Un comunicat al Institutului Național de Statistică de astăzi ne-a lăsat mască. Conform acestuia, „numărul de salariați înregistrați la finalul anului 2014 a fost de 4,9 milioane de persoane, în creștere cu 99.600 de persoane față de finalul anului anterior, iar media la nivel național pe parcursul anului trecut a fost de 4,508 milioane de persoane, în creștere cu 64.100 de persoane comparativ cu media anului 2013.
Numai că pe site-ul Ministerului Muncii, statisticile citând Institutul Național de Statictică indică cu totul și cu totul alte cifre.
Astfel, media la nivel național în 2014 a numărului de salariați este, conform datelor Ministerului Muncii de 4,42 milioane de persoane iar la sfârșitul anului trecut, numărul angajaților a fost de 4,423 milioane de persoane, cu 95.300 de persoane mai multe decât în decembrie 2013.
Oare ține Institutul Național de Statistică evidență dublă? La prostime, adică nouă, ne dă cifre umflate iar cifrele reale le oferă Guvernului sau la Ministerul Muncii sunt publicate pe site cifre după ureche. Așteptăm și noi explicațiile celor două instituții.