Acasă Social Bule cu aer proaspăt, instalate în Capitală

Bule cu aer proaspăt, instalate în Capitală

DISTRIBUIȚI

Bucureştiul este una dintre cele mai poluate capitale ale lumii iau autorităție par să nu găsească soluția pentru a diminua stratul de poluare care pune în pericol sănătatea cetățenilor. Zilele acestea a apărut însă, un aer ceva mai proaspăt acolo unde poluarea este cea mai aprigă din toată Capitala și anume pe bulevardul Magheru.

În zona centrală a Bucureștiului au fost amplasate baloane de aer purificat, în cadrul proiectului ”Respiră adânc” organizat de o fundație, nicidecum de Primăria Capitalei. Respiră adânc” este un proiect în premieră în România. „Nu ne permitem luxul de a nu respira! Trebuie să avem grijă de aerul nostru!”, spun reprezentanţii fundaţiei.Această construcţie este formată din două domuri: un dom în care am încercat să recreem o lume post consum, o lume în care am epuizat toate resursele, am omorât tot ce a fost natural și frumos, iar în bula în care ne aflăm încercăm să reconstruim o zonă cu multă verdeaţă, cu liniște, cu scaune de masaj, cu aer purificat”, spune Corneliu Belciug, director de programe în cadrul Asociației Green Revolution. Peste 350.000 de decese premature s-au înregistrat în Uniunea Europeană, din cauza poluării. Dacă această cifră ne mişcă în vreun fel, putem face gesturi simple ca să schimbăm astfel de date. Să alegem bicicleta în locul maşinii personale, să alegem transportul public în comun, să alegem mersul pe jos. Trebuie să fim conştienţi că ceea ce aruncăm ca deşeuri, sau ca lucruri de care nu mai avem nevoie, ajung mai tarziu la groapa de gunoi, iar de acolo fie prin gazele emanate de groapa de gunoi fie prin praful ridicat ajung înapoi la noi pe masă”, mai spune Corneliu Belciug, conform digi24.ro.

Trecatorii se mai pot bucura de „o gură de aer proaspăt” în centrul Capitalei până la sfârşitul lunii, urmând apoi ca domurile de aer să se mute în parcul Herăstrău.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.