fie medic? Ati innebunit cu totii? Sa-l delege la operatia lu ma-sa pe asistent sa faca suturi chirurgicale, nu la a mea! Hai sictir!

  2. e foarte corect „ce l-a operat”, mai ales ca a vrut sa evite refolosirea lui „care” in aceeasi propozitie !!!…despre fondul problemei, ar treubi sa discutam despre cum e corect si legal sa se procedeze si nu cum s-au obisnuit foarte multi romani sa lucreze , in afara normelor si legilor, iar cand se intampla un necaz, li se pare ciudat că cineva care controleaza ii trage la raspundere !

  3. Regret nespus pierderea copilașului și cu toate cele întâmplate, eu mi-aș da copilul,, pe mâna ” dr. Bălănescu cu toată încrederea. O cunosc, am lucrat cu dânsa și aș apela oricând la serviciile dânsei. Este părerea mea. Fiecare este liber în exprimarea opiniei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.