
Romånul nu mai are degete la måini pentru a număra de cåte ori, în această iarnă, autoritățile locale nu au fost în stare să facă față codului galben sau portocaliu de ninsori și viscol. Ieri dimineață, trei drumuri naționale și mai multe drumuri județene erau blocate din cauza nămeților formați pe carosabil. Astfel, DN 51A Zimnicea-Piatra, DN 65E Piatra -Roșiori de Vede și DN 65A Roșiori de Vede-Turnu Măgurele, toate în județul Teleorman, au fost închise. În județul Dolj, șoferilor li s-a interzis să circule pe 15 drumuri județene. În județul Olt, autoritățile locale, care nu au făcut față ninsorii și viscolului, au fost nevoite să închidă trei drumuri județene. Pe două drumuri județene din județele Caraș-Severin și Bistrița-Năsăud nu s-a putut circula. Pe autostrăzile București-Constanța și București-Pitești traficul rutier s-a desfășurat cu dificultate. În județul Dolj, drumarii au scos din nămeți două ambulanțe și mai multe autoturisme cu 25 de ocupanți. În județul Ialomița, șase persoane au fost rănite după ce un microbuz plin cu călători s-a ciocnit cu o autoutilitară, accidentul petrecåndu-se pe DN2 București-Urziceni, în zona localității ialomițene Coșereni. Cele două autovehicule s-au lovit din cauza neadaptării vitezei la condițiile de trafic. Un alt accident rutier în urma căruia două persoane și-au pierdut viața a avut loc pe DN 1, în zona localității prahovene Pucheni. Circulația a fost blocată și pe DN 1A, în zona localității dåmbovițene Cornești, după ce o cisternă a ajuns de-a latul șoselei. Mai multe localități din județele Mehedinți și Giurgiu au rămas „în beznă“ în noaptea de miercuri spre joi. În Capitală, în primele ore ale dimineții s-a circulat cu mare dificultate. Un autobuz de pe linia 330 din Capitală a lovit, ieri, o persoană aflată la intersecția străzilor Nicolae Grigorescu și Constantin Bråncuși. Autobuzul, după ce s-a ciocnit cu un autoturism, a intrat pe trotuar, unde a lovit o persoană, care, ulterior, a fost transportată la spital cu fractură la cap. Trei călători din autobuz au fost răniți ușor. La comandamentul de iarnă de la Primăria Capitalei, edilii nu au prea putut explica lipsa utilajelor de deszăpezire de pe străzi. În schimb, viceprimarul Capitalei, Victor Iovici, a anunțat că bulevardele principale vor fi închise, în noaptea de joi spre vineri, pentru a putea fi curățate de zăpadă. Din cauza condițiilor meteo, și cursele aeriene de pe Aeroportul Otopeni au întårzieri de maximum 30 de minute la decolare. Trenurile au sosit în Gara de Nord cu întårzieri de peste o jumătate de oră.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















