Anul 2001 a dat startul la o creștere dramatică a victimelor virusului HIV în România, Rusia și Ucraina, un contra efect al campaniilor de prevenire și progreselor medicinei care ar fi trebuit să țină sub control acest fenomen. În timp ce țările dezvoltate au fost ferite de explozia epidemiei virusului HIV, în zonele cu un nivel de trai scăzut acesta a luat amploare afectând din ce în ce mai mulți oameni care nu își permit tratarea bolii.
La nivel global numărul celor care sunt infectați cu SIDA a atins 35 de milioane, majoritatea victimelor fiind dintre cei care trăiesc în țările sărace și nu au acces la tratamente din lipsa banilor. Situația a atins însă cote chiar mai îngrijorătoare în țări din Europa de Est precum România, Uraina și Rusia dar și în Asia Centrală unde numărul celor care supraviețuiesc cu această boală a crescut cu 266 la sută din 2001 până în prezent. ”Această cifră nu mă surprinde deloc. Lipsa serviciilor de prevenire, fie pentru marele public, fie pentru grupurile vulnerabile, explică creșterea numărului de bolnavi. Guvernele nu acordă nicio finanțare pentru prevenire, iar Fondul mondial de luptă împotriva bolii SIDA nu mai finanțează aceste servicii în unele țări, precum România. De la intrarea în UE, România nu mai este eligibilă pentru finanțarea de la Fondul mondial. Astfel, nu mai sunt acordate multe servicii de prevenire sau de asistență medicală avansată care beneficiau de finanțarea acestui fond", a declarat Nicoleta Dascălu, directoare a asociației române anti-Sida ARAS, la conferința de la Washington.
Cei 25.000 de participanți din 190 de țări la a 19-a Conferință internațională privind SIDA, deschisă oficial duminică la Washington, sunt animați de speranța într-o nouă mobilizare mondială pentru a pune capăt pandemiei care, în ultimii treizeci de ani, a provocat moartea a 30 de milioane de oameni.
Irina Popescu
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















