
Carnea și produsele din carne se situează pe primul loc în topul celor mai reclamate alimente la Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC). Aproximativ 19,6% din totalul sesizărilor pe produse alimentare au vizat, în cursul anului trecut, carnea preambalată, carnea tocată, pasta de mici, preparatele din carne, semiconservele și conservele din carne. La capitolul „carne“, consu-matorii au reclamat mirosul uråt al acesteia, nerespectarea promoțiilor, lipsa de pe etichete a denumirii importatorului, condițiile de depozitare și termenele de valabilitate. Pe locul doi, cu un procent de 9,3% dintre reclamații, se află produsele lactate – inclusiv untul, laptele de consum, laptele conservat, parțial sau total deshidratat. Peștele, produsele din pește, conservele din pește ocupă locul trei în topul celor mai reclamate alimente, cu un procent de 4,6%. La capitolul „brånzeturi“, au fost reclamate gustul acru sau amar al laptelui, brånză comercia-lizată cu eticheta schimbată, unt cu urme de mucegai. Și cumpărătorii de produse de patiserie sau de cofetărie trebuie să se uite cu atenție la ceea ce vor să achiziționeze. Nu de alta, dar 4,1% dintre sesizările pe produse alimentare au vizat, în cursul anului trecut, asemenea „bunătăți“.
Consumatorii au reclamat și berea
Pe locul cinci în acest top, cu 3,9% dintre plångeri, se află legumele și fructele comercializate sub formă congelată, în conserve, proaspete, deshidratate. Consumatorii de salate și sandwich-uri trebuie să „miroasă“ aceste preparate alimentare gata de consum. Potrivit ANPC, 3,7% din totalul reclamațiilor pe produse alimentare au făcut referire la salate și sandwich-uri. Påinea și produsele de panificație se află pe locul șapte în topul celor mai reclamate produse alimentare, cu 2,9%, urmate de băuturi spirtoase – 2,8%, băuturi răcoritoare, sucuri și nectaruri de fructe – 2,4%, zahăr, bomboane pe bază de zahăr, rahat – 2,3%. Nici berea nu a rămas fără reclamații, aceasta figurånd la ANPC cu 1,4% din totalul sesizărilor pe produse alimentare.
Chiar și produsele din tutun, cafeaua, ceaiul, semințele de floarea-soarelui, hrana pentru animale, vinul, praful de budincă, praful de copt, vopseaua de ouă au fost reclamate la ANPC. Ce-i drept, fiecare dintre acestea a avut sub 1% din totalul reclamațiilor pe produse alimentare.
Reclamații foarte puține au avut bulionul, pasta de tomate, sucurile de legume, măslinele și oțetul.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















