DISTRIBUIŢI

Astăzi doctorița Laura Bălănescu a fost pusă sub învinuire pentru uciderea din culpă a copilului decedat la clinica Sanador în urma unei operații efectuate de medicul care este considerat drept unul dintre cei mai buni chirurgi pediatri din România. Mai mulți medici cu care am discutat în această perioadă mi-au spus fără ezitare: dacă aș avea copilul de operat, la ea l-aș duce! Unii fiind chirurgi și ei. Vestea că doctorița este pusă sub acuzare concomitent cu  prezentarea ei la buletinele de știri venind la Parchet umilită pentru a afla învinuirile este o porcărie fără seamăn. Cine cheamă televiziunile, că Laura Bălănescu sigur n-a făcut-o? Sigur, greșeli putem vâna la oricine că a spus așa, că a declarat altfel. Întrebarea este: are destulă putere masoneria condusă de soțul doctoriței, marele maestru al Marii Loje Naționale, Radu Bălănescu, să schimbe legislația care prevede că o greșeală a unui medic înseamnă anchetă penală. În loc să importăm din SUA modelul de acțiune al autorităților în caz de malpraxis medical unde neglijența doctorilor se analizează în sistemul civil și consecința constatăriii unei astfel de situații duce la plata de despăgubiri către familia victimei și nicidecum la dosar penal și eventual chiar încarcerarea medicului, noi am rămas la modelul rusesc.
În România, deși Codul Penal s-a schimbat recent, principiile din codul comunist s-au păstrat, Alina Bica, fosta șefă DIICOT, fugită acum în Costa Rica, fiind cea care a avut grijă ca sistemul statului polițienesc să se mențină și în noile coduri penale: „decât să scape un vinovat, mai bine să intre zece nevinovați la închisoare!”.
Așa că mai întâi autoritățile încep urmărirea penală, cu prezentarea medicului la televiziuni ieșind de la parchet sau de la poliție, cu familiile victimelor care explică reporterilor folosind câțiva termeni medicali preluați de pe undeva și toată cariera medicului, construită cu strădanie, este distrusă în 24 de ore.
Noua victimă a procedurii descrise mai sus este chiar Laura Bălănescu. Râuri de cerneală au curs despre masonerie, despre puterea sa subterană sau supraterană. Judecători, politicieni, funcționari și oameni de afaceri, rând pe rând au fost dovediți ca făcând parte din această organizație discretă. Acum vom vedea dacă masoneria este doar o joacă de copii: vor schimba legea sau îl vor arde între coloane (răzbunarea supremă care constă în scrierea numelui pedepsitului pe o foaie de hârtie căreia îi vor da foc între trei coloane care simbolizează Forța, Frumusețea și Înțelepciunea) pe procurorul care a pus-o pe prima doamnă sub acuzare.

Foto: Radu Bălănescu în mijloc, în dreapta lui se află șeful SIE, urmat de Robert Negoiță, în stânga lui Victor Ponta și Sorin Oprescu.  Am zis!

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.