
Mortalitatea infantilă este o problemă majoră în România, din pricina lipsei de fonduri, tehnologii și personal care să trateze micuții pacienți ce suferă de afecțiuni congenitale de inimă. În fiecare an, în România se nasc mai mult de 2.000 de copii cu boli congenitale de inimă. Dacă în urmă cu 20 de ani copiii care se nășteau cu malformații cardiace aveau sub 50 la sută șanse să supraviețuiască, noile metode chirurgicale le permit medicilor să salveze mult mai multe vieți în prezent.
Nouă milioane de copii cu malformații congenitale cardiace mor în fiecare an, în timp ce șase milioane așteaptă să fie operați pe cord, conform medicilor prezenți la Congresul Național al Societății Române de Chirurgie Cardiovasculară, care a avut loc la Iași. „Anual operăm în jur de 50 de copii cu malformații congenitale vasculare. Sperăm să creștem acest număr de copii, sigur nu în detrimentul adulților. Scopul nostru este să putem efectua aproximativ 250-300 de operații anual la Iași pentru malformațiile congenitale cardiace“, a declarat prof. dr. Grigore Tinica, managerul Institutului de Boli Cardiovasculare Iași. Din nefericire, lista de așteptare este lungă și doar o mică parte dintre micuții pacienți pot fi operați la noi în țară. Lucrurile se vor schimba, însă, datorită unui parteneriat între medicii italieni și cei români. „Într-un an sau doi se va crește dificultatea cazurilor și va scădea vârsta celor operați, iar în 3 ani va fi posibil să tratăm tot felul de malformații: simple, complexe și pe copii mici“, a afirmat prof. Alessandro Frigiola, directorul Policlinicii San Donato, citat de digi24.ro. Aceste boli reprezintă a treia cauză de mortalitate în lume. Mulțumită însă noilor tehnologii și aparaturii tot mai performanțe, riscurile pentru acești copii vor fi din ce în ce mai mici. „Cardiologii și chirurgii lucrează împreună pentru a îmbunătăți rezultatele. Vrem să ajungem la o mortalitate sub 5 la sută. Trebuie să vă spun că în urmă cu 20 de ani mortalitatea era mai mare de 50 la sută“, a mai spus Alessandro Frigiola.
Malformațiile congenitale cardiace apar încă din viața intrauterină. 40 la sută dintre acestea nu sunt identificate în timpul sarcinii, așa că micuții se nasc cu această problemă, iar singura lor șansă la viață este operația.
Irina Tracy
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















