
Peste 500 de pacienți cu tuberculoză rezistentă la tratamentul clasic sunt depistați anual în România, rata de succes la terapia de specialitate fiind de doar 19,6 la sută, în majoritatea cazurilor din cauza abandonului sau a medicației incomplete, spun specialiștii.
„În lume, rata de succes în tratamentul tuberculozei multidrog rezistentă este între 55 și 85 la sută. În România, rata de succes a fost, din nefericire, de numai 19,6 la sută. Cele mai multe dintre cazuri sunt făcute «cu mâna omului» – non-complianța la tratament, abandonul repetat al medicației, monoterapia, lipsa de educație a pacienților. Unii dintre ei și-au selectat terapia luând un singur medicament sau s-au infectat cu germeni chimiorezistenți“, a explicat directorul Programului de TBC din Ministerul Sănătății (MS), Georgeta Popescu, la conferința privind coordonarea eforturilor de a ține sub control tuberculoza, care are loc, în perioada 19-21 martie, la București. Conferința, organizată de Ambasada SUA la București, Comandamentul European al Forțelor Armate ale SUA (EUCOM), Centrul de Monitorizare Medicală al Forțelor Armate ale SUA (AFHSC) și ministerele Sănătății și Apărării din România, are printre participanți experți internaționali în TBC și urmărește să sporească depistarea, prevenirea și tratarea bolii, pentru a reduce incidența acesteia în România, în contextul în care, anual, la nivel național sunt depistate 500-570 de noi cazuri de afecțiune multidrog rezistentă. Potrivit lui Popescu, pacienții care nu urmează tratamentul reprezintă „bombe biologice în spații închise, întrucât prin strănut, tuse, vorbă, împrăștie chimiobacteria tuberculoasă rezistentă“. Cei 500 de pacienți incluși în prima rundă a proiectului Fondului Global au primit un tratament timp de 20-24 de luni. „Pe noul grant, pe care deja l-am implementat și îl aplicăm din ianuarie 2013, în proiect intră încă 300 de pacienți. Din fericire, rata de succes pentru ei este destul de crescută, asemănătoare celor raportate în lume, de 55-57 la sută. Costul pe lună este de 1.470 de lei (per pacient – n.r.). În octombrie 2012, când am avut o discuție la Guvern cu toți actorii implicați în proiect, s-a solicitat suma de 23 de millioane de euro, adică, anual, cam 5,5 milioane de euro pentru tratarea acestor pacienți. Până acum, Guvenul României a acceptat, dar nu avem semnătură că acest proiect este pus în practică“, a mai spus directorul din MS.
Irina Popescu
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















