Home Social -Au existat presiuni ca directorul de la Colentina sa nu fie schimbat-

-Au existat presiuni ca directorul de la Colentina sa nu fie schimbat-

DISTRIBUIŢI

Ministrul sanatatii, Eugen Nicolaescu, a anuntat ieri ca unul dintre motivele pentru care a fost schimbat directorul de la spitalul Colentina, Sorin Simion, e reprezentat de faptul ca in ultimul an s-au adunat sute de plangeri de la personalul medical cu privire la activitatea lui. In plus, propunerea de eliberare din functie a lui Simion a venit de la Directia de Sanatate Publica Bucuresti, ministrul fiind de acord cu ea, in ciuda -presiunilor care au existat atat din partea reprezentantilor lumii medicale, cat si a celor ai partidului (PNL) din care face parte-.


-Daca domnul Simion nu ar fi fost schimbat din functie, ma intreb daca ar mai fi facut astfel de acuzatii? E vorba de orgoliu, iar demiterea lui a fost legala. Am sute de pagini cu plangeri ale personalului medical de la spitalul Colentina cu privire la activitatea acestuia. Printre neregulile pentru care a fost demis se numara eliberarea din functie a unor medici fara temei legal-, a precizat Nicolaescu. El a completat ca -domnul doctor Simion isi poate desfasura nestingherit activitatea la patul bolnavului. In schimb, mandatul lui de director general a incetat prin efectele legii-.

Nu de aceeasi parere este si fostul director de la spitalul Colentina din Bucuresti, Sorin Simion, care sustine ca -angajarea mea ca director general s-a facut prin concurs, iar eliberarea din functie, conform Codului muncii, putea fi facuta decat prin prezentarea demisie, ceea ce nu am facut, cu acordul ambelor parti, ceea ce nu s-a intamplat, sau prin desfacerea contractului in urma unei sentinte judecatoresti-.

-Noul manager are afaceri in sistemul sanitar, el furnizand spitalului Colentina, in 2003, spirt, vata, masa de operatie si altele. Chiar daca economistul Petre Corneliu Cosareanu sustine ca a donat entitatea comerciala fiului sau, tot in incompatibilitate e potrivit Legii spitalelor-, a adaugat fostul director.

Cu privire la acest aspect, ministrul de resort a afirmat ieri ca -e normal ca fostul director sa stie asa ceva. Ei se cunosc bine. Domnul Cosareanu are la dispozitie, conform legislatiei, un termen de 15 zile de la numirea sa in functia de conducere pentru a-si prezenta declaratia de interese si avere-.

Simion e revoltat si de faptul ca, desi unitatea sanitara avea un cantabil foarte bun, -care a mentinut spitalul fara nicio datorie-, ministrul de resort le-a schimbat, iar in postul de director medical a numit-o pe Dana Ionescu, sotia viceprimarului sectorului 2.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.