Arhivele Nationale elibereaza gratuit documentele necesare pentru constituirea dosarelor de recalculare a pensiilor. Persoanele care solicita eliberarea documentelor necesare pentru constituirea dosarelor de recalculare a pensiilor trebuie sa faca dovada faptului ca sunt indreptatite la scutirea de la plata taxelor de eliberare a acestui gen de documente. Dovada se face in baza unei declaratii pe propria raspundere – respectiv, ca se incadreaza in prevederile OUG nr. 4/2005 -, insotita de talonul de pensie, iar la cerere, documentele pot fi transmise si prin posta.
Dupa prima etapa de recalculare a pensiilor – finalizata la jumatatea lunii martie – cateva sute de beneficiari nu au fost inca introdusi in plata, din cauza dosarelor incomplete. A doua etapa de recalculare a pensiilor urmeaza sa fie finalizata in vara, iar procesul vizeaza reactualizarea a peste 1.128.000 dosare de pensii. Beneficiarii etapei a doua vor fi persoanele care s-au pensionat in intervalul 1980-1990. Volumul de munca pentru recalcularea dosarelor de pensie este extrem de mare, mai ales pentru anul 1990, an in care s-au pensionat peste 500.000 de persoane care erau amenintate de somaj.
La fel ca si pentru prima etapa, oficialii ministerului estimeaza o crestere a veniturilor doar pentru jumatate din pensionari.
Primii beneficiari ai pensiilor recalculate sunt persoanele care s-au pensionat in 1980 si inainte de acest an, adica in jur de 214.000 persoane, la nivel national. Numarul total al dosarelor de pensii care vor intra in procesul de recalculare se ridica la aproximativ 4,2 milioane.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















