
aLiderii celor trei federații sindicale din învățămåntul preuniversitar – Federația Educației Naționale (FEN), Federația Sindicatelor Libere din Învățămånt (FSLI) și Federația „Spiru Haret“ – au ieșit, ieri, extrem de nemulțumiți de la discuțiile cu reprezentanții Ministerului Educației privind reducerea a 15.000 de posturi în învățămånt. De altfel, FEN s-a retras de la negocieri, liderii acestei federații spunånd că au făcut acest gest din cauză că Ministerul Educației nu are un program de protecție socială pentru salariații care urmează să fie disponibilizați. „Cele trei federații sindicale din preuniversitar au început discuțiile pentru declanșarea protestelor. Nu ni se prezintă clar măsurile pe care vrea să le ia Ministerul Educației privind disponibilizările. Mai mult, deși legislația prevede acordarea celui de-al 13-lea salariu, cei din minister spun că nu s-ar mai da. În plus, se pune problema ca profesorii să nu mai fie plătiți pentru examenele care urmează a fi organizate în 2010“, a declarat liderul Federației „Spiru Haret“, Gheorghe Isvoranu.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















