Călătorii cu trenul au ajuns în situația ca, înainte de a se urca în vagoane, să se închine și să-și pună întrebarea: „Oare mai ajung întreg la destinație?“. Cei care urcă în trenuri nu sunt interesați de infrastructura sau disponibilizările de la Căile Ferate. Și așa trebuie să fie! Călătorii știu un lucru: că trebuie să ajungă cu bine până unde și-au luat bilete. Din păcate, în ultimele luni, accidentele feroviare, în care sunt implicate trenuri de marfă, dar și de călători, s-au înmulțit. Norocul este că nu s-au înregistrat victime. Ieri-dimineață, cei 41 de călători din acceleratul Timișoara – Sighetu Marmației au trăit clipe de groază. Locomotiva s-a defectat la intrarea în localitatea bistrițeană Romuli, iar o altă „locomotivă de ajutor“ urma să o înlocuiască. Mecanicul acesteia a venit cu viteză prea mare și a izbit trenul, după cum a afirmat secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Gheorghe Popa. În urma accidentului, care a avut loc în jurul orei 10.35, trei călători au fost răniți. Doi au fost internați la Spitalul Năsăud, iar cel de-al treilea a fost transportat la Spitalul Județean Bistrița-Năsăud, unde a fost internat la Ortopedie, având umărul stâng dislocat. La Spitalul Năsăud, Ioan Vancea, de 71 de ani, a fost internat cu traumatism cranian acut, având și o plagă deschisă. Tot aici a fost adusă, cu contuzii și traumatism toracic, Maria Teodorovici, de 64 de ani. Un al treilea călător, Stela Cepeliuc, de 45 de ani, a fost trimisă la Spitalul Județean Bistrița-Năsăud, având umărul stâng dislocat. Ceilalți călători au fost duși la Primăria Romuli unde au primit cafea, ceaiuri calde și cornuri. Ulterior au fost preluați de autobuze și transportați la domicilii. Despre acest accident feroviar, ministrul transporturilor, Radu Berceanu, a declarat că „gradul de indisciplină al salariaților a crescut foarte mult, cel care a produs accidentul circulând cu 50km/h, deși era obligat să circule cu 20 de km/h. O să vorbesc cu domnul secretar de stat care este responsabil de acest domeniu ca să vedem cum putem să îndreptăm această situție care văd că crește pe zi ce trece“. La rândul său, Popa a afirmat că „aproape sigur mecanicul locomotivei care trebuia să o înlocuiască pe cea defectă nu a respectat procedura și riscă să i se desfacă contractul de muncă“. Acest accident feroviar vine după alte câteva produse în ultimele două luni. În 27 septembrie, trenul rapid 661, în care se aflau aproximativ 300 de călători și care circula pe ruta București – Iași, a deraiat în zona localității gălățene Berheci. În 21 septembrie, opt vagoane, în care se aflau peste 200 de călători, și locomotiva trenului accelerat 1692, care circula pe ruta Timișoara – București, au sărit de pe șine, în zona comunei doljene Cârcea. Atunci, 15 călători au ajuns la spital. Anchetatorii și autoritățile au declarat că un fost angajat al CFR ar fi scos un șurub de la șine. Tot în 21 septembrie, șapte vagoane ale unui marfar cu produse petroliere au deraiat și au căzut în râpa de lângă șinele de cale ferată de pe raza localității clujene Boju. În 17 octombrie, două trenuri de marfă s-au ciocnit între localitățile Sărulești și Lehliu.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















